Carmen Dan le cere politistilor rutieri sa respecte legile borfasilor. Reactia ministrului la apelul adresat lui Iohannis

politica

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, la Dragasani, ca modificarile din Codul Rutier vor fi adaptate astfel incat sa respecte legea, referindu-se la scrisoarea transmisa de Grupul Politistilor Rutier presedintelui Iohannis cu solicitarea sa nu promulge aceasta lege.

Carmen Dan a afirmat ca Politia Rutiera isi va face in continuare datoria, iar traficul rutier nu va fi cuprins de haos daca vor fi adoptate modificarile Codului Rutier.

„Politistii au dreptul sa-si spuna parerea. Intotdeauna le-am respectat aceasta parere. Acum, referitor la acest proiect legislativ, eu m-am exprimat. Stiti foarte bine ca atat la nivel de Guvern, cat si la nivel de minister s-a dat un aviz negativ. Acum, politia este organ de aplicare a legii. Eu sunt convinsa ca toti colegii mei vor gasi solutii sa adapteze legislatia si vreau sa va asigur ca se vor respecta intru totul dispozitiile legale. Va asigur ca Politia Rutiera isi va face in continuare datoria. Sa nu se gandeasca nimeni ca nu vom mai avea radare pe drum sau ca oricine poate sa faca orice in trafic”, a declarat Carmen Dan, dupa ceremonia de absolvire desfasurata la Scoala Militara de Subofiteri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Dragasani, conform Mediafax.

Grupul Politistilor Rutieri i-au transmis o scrisoare deschisa presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, prin care ii solicita sa nu promulge modificarile Codului Rutier care fac referire la semnalizarea radarelor si spun ca, daca aceasta lege va fi adoptata, vor muri peste 2.000 de persoane in 2019.

Potrivit sursei citate, in spatele acestei propuneri de modificare legislativa nu exista niciun studiu, „iar initiatorii acestei pseudo-legi sunt, majoritatea, sanctionati de Politia Rutiera. Acestia si-au pus problemele proprii in balanta cu normalitatea, niciun stat din Uniunea Europeana nu are astfel de restrictii”, se arata in scrisoare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: