„Alegatorii PSD o vor inghiti si pe asta”. CTP comenteaza cu duritate „crunta demagogie” a PSD privind cresterea salariilor

news

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu ironizeaza modul in care liderii PSD incearca sa explice faptul ca nu isi respecta promisiunile din campania electorala, in special mult trambitatul program de guvernare. CTP este convins ca oamenii care au vot PSD o vor „inghiti si pe asta”.

„Ar trebui sa asistam acum la o motiune de cenzura vizand demiterea guvernului Grindeanu de catre PSD si ALDE, pentru ca programul de guvernare a fost prezentat aidoma ideilor ale lui Kim Ir Sen si cuvantarilor lui Nicolae Ceausescu. Trebuia respectat din scoarta-n scoarta, cum spunea dl. Dragnea. Este calcata biblia in picioare de catre madam Vasilescu, de ministrul de Finante. Nu se dau banii la oamini, asa cum scria in sfantul program de guvernare”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Editorialistul a precizat ca „n-are nicio importanta” daca alt guvern nu are bani pentru cresterea salariilor. „A avut vreodata vreo importanta daca exista si bani pentru aceste majorari? Important e ca o parte din populatie a dorit sa-i creada pe domnii de la PSD”, a subliniat el.

„Acele hartii de inaltat zmeul, numit program de guvernare, vor pica la pamant mai devreme sau mai tarziu. N-a fost decat o crunta demagogie, un sir de gogosi pe care le-au inghitit alegatorii. La noi e un concurs de gogosi la alegeri, care se dezumfla ulterior”, a adaugat jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu a comentat si reactia muta a premierului Sorin Grindeanu cu privire la nerespectarea programului de guvernare.

„Ce ar putea sa raspunda? Daca dl. Dragnea nu ar fi repetat de zeci de ori, aidoma lui Nicolae Ceausescu, ca programul de guvernare este sacrosant, acum nu am avea o situatie foarte speciala. E normala rectificarea bugetara in plus, in minus, e normal ca un guvern sa-si ajusteze din tinte. Numai ca dl. Grindeanu se afla in situatia, fortat de Dragnea, de a nu putea raspunde. Pentru ca dl. Dragnea a dictat acel program de guvernare. Va amintiti cand l-a citit si a spus ca e singurul care il cunoaste din scoarta-n scoarta si ca respectarea lui este cheia rezolvarii oricarei situatii”, a mai spus jurnalistul.

„Aceasta demagogie a domnului Dragnea il blocheaza pe dl. Grindeanu”, a subliniat el, adaugand ca depinde de caracterul lui Sorin Grindeanu daca va face pasul in spate. „Dl. Grindeanu a ales sa taca”, a punctat Cristian Tudor Popescu.

„O sa faca pe mortul in papusoi, o sa mearga mai departe, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Nu cred ca alegatorii vor reactiona asa cum ar trebui la asta. O vor inghiti si pe asta”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, adaugand ca votantii ar trebui „sa nu mai voteze niste oameni care nu-si pot tine promisiunile pe care nu i-a obligat nimeni sa le faca. Prima reactie a alegatorilor e sa se considere inselati, dar mi-e teama ca nu se va intampla asa”.

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a anuntat astazi ca bugetarii nu vor primi majorarile salariale dupa calendarul avansat pana acum. De la 1 ianuarie 2018, cresterea va fi de doar 25%, urmand ca de la 1 martie 2018 sa fie acordata diferenta. Potrivit variantei initiale a Ministerului Muncii, primele majorari trebuiau aplicate de la 1 iulie 2017.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: