Apelul lui Moise Guran: „Hai, frate, sa ne mutam in strada”. Jurnalistul dezvaluie ce pun la cale acum pesedistii

news

Jurnalistul Moise Guran este convins ca PSD intentioneaza sa adopte o ordonanta de urgenta prin care „sa scape toti”. „Aprobarea pe repede inainte a Codului de Procedura Penala in Parlament este o diversiune, menita sa distraga atentia de la guvern”, anunta Guran. El le cere romanilor sa iasa in strada.

„E momentul. Acum, in aceste zile vor da atacul la Legile Penale, astfel incat sa scape toti. Aprobarea pe repede inainte a Codului de Procedura Penala in Parlament este o diversiune, menita sa distraga atentia de la guvern. Intrarea rapida in vigoare a acestuia este critica si probabil va fi folosita legitimitatea data de votul in Parlament pentru a-l aproba imediat, cu acelasi text, printr-o ordonanta de urgenta. Aceasta ocoleste mecanismul promulgarii de catre presedinte si produce efecte chiar daca ulterior se dovedeste ca ordonanta a fost neconstitutionala. Pur si simplu vom afla ca a fost publicata in Monitorul Oficial.

Pesedistii au tras tare la Codul de Procedura Penala (CPP), lasand putin in urma modificarea Codului Penal, desi abia acela este garantia scaparii celor mai multi, inclusiv a lui Dragnea. Din nefericire si CPP este lege penala mai favorabila, iar intrarea lui in vigoare, daca s-ar produce azi sau maine, ar forta toate instantele care au sentinte in pronuntare (da, si Cazul Bombonica, in care Dragnea isi asteapta joi sentinta) sa amane si sa reconsidere probele”, scrie Guran pe site-ul moise.ro.

El se asteapta ca PSD sa adopte o OUG cu acelasi text care a fost adoptat luni noapte in Parlament pentru a intra in vigoare inainte de data la care Dragnea isi va primi sentinta.

„Initial toti am crezut ca suspendarea presedintelui pentru a-l aduce pe Tariceanu sa le promulge rapid este calea. PNL a anuntat ca va ataca la Curtea Constitutionala (probabil o vor face oricum si CSM si Inalta Curte) ceea ce, teoretic, ar bloca intrarea in vigoare. O vreme. Daca chiar il suspenda pe Iohannis vor avea 30 de zile la dispozitie sa treaca de CCR, dar sa remarcam faptul ca asta greu se poate face pana joi. Deci, fara a diminua pericolul suspendarii, acesta trebuie sa fie Planul B.

De unde rezulta ca Planul A, singurul posibil si viabil, INAINTE de ziua de joi, 21 iunie, atunci cand se pronunta sentinta in Dosarul Bombonica, este Ordonanta de Urgenta. Data de guvern. Azi sau maine. Cu acelasi text cu cel aprobat de Parlament azi-noapte. Daca nu le iese Planul A, se vor replia pe Planul B – suspendarea presedintelui”, a mai spus Guran.

Guran lanseaza apoi un apel in care le cere romanilor sa iasa in strada.

„Treaba e serioasa oameni buni. Trebuie sa reactionam imediat si nu pe facebook. Sugestia mea este sa ne mutam in strada. Nu la Parlament, acolo e diversiunea, ci la Victoria. Si nu numai in Bucuresti. Timisoara, Cluj, Sibiu, Iasi! Hai, frate!”, mai scrie Moise Guran.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: