„Ce sa ataci, un refuz?”. Un fost judecator CCR ridiculizeaza demersul lui Tudorel Toader: „Este decizia presedintelui si trebuie respectata ca atare”

news

Fostul presedinte al CCR Augustin Zegrean sustine ca seful statului nu era obligat sa dea curs cererii ministrului Justitiei de revocare a sefei DNA si ca ministrul Tudorel Toader nici nu are ce ataca la CCR, asa cum a anuntat, neexistand un document, si nici nu poate face acest lucru, singurul abilitat fiind Guvernul.

„Am spus de la inceput ca presedintele nu este obligat sa dea curs solicitatii ministrului Justitiei. In general presedintele nu este obligat sa dea curs solicitarilor venite din partea unor ministri. Este la fel ca la remaniere, poate respinge prima propunere. Este decizia sa si trebuie respectata ca atare,” a declarat Augustin Zegrean la Realitatea TV.

Referitor la anuntul ministrului Justitiei potrivit caruia va fi sesizata Curtea Constitutionala, fostul sef si coleg al lui Tudorel Toader la CCR a comentat ca „ministrul Justitiei nu poate cere acest lucru, ci doar guvernul o poate face, dar si asa este destul de neclar ce sa sesizezi la CCR, de vreme ce nu exista o rezolutie”.

„Ce sa ataci, un refuz?”, a comentat Zegrean.

Ministrul Justitiei Tudorel Toader a anuntat luni, dupa ce presedintele a respins cererea de revocare a sefei DNA, ca Ministerul Justitiei va sesiza Curtea Constitutionala cu privire la refuzul Presedintelui, apreciind ca seful statului „nu are abilitarea legala si nici competentele functionale de evaluare a activitatii profesionale si manageriale desfasurate de procurorul sef al DNA”.

„Vom sesiza Curtea Constitutionala cu privire la refuzul Presedintelui de revocare din functie a procurorului sef al DNA!” anunta ministrul Justitiei la finalul unei postari pe Facebook, dupa ce prezinta motivele unei asemenea decizii.

Anterior anuntului presedintelui Klaus Iohannis, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ca, in cazul unui refuz al presedintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, atat premierul, cat si PSD il vor sustine pe ministrul Justitiei, Tudorel Toader, intr-un eventual demers legat de decizia presedintelui. El a sustinut insa ca „sub nicio forma” nu este luata in calcul ideea de suspendare din functie a sefului statului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: