„Asa e in Mafie”. Dezvaluiri din interiorul Parlamentului, de ce PSD a stricat sistemul de vot electronic chiar inainte de legile justitiei

politica

Deputatul USR Catalin Drula acuza majoritatea parlamentara a ca stricat intentionat sistemul de vot electronic din Camera Deputatilor pentru ca deputatii sa voteze nominal. Astfel,  liderii PSD au dorit sa se asigure ca nimeni dintre oamenii lor nu va trada.

„Ne apropiem de sfarsitul unei zile triste pentru Romania. Suntem in plen de azi-dimineata asistand la mascarada asta care numai proces democratic nu e.

Incepem acum votul final asupra celor doua legi ale Justitiei. Votul electronic e inca stricat (prima data de 8 luni) asa ca se va vota prin vot nominal.

Se va striga numele fiecarui deputat si acesta isi spune votul: pentru, contra sau abtinere. Presupun ca le e frica de oamenii lor. E un ritual si asta – sa fii luat om cu om sa-ti demonstrezi loialitatea. Asa e in Mafie”, a scris pe Facebook deputatul USR Catalin Drula.

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat miercuri seara cu 177 voturi ”pentru” (PSD, ALDE, UDMR) si 78 voturi ”impotriva” (PNL, USR) legea 317/2004 privind functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, urmand ca actul normativ sa fie transmis Senatului, care este forul decizional in acest caz. Legea a trecut in forma adoptata de comisia speciala, fara a-i fi adusa nicio modificare in plen. Este ultimul act normativ din pachetul celor trei legi ale Justitiei modificate de comisia speciala condusa de Florin Iordache si adoptate de Camera Deputatilor.

Dezbaterea si votul pe articole la legea 317/2004 au durat peste doua ore si s-au desfasurat potrivit noului regulament al Camerei Deputatilor adoptat in prima parte a zilei.

Din cauza unei defectiuni a sistemului de vot electronic, votul pe amendamentele admise si pe articole a fost dat prin ridicare de maini, iar votul final s-a dat prin apel nominal.

PMP nu a participat nici la dezbaterea pe articole, nici la votul final, dupa ce deputatii formatiunii au parasit sala de plen acuzand ca trei sferturi dintre cei care vor vota o vor face “ca oile”, la indicatiile liderului de partid.

Liviu Dragnea si Mihai Tudose au fost si ei absenti, atat de la dezbaterea legii, cat si de la votul final.

Actul normativ urmeaza sa fie transmis Senatului, care este forul decizional in acest caz.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: