Alta trasnaie. Senatorul Daniel Barbu sustine ca „si-a RISCAT viata” cand era ministru al Culturii

politica

Senatorul ALDE Daniel Barbu sustine ca si-a „riscat viata” in perioada cand era ministru al Culturii, in momentul in care a fost agresat de adversari ai proiectului Rosia Montana. Atunci manifestantii au lovit cu palmele in masina sa, singura consecinta fiind ca s-a spart luneta autovehiculului.

Barbu a tinut sa-si ceara scuze, luni, pentru ca a declarat ca „meseria de politician este riscanta, mai riscanta decat misiunea unui soldat in Afganistan”, dar a sustinut ca „valul de violenta verbala” si „de amenintari fizice” care au urmat acestei declaratii confirma ca „e riscant sa fii politician”.

„Evident ca era o metafora, puteam sa spun un teatru de razboi. Am spus Afganistan, un soldat, n-am spus un soldat roman, sunt si talibani acolo, sunt soldati in multe uniforme … Era o simpla comparatie pentru a arata ca exista riscul de a-ti pierde reputatia. Eu insumi am fost atacat violent de o hoarda de asa-zisi manifestanti. Eu personal mi-am riscat viata, in Bucuresti, in anul 2013”, a spus senatorul, pentru Digi 24.

„Regret daca am lezat sensibilitatea cuiva, n-am vrut sa ofensez pe nimeni. Dimpotriva, am vrut sa imbarbatez niste alesi locali”, a adaugat Daniel Barbu.

Intrebat cum comenteaza declaratiile militarilor romani dupa afirmatia sa, acesta a vorbit despre reactii „inacceptabile pentru o societate civilizata, raportate la o simpla metafora”.

„Evident ca politicienii nu-si risca viata. N-am vrut sa lezez sensibilitatea cuiva, am vrut sa atrag atentia asupra unei probleme si, ca sa spun asa, s-a vadit ca am avut dreptate. Valul de violenta verbala si de atitudine, de amenintari fizice care mi-au fost adresate confirma faptul ca e riscant sa fii politician”, a mai spus senatorul ALDE.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: