„Cat am fost acolo la PSD am fost jignita, am fost umilita, am lucrat ca un sclav pe plantatie. Acum imi e frica de domnul Dragnea, e un om foarte puternic” – Adevarata fata a partidului de guvernamant

politica

Anisa Stoica, martor in procesul lui Liviu Dragnea, una dintre pesedistele angajate fictiv la Consiliul Judetean Teleorman, a povestit pentru o publicatie din Teleorman cum a ajuns sa lucreze pentru seful PSD. „Eu ma bucur de procesul asta, pentru ca asa simt ca ma eliberez de Dragnea si de trecut. Vreau sa-mi ispasesc fapta, pentru ca asa simt ca-mi pot usura sufletul”, spune Stoica.

Stoica spune ca a fost abordata direct de Liviu Dragnea si i s-a propus sa lucreze pentru PSD pentru ca „este frumoasa”.

„Eu am dus o dubla activitate din punct de vedere profesional. Pe de o parte, lucram in presa locala si pe de alta parte, aveam o activitate artistica. De altfel, si in prezent ma ocup tot de partea artistica. La vremea aceea, eram dansator la Ansamblul Burnasul si apoi am devenit instructor coregraf, mi-am deschis propria scoala de dans si am devenit organizator de evenimente, de spectacole, mai exact. De asta ma ocup si in prezent. Dar am inceput de la Ansamblul Burnasul. Intre timp am facut si niste jurnalism, in sensul ca doar incepusem sa scriu in presa locala. Eram de vreo cateva luni la un saptamanal local si la un eveniment al PSD la Camera Deputatilor, l-am cunoscut pe Dragnea. Si ne-a facut cunostinta chiar Adriana Botorogeanu. Era foarte multa lume din presa locala acolo…

Liviu Dragnea ii cunostea pe toti cei din presa locala. Pe mine nu ma stia si m-a intrebat de la ce ziar sunt si care este numele meu. In timpul evenimentului, la care luau parte si membri PSD, a avut loc o dezbatere cu presa locala. Si atunci el a inceput sa puna niste intrebari jurnalistilor: “Voi cum vedeti ca poate partidul sa creasca?”, “Voi cum vedeti relatia partidului cu oamenii?” Si fiecare a spus ce a vrut. M-a intrebat si pe mine ce cred si i-am spus ca partidul ar avea nevoie de o comunicare mai buna. Oricum, eram pe aceeasi lungime de unda cu el pe linia asta. Pur si simplu, am discutat la nivel general, nu s-a pus problema de infiintarea vreunui birou de presa. Si, la finalul evenimentului, a fost o discutie intre mine, Dragnea, Adriana si Mihai Hurduc. Si atunci a spus Adriana Botorogeanu ca eu sunt si membru PSD. Era adevarat, fusesem membru PSD la inceput, dar nu imi actualizasem adeziunea. Asa ca eu, cat am lucrat la PSD, nici nu aveam adeziune. Atunci i-a spus Adrianei Botorogeanu: “O iei pe Anisa si vii cu ea la mine!” Si Mihai Hurduc a zis atunci ca si el e membru PSD. Si Dragnea a raspuns: “Pe Anisa o angajez de frumoasa, pe tine ca esti membru PSD”. A spus lucrul asta in gluma, evident. Dar chiar a insistat la Adriana sa avem o alta discutie. La un moment dat, am avut o intrevedere cu cineva de la un ziar local si am mers cu persoana aceea sa ii ia un interviu lui Dragnea. Am mers impreuna cu acea persoana la Dragnea, la Consiliul judetean. Ea a plecat si eu am ramas sa vorbesc cu Dragnea. Si atunci el mi-a zis ca isi doreste sa faca un birou mare de presa la partid si ca vrea sa ia niste jurnalisti in acest sens. A fost o discutie scurta. Eu i-am spus ca nu am facut niciodata PR, ca nu stiu domeniul, dar ca mi se pare interesant si ca pot sa incerc. Atunci mi-a spus ca vrea sa fac o strategie de comunicare a partidului. Si ca vor mai veni si alte persoane din presa locala si chiar au venit alte persoane. Una a stat cateva saptamani, cealalata a plecat dupa o zi”, a povestit Stoica pentru Liber in Teleorman.

Ea a relatat apoi cum a ajuns sa lucreze in Consiliul Judetean Teleorman.

„Dupa o sedinta a partidului, eram foarte multi si il petreceam pe Dragnea asa, cu alai, cum se facea si la un moment dat el s-a intors spre mine si m-a intrebat: “Anisa, tu ti-ai rezolvat problema cu angajarea?” Si am spus ca nu stiu cum sa rezolv eu. Si atunci a strigat la Neagu si l-a intrebat ceva de organigrama Directiei. Si mi-a spus: “Te duci la Neagu si rezolvati problema. Deocamdata asa”. Si eu am ramas uimita, pentru ca nici macar nu stiam despre ce directie e vorba. Cand am intrat iar in birou, eram foarte pusa pe ganduri si am intrebat despre ce directie vorbeste presedintele? Si mi s-a explicat ca e vorba de Protectia Copilului. Si eu am intrebat ce sa caut eu acolo. Si mi s-a spus ca raman la partid, dar ma duc acolo, “ca asa facem noi aici, in PSD. Tu ramai si-ti faci treaba aici.” Oricum, nimeni nu-mi dadea importanta in cadrul discutiei, aveau lucruri mai importante de discutat. M-am dus zilele urmatoare la Neagu, mi-a spus ce trebuie sa invat, mi-a dat o bibliografie. Mi-a dat si o data de examen. Am fost la examen si au fost multi candidati.

(…) Salariul era virat pe card. La foarte scurt timp, ne-a chemat Floarea Alesu la Directie si ne-a intrebat: “Dar cu voi ce e? Voi de ce nu veniti la serviciu?”

Probabil voia sa stie si pozitia noastra. Atunci Adriana a vorbit. Cert este ca Adriana a insistat pe ideea ca nu trebuie sa se stie ca noi lucram acolo. Alesu a iesit din birou, a lipsit 5 – 10 minute si apoi s-a intors si a zis: “Da, nu veniti la Directie!Ramaneti la partid si sa nu prea fiti vazute pe aici! Deloc…”

Adriana Botorogeanu era deja angajata in felul asta de dinaintea mea. Nu stiu daca mai erau si altii in aceeasi situatie, prin alte institutii, dar de asta mi s-a raspuns atunci ca “asa facem noi aici”. Si practica asta mi s-a aplicat si mie. Totul a durat pana in 2010, cand am primit o adresa de la Mircea Dumitrescu, semnata de el, ca trebuie sa ma prezint la Directia pentru Protectia Copilului. Si m-am prezentat. In timpul asta, eu am vrut sa ma implic in activitatea Directiei, pentru ca in clasa fetitei mele era un copil autist. Si asa de tare m-a impresionat povestea acelui copil, incat am decis sa incep o campanie pentru copiii cu autism. Am mers la Floarea Alesu sa ii spun despre asta. Eu am incercat atunci sa o conving pe Floarea Alesu, spunandu-i ca voi avea grija sa afle si Dragnea de Campania asta. Ca nu parea prea incantata. A fost singura data cand m-am folosit de faptul ca lucram in apropierea lui Dragnea. Eu oricum ma duceam des la Directie. Am mai mers sa le propun o campanie de Craciun pentru copiii nevoiasi de pe strada”, a mai spus Stoica.

Anisa Stoica a relatat apoi ca s-a simtit umilita si batjocorita de PSD.

„Cat am lucrat pentru Directie, ma simteam mereu a nimanui. In sensul ca nu aveam birou, stateam ca aurolacul in biroul cui pleca prin concediu. Ma rog, acolo am facut lucruri care nu erau in fisa postului meu. De pilda, m-am ocupat de dosarele ISU. Nu aveam nici pregatirea necesara pentru asa ceva. Doamna de la audit mereu imi spunea ca nu trebuie sa fac eu asta, pentru ca nu intra in atributiile mele. Dar mi se arata apoi fisa postului, iar in ultimul punct al ei era un paragraf care spunea: “Faci ce-ti spune seful!” Eu, daca seful voia sa ma arunc de pe bloc, trebuia sa fac asta. Si ma certam mereu cu seful meu de acol. Aveam un coleg care tinea mereu sa-mi aminteasca faptul ca pe mine ma uraste toata lumea in Directia aia. Si il intrebam de ce. Si-mi zicea: “Pentru ca vii de langa Dragnea!”. Am observant lucrul asta si la instanta ca se tot spunea ca sunt protejata. N-am fost niciodata protejata. Cat am fost acolo la PSD am fost jignita, am fost umilita, am fost data afara din sediul PSD. Am lucrat ca un sclav pe plantatie. Si asta i s-a intamplat si Adrianei. Iar relatia cu Directia s-a stricat in clipa in care m-au tot chemat sa semnez acte care nu-mi apartineau. De pilda, erau unele deja facute si trebuia sa imi pun si eu semnatura. Si am semnat de doua ori, apoi intentionat mi-am luat concediu. M-au chemat din concediu apoi sa semnez condica. Au insistat, desi eu le-am spus ca nu vreau sa vin. Si pana la urma, m-am dus si am semnat, dupa ce au insistat cu telefoane si amenintari, si cu Jeni Dumitru in spatele meu am semnat. La DNA m-au intrebat: “Pai ati semnat condicile. Cum n-ati fost la serviciu?” Si i-am raspuns: “Pai le-am semnat alaltaieri!”

(…) A fost doar vina mea, eu nu m-am gandit ca situatia are caracter penal. Pur si simplu, nu am stiut si imi e rusine ca nu am stiut. Incerc sa pastrez o atitudine pozitiva fata de Dragnea, chiar daca uneori mi-e foarte greu, dar nu vreau sa am resentimente. Eu ma bucur de procesul asta, pentru ca asa simt ca ma eliberez de Dragnea si de trecut. Vreau sa-mi ispasesc fapta, pentru ca asa simt ca-mi pot usura sufletul. Daca o sa raman in libertate, o sa-mi vad de copil si o sa-mi dezvolt proiectele culturale. Orice ar fi, nu mai vreau sa stiu, dupa experienta asta, ca exista politica pe lume.

(…) Atunci, cand lucram pentru el, imi era frica de el, pentru ca era un om foarte sever. Acum imi e frica de el, pentru ca e un om foarte puternic…”, a incheiat Stoica, vorbin despre Dragnea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: