Basescu a devenit antibasist. Explica de ce vrea gratierea coruptilor: „A luat o data o mita. Acuma nu ii distrugem toata viata” – Video

politica

Traian Basescu a oferit, joi, mai multe detalii despre motivatiile care au stat la baza amendamentelor prin care solicita gratierea coruptilor acre au condamnari de pana la 10 ani de inchisoare.

„A luat o data o mita. Acuma nu ii distrugem toata viata. Asa a fost in tranzitie. Avem nevoie de un moment zero, de o gratiere larga, de la care sa spunem, oameni buni, stiti ce se poate intampla, asa ca terminati cu hotia. Asa tensiunea va ramane inca multi ani in societate. Si v-as mai spune un lucru. Sunt si… chiar abuzuri”, a declarat Traian Basescu, pentru TVR.

„Nu este vorba de amendamente ale PMP, este vorba de o initiativa a mea ca senator in Senatul Romaniei si ca om cu multa experienta. Partidul nu trebuie sa isi asume initiativa mea. Eu am spus in mod repetat ca sunt adeptul unei gratieri largi, in perspectiva unei noi politici penale in Romania, adica o politica penala care sa vizeze recuperarea oamenilor. Din acest punct de vedere, prin proiectul propus de guvern, numarul de oameni care ar fi beneficiat de gratiere ar fi fost de circa 900, ori noi avem in penitenciare circa zece mii de oameni peste capacitatea penitenciarelor. De aceea, am marit plaja, dar si pentru ca sunt convins ca la incheierea unei perioade de tranzitie, si eu consider ca tranzitia s-a incheiat odata cu alegerile prezidentiale din 2014. (…) Este un moment zero”, a declarat pentru Mediafax fostul presedinte Basescu.

Coruptii care nu sunt recidivisti merita „o sansa”, este de parere Basescu, daca isi achita pagubele produse.

„In ceea ce priveste amendamentele pe care le-am facut, se exclude orice gratiere pentru fapte cu violenta, pentru constituire de grupuri infractionale organizate, pentru pedofilie, pentru multe altele. In acelasi timp insa, avand in vedere frecventa cu care sunt acuzatii in zona coruptiei, am considerat ca pentru cei care nu sunt recidivisti si care platesc daunele pe care le-au produs, se poate avea in vedere gratierea. Deci sa plateasca pagubele produse si sa nu fie recidivist, ca daca e recidivist inseamna ca nu se face bine. Daca nu e recidivist, un om care a gresit o data, este in postura de a primi o sansa”, a mai spus Basescu.

De asemenea, fostul presedinte sustine gratierea pedepselor de pana la zece ani.

„Da, o mentin. Stiu ca foarte multi au o abordare, si in mod deosebit justitia, dar am imparti oamenii in doua categorii, cei care sunt judecati pe vechiul Cod penal si cei care sunt judecati pe noul Cod penal. Este adevarat ca noul cod penal prevede pedepse ceva mai mici, dar prevede si cumulul de pedepse. (…) Am in vedere ca propunerea sa acopere si situatiile de cumul de pedepse. Pe vechiul Cod penal se executa pedeapsa cea mai mare si atunci cei care sunt judecati pe vechiul cod penal ar fi avantajati si cei care sunt judecati pe noul cod penal ar avea toate sansele sa nu se incadreze. De aceea, eu am facut doua propuneri acolo, sa nu se mai mearga pe ideea gratierii pentru pedeapsa primita, ci sa se mearga pe ideea gratierii faptei. Sa scoatem acest arbitrariu, pentru ca daca lasam cinci ani, judecatorii vor fi tentati sa dea pedepse peste cinci ani ca sa nu se incadreze in gratiere. Iar 10 ani si eu sunt de acord ca pare mult, daca nu avem in vedere cumulul de pedepse din noul cod penal si atunci am si o propunere in care spun, mai oameni buni, ce treaba avem cu numarul de ani pe care l-a primit, mai ales ca nu avem o practica unitara. La Alba Iulia pentru aceeasi fapta poti sa iei cinci ani, la Bucuresti poti sa iei zece ani, la Cluj poti sa iei opt ani”, a mai spus, pentru Mediafax, senatorul PMP.

In opinia lui Basescu, gratierea trebuie sa fie urmata de o noua lege privind executarea pedepselor: „Aceasta gratiere larga nu are nicio valoare daca nu va fi urmata de masurile pe care le-a promis ministrul Justitiei, adica modificarea Codului Penal in conformitate cu deciziile CCR, Codul penal si Codul de procedura penala. (…) Pentru ca aceasta gratiere sa aiba eficienta, e necesar ca Ministerul Justitiei sa vina cu o noua lege sau cu aceeasi lege, dar imbunatatita, privind executarea pedepselor”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: