Catalin Tolontan explica detaliat si clar ce s-a intamplat in finala Halep-Ostapenko. Cum a fost posibil ca Halep sa piarda

sport

Jucatoarea romana de tenis Simona Halep, ocupanta locului 4 in clasamentul WTA, a pierdut, sambata, finala turneului de la Roland Garros (Franta), dotat cu premii in valoare totala de 16.700.000 de euro. Romanca se va afla, de luni, pe locul doi in ierarhia mondiala.

Jurnalistul Catalin Tolontan a explicat, la scurt timp dupa finalul meciului, cum a fost posibil ca Halep sa piarda in fata jucatoarei in varsta de 20 de ani.

„Simona, invinsa de curajul Jelenei! Simona a avut 1-0 la seturi si 3-0 in setul al doilea, a muncit enorm, insa n-a gasit remediul pentru agresivitatea letonei de 20 de ani.

Cinci ani de experienta le separa pe Halep si pe Ostapenko. Asta e distanta clara dintre ele, in ciuda faptului ca sponsorul Adidas le-a adus in acelasi echipament in finala, intr-un exercitiu involuntar de unanimitate vestimentara. Globalizarea niveleaza croiala hainelor, dar nu poate adjusta temperamentul uman.

Daca le zareai de sus, pe plan general nu era nevoie sa le distingi din imbracaminte. Unde vedeai prudenta, echilibru si apasare psihica era Simona Halep. Unde era nerabdare, uneori stralucire, alteori erori incredibile, era Jelena Ostapenko.

Dupa ce pierde primul set, Ostapenko se clatina si setul doi ajunge rapid la 3-0 pentru Simona! In acest moment al meciului, Ostapenko are o medie de doua erori nefortate pe ghem. Dar ea incepe sa zguduie meciul, pentru ca revine uluitor si face 4-3 in setul doi! 4-⁠3 de la 0-⁠3! Aici se rupe ceva.

Sportul premiaza curajul. Imaginati-⁠va ce e pe malul Marii Baltice! Noi ne plingem de suspans, dar letonii au inimi rezistente la cat de riscant joaca pustoaica lor.

Si ginditi-va cum multimea de la Riga striga ”Nu mai forta, Jelena!”, iar noi, la Bucuresti, tipam: ”Risca, Simona!”. Acestia sunt microbistii de pretutindeni. Mereu ni se pare ca ne lipseste ceva.

Jelena ia setul doi cu 6-4, tribuna aplauda, spectatorii se bucura ca vor asista la decisiv. Pe fondul revenirii Jelenei, Simona arata primele semne de frustrare. Romanca returneaza, alearga, castiga si are 3-⁠1 in setul final. Dar letona revine inca o data! Se ajunge la 3-⁠3 si practic finala se comprima intr-⁠un mini set. Simona joaca la fel, in timp ce Jelena apasa, insista, ii ies aproape toate loviturile. Letona simte mirosul sangelui si nu iarta.

La mingea de meci a letonei, Simona zambeste, accepta infrangerea, se duce la fileu cu un zimbet generos si dureros. A facut tot ce a putut. Dar curajul Jelenei a invins-⁠o. Tare ar fi ca si ”nationala” lui Daum, careia nu-i dam nici o sansa, sa ne consoleze printr-o victorie la Varsovia!

Nu, n-⁠am baut nimic. Curge berea la Riga, e iunie si soarele va uita sa apuna premiind curajul Jelenei Ostapenko”, a scris Tolontan pe pagina sa de Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , ,


loading...

Comentarii: