Ciolos: „Nu vreau ca PAMANTUL sa fie vandut strainilor. Daca il pierdeti, nu-l mai obtineti inapoi”

news

Premierul Dacian Ciolos a declarat, luni, ca nu este de acord ca terenurile sa fie vandute cetatenilor straini pentru ca, in opinia sa, pamantul trebuie valorificat de comunitatile locale.

„S-a tot vorbit de vanzarea pamantului la straini. Vreau sa va spun un mesaj foarte clar: nici eu nu imi doresc ca pamantul sa fie vandut la straini, imi doresc ca pamantul sa fie utilizat de comunitatile locale, pentru ca e o resursa pe care greu o puteti obtine din alta parte, nu puteti practic sa o obtineti din alta parte. Daca o pierdeti, odata ce ati renuntat la o astfel de resursa, cu greu puteti s-o obtineti inapoi. Insa, oricate legi am da noi la nivel national pentru a legifera vanzarea pamantului catre straini, nu pot aceste legi sa inlocuiasca dorinta dvs, a proprietarilor de a vinde sau nu pamantul, de a-l vinde sau a-l valorifica la nivel local”, a spus Ciolos, la prezentarea programului de masuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate.

Mai mult, premierul le-a cerut primarilor sa nu faciliteze „cu orice pret” vanzarea terenurilor catre cetateni straini, ci sa faca tot posibilul ca acestea sa fie utilizate de comunitatile din care fac parte.

„Vreau sa transmit mesajul primarilor care sunt aici in sala si care ma aud: nu facilitati cu orice pret vanzarea terenului pana cand nu ati facut toate eforturile de a valorifica terenul respectiv in sat, cu comunitatile locale. Sigur ca e mai usor probabil sa obtineti un anumit sprijin atunci cand vine un strain sa cumpere pamantul si sa va roage sa-l regrupati pentru a-l vinde. Dar ganditi-va ca in felul asta vindeti o resursa care e a comunitatii si pe care nu o mai puteti aduce inapoi. Oricati investitori straini ati aduce nu pot sa valorifice acei investitori straini pamantul mai bine decat pot sa-l valorifice comunitatile locale”, a spus Ciolos.

Programul de masuri privind dezvoltarea clasei de mijloc la sate a fost lansat luni, intr-o conferinta desfasurata in comuna Ciugud din judetul Alba, in prezenta premierului Ciolos, a vicepremierului Vasile Dincu si a ministrului Agriculturii, Achim Irimescu.

Romania a liberalizat piata funciara la 1 ianuarie 2014, conform obligatiilor incluse in Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana, ceea ce permite persoanelor fizice din UE sa cumpere terenuri agricole in tara, demers care a modificat regimul existent pana la finele lui 2013, cand doar persoanele juridice aveau dreptul sa cumpere terenuri agricole.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: