COSTEL, unul dintre cei mai apreciati actori de stand-up din Romania, explica de ce e acceptabil si chiar necesar sa vorbesti porcos in spectacole

Constantin Bojog – Costel, pentru public – nu are nevoie sa urce pe scena, sa se concentreze sau sa intre in vreun rol ca te faca sa zambesti. Cel mai adesea nici nu trebuie sa deschida gura ca sa binedispuna. Doar sa te priveasca atent cu doi ochi mici, intunecati, vii, vag ironici, dar prietenosi, si starea de bine se instaleaza firesc, natural. Mic de inaltime, aparent fragil si cu o usoara alura de savant trasnit din cauza parului carliontat care nu se lasa cumintit, Costel e insa o persoana cat se poate ancorata in realitate, tata grijuliu a doi copii mici si inca unul la distanta de o luna de lume. Si un actor care isi construieste glumele din spectacole riguros, matematic, cu simt de absolvent de stiinte exacte. Chiar si atunci cand injura sau vorbeste porcos.

E nascut pe 12 martie 1982, in zodia Pesti. Ascendentul nu l-a aflat niciodata pentru ca familia s-a luat cu altele si a uitat ora la care a venit pe lume. „Nimeni nu stie exact ora la care m-am nascut. Eram curios si i-am intrebat pe ai mei. Am sunat-o pe mama care mi s-a parut ca e responsabila cu ora si mama mi-a zis sa-l sun pe tata. Taica-miu a zis suna-l pe frate-tu ca el stie. Pana la urma mi-au zis doar asa – ca noaptea. Deci nu stiu care imi este ascendentul. Am facut liceul la Bacau, apoi am venit la facultate in Bucuresti, unde am dat la Automatica si Calculatoare si am facut cinci ani. Si apoi trei ani Teatru”.

Ce ai pregatit pentru examenul la Teatru?

A fost o poveste a lui Mircea Diaconu. M-a ajutat Radu Naum, preparatorul de la Teatrul Podul, de la Preoteasa. El mi-a dat textul acesta. Si apoi am avut doua monoloage, unul din O noapte furtunoasa, Spiridon, si ceva de Mihail Sebastian. Am intrat cred ca al 32-lea din 35. Am intrat insa la fara taxa si m-am bucurat de tot ce am invatat acolo. M-a ajutat enorm in ce fac in prezent.

Ai o rutina a zilelor de spectacol?

Nu neaparat. E rutina de fiecare zi, cu copiii, cu treburile casnice. Nu am nevoie de zece minute inainte…da, e minunat sa ai acest timp. Cand o sa creasca copiii, o sa mi fac un tabiet din asta. M-ar ajuta foarte mult. E bine sa te poti concentra putin inainte ca sa nu intri asa…La mine e insa foarte important ca-mi notez, si-mi structurez foarte bine glumele si scheletul glumei. Trebuie sa stiu foarte bine de unde plec si unde trebuie sa ajung si pe scheletul prestabilit improvizez. Si-mi aduc aminte mai toate glumele pe care le-am zis, chestie absolut fascinanta pentru restul colegilor care se intreba cum de-mi stiu eu glumele de acum 13 ani. Eu sunt insa foarte matematic. Sunt convins ca Automatica, pregatirea anterioara din zona de real, m-au ajutat sa fiu cat de cat organizat. Iar cand imi scriu, scriu foarte ingineresc, cu liniuta, cu sagetele etc. Ai mei vin toti din zona „reala”: taica-miu inginer, maica-mea, contabila, frate-miu Cibernetica, sor-mea profesoara de matematica. De altfel, pe multi actori din zona de comedie ii ajuta foarte mult daca au un background de stiinte exacte. Comedia se pliaza foarte bine pe structura matematica, cu algoritmi etc.

E mai ancorat un actor de stand-up in viata de zi cu zi spre deosebire de colegii sai de breasla? E mai atent la ce se intampla in societate sau pe scena politica pentru a-si cauta surse de inspiratie?

Da si nu. La politic cam cat restul societatii. Pe timpuri, pe vremea lui Ceausescu, dar si imediat dupa 1990, umorul era foarte mult politic, se facea foarte mult umor politic. Acum nu trebuie neaparat. Iti mai vin cateodata niste idei si le strecori pe acolo. Dar eu nu prea ma focusez pe politic. E un mediu care ma deprima si prefer sa iau cat mai putin de acolo. Sunt insa foarte atent la tot ce inseamna gesturi sociale, la ce facem noi in societate, acasa, in familie, cu prietenii, in general la orice te inspira si poti folosi in glumele tale. Acum mai toata lumea e amuzanta si se foloseste de umor pentru a-si comunica trairile. E fascinant cata lume face umor de calitate, fara sa fie actor. Iar retelele sociale au relevat niste oameni deosebit de talentati si cu mult umor, capabili sa ironizeze printr-o mema o intreaga situatie politica sau sociala. Si sunt oameni de IT.

Cat de important este limbajul vulgar intr-un spectacol de stand-up?

Vulgaritatea a fost cam primul atribut al stand-upului. Ca aici se vorbeste ca in fata blocului, fara perdea si fara false pudori. Si unii au fost ok cu asta, altii mai putin. Am avut la un moment dat o discutie pe tema asta cu Tony Grecu, cand am colaborat cu Serviciul de Comedie, care mi-a zis: bai, toata lumea poate sa faca glume asa ca-n fata blocului, dar alta e s-o faci curat. Chestie cu care nu prea sunt de acord pentru ca si in fata blocului, daca intelegi contextul si intelegi conventia, poti sa te folosesti de aceste date si sa transformi stand-upul intr-un act artistic. A fost un moment, e drept, in stand-up in care trivialitatile erau cam 70% din glume, desi poate exagerez. Practic ne foloseam de limbajul uzul, direct. Acum a devenit mai deranjant pentru ca avem si noi o varsta, avem copii in fata carora nu ne permitem sa vorbim vulgar si parca ar fi ipocrit din partea mea sa aduc pe scena tot felul de cuvinte urate si sa le spun apoi copiilor nu vorbti urat ca nu e frumos. Cumva incercam fiecare dintre noi (si ma refer la mine si la cobaloratorii mei apropiati Teo si Vio) sa taiem din vulgaritate, dar daca gluma o cere, nu ne ferim. Si cateodata vulgaritatea are farmecul ei. Nu-mi place sa o folosesc ca semn de punctuatie, dar uneori e nevoie, e de acolo, din discurs. Daca vreau sa-mi descriu o stare de nervi si in mine, in mintea mea, s-au intamplat acele cuvinte, n-are rost acum sa pretind pe scena ca injur cu „baga-mi-as picioarele”. Am injurat exact cum mi-a venit si aia e.

Cum sunt roast-urile? Nu se nasc dispute, suparari intre voi in urma unor astfel de spectacole neiertatoare?

Astea sunt foarte misto. In primul rand trebuie sa fii foarte creativ, sa scrii glume bune despre ceilalti si sa fii foarte rau si sa stii sa si primesti cu fruntea sus rautatile celorlalti. Acum depinde foarte mult de tine cat poti sa asculti glume rautacioase la adresa ta. Este un exercitiu foarte bun de constientizare si cunoastere de sine prin altii. Incercam sa ne taxam unii pe altii, sa ne criticam munca si lipsa de inspiratie si chiar si spectacolele mai slabe. Si nu e cu suparare. Ne sunam dupa si reparam daca e cazul. Fiecare intelege ca nu e o chestie personala. Cand te afli pe scena iese la iveala un alter ego care e mai curajos si are tupeu sa spuna lucruri pe care tu in mod normal nu le-ai spune. Si se intampla sa te mai intrebe cate unul: „pe bune, chiar asta crezi despre mine, despre spectacolul meu?”. Ei, nu chiar asta, dar pe acolo. E felul nostru de a taxa lucrurile care nu ne plac, de a spune cuiva o barfa fara sa i-o spui direct in fata. Suntem insa cativa in zona asta, ne stim foate bine unii pe altii, suntem constienti de lumea in care ne-am bagat si nu e cu suparare. Ne apreciem munca si incercam sa nu ne ascundem dupa politeturi. Daca cineva calca pe bec, face glume rasuflate sau stilul lui nu ne spune nimic, il taxam fara menajamente. E foarte important sa vii cu glume bune in fata publicului, pentru a nu compromite genul. Cine intra acum in stand-up, trebuie sa tina seama de rigorile stand-upului si sa cunoasca bine ce s-a intamplat in zona in ultimii 15 ani.

Deci voi reprezentati si propria critica a genului?

Cam da pentru ca nu exista critica specializata pe zona asta. Ideea e sa te documentezi foarte bine si sa fii capabil sa renunti chiar si la glume muncite daca seamana prea mult cu ce s-a facut anterior sau cu ce e pe afara. Mi s-a intamplat si mie cu gluma pe care intamplator o avea si Seinfeld. Chiar nu-ti doresti sa ti se spuna ca ai copiat, chiar daca intentia ta nu asta a fost. Pur si simplu s-a intamplat. Si trebuie sa renunti la tot si s-o iei de la capat. Chiar daca iti place gluma (rade). Era o gluma misto cu barbatii care poarta chilotii pana se evapora pe care o are si Seinfeld. M-am gandit si la posibilitatea de a o fi auzit anterior, s-a dus in subconsient iar dupa multa vreme a iesit de acolo, pacalindu-ma ca a fost ideea mea originala. Mintea ne joaca feste fabuloase uneori. Dar daca seamana prea mult, trebuie sa renunti.

Se vinde stand-upul?

Acum da. Fenomenul asta s-a petrecut insa in valuri. Primul clip de stand-up a fost filmat in Cafe Deko, acum 12-13 ani, din incinta Teatrului National – „Teo, cuvinte vulgare”. A fost prima oara cand genul a beneficiat de o promovare serioasa. Oamenii s-au uitat la clip, au vazut despre ce e vorba in stand-up. A fost si o gluma foarte buna despre cuvintele vulgare si oamenii care folosesc cuvintele obscene ca semn de punctuatie si atat de tare s-a dus filmul ala, incat a umplut salile din Cafe Deko. A facut milionul de vizualizari si a spart prima bariera. Apoi a crescut constant iar noi am evoluat. Urmatorul val a fost reprezentat de Las Fierbinti. Bobo si Vancica care au venit cu publicul lor si cu promovare foarte puternica pe tv de care a beneficiat si stand-up-ul. De promovarea asta am beneficiat si noi care nu eram conectati direct cu serialul pentru ca publicul Las Fierbinti a dorit sa vada si alte spectacole de stand-up, alti actori etc. Si s-a facut pasul catre sali mai mari – cluburi, teatre, case de cultura etc. Si a treia bariera a fost sparta de emisiunea iUmor si in special de Micutzu care a socat putin cu clipul despre biserica si a facut opt milioane de vizualizari. Practic din acel moment promovarea online a stand-upului a inceput sa prinda serios si la public iar acum toata lumea filmeaza si urca pe Youtube. Iar in prezent ne bucuram de sali pline, numeroase vizualizari online, deci e o perioada buna pentru stand-up. Totusi, spectacolul live e mult mai fain, atmosfera e alta decat la un spectacol filma si urcat pe Youtube.

Cum e publicul de stand-up?

E un public riguros si destul de pretentios, pentru care trebuie sa de updatezi peramanent si sa vii mereu cu glume noi. Stand-up-ul e, de exemplu, mult diferit de un concert de muzica unde nu prea ai chef sa asculti piesele abia lansate, ci tot pe alea pe care le-ai mai auzit si stii sa le fredonezi. Deci la noi e exact pe dos. Daca vii cu glume vechi, te taxeaza.

Am vazut ca aveti spectacol si in diaspora? Cum a auzit lumea de voi?

Drumul a fost deschis tot de Bobo si Vancica si tot datorita Las Fierbinti, pentru ca oamenii se uitau la tv si veneau multi la spectacolele lor. Si asa au facut practic cunostinta cu stand-upul si le-a placut. Apoi ne-am dus si noi. Unii ne stiau de pe Youtube, altii au venit din curiozitate. Ultima tura in Anglia – Londra, Manchester, Liverpool, Birmingham, Irlanda – cu oameni foarte faini. In Manchester, de exemplu, majoritatea celor din sala erau studenti si am stat de vorba o ora si ceva dupa spectacol intr-un club foarte misto – Comedy Store. Tineri care studiau in cele mai diverse domenii – erau vreo doi care studiau fashion – si am simtit ca se bucura.

Avand in vedere predispozitia ta naturala catre gluma, catre comedie, esti luat in serios in familie, in societate, in cercul de prieteni?

Nu. Si ma bucur ca e asa, desi ne e intotdeauna placut. Chiar si daca am o problema serioasa, primul impus al celor din jur e sa rada. Mi s-a intamplat mai demult o poveste. Am ajuns odata cam obosit la Galati pentru niste spectacole si am baut o cafea la o terasa, desi in mod normal nu prea beau. Si mi s-a facut cam rau dupa. Am avut un pic de tensiune, mi-au tremurat palmele si m-a luat un pic cu palpitatii, iar in timpul spectacolului, dupa vreo 17 minute, am simtit ca nu pot sa mai continuu…iar oamenii se amuzau. A fost ciudat. Eu le spuneam ca e pe bune, iar ei tot radeau. Dar e foarte bine ca nu sunt luat in serios. Nici nu ar fi bine sa fie altfel. Si nu ma supar ca nu sunt luat in serios nici macar atunci cand am de spus lucruri serioase, spirituale si profunde, sa zicem. Poate inainte ma deranja treaba asta, dar acum nu. Mi-am dat seama ca fiecare parere are samanta ei de adevar. Pana la urma oamenii se pot amuza de orice. Nici cu copiii mei nu mai am suparari de genul. Si oricum copiii vor simti nevoia sa experimenteze ei insisi ce le spunem noi, serios sau in gluma, ca ar fi bine sa nu faca.

Mediul online este unul foarte virulent uneori, cu comentarii dure, multe nedrepte. Cum gestionezi treaba asta?

M-am gandit la un moment dat chiar sa renunt la anumite inregistrari video. Nu voiam ca oamenii sa se simta jigniti de glumele mele si chiar Irina (partenera de viata) imi zice sa ma gandesc care a fost, de fapt, intentia mea. Am vrut sa-i jignesc sau am vrut sa produc umor, sa-i faci sa se simta bine si chiar sa relaxez putin atmosfera pe anumite subiecte tabuu, sa zicem. Si mi-am dat seama apoi ca cine nu intelege abordarea mea are, de fapt, o problema. Asta sunt, asta gandesc, ia-ma asa, iar corectitudinea politica are trebui sa se aplice doar atunci cand sari calul. Daca spui, sugerezi cumva ca ar trebui omorati tiganii. Da, atunci poti fi taxat fara menajamente. Am ras, de exemplu, intr-un spectaol de „gay parades” pentru ca participantii sunt foarte „happy” si vine Noua Dreapta care sunt niste baieti agresivi, cu bate si pietre si atunci poate la „gay parades” ar trebui schimbata putin abordarea si participantii sa nu mai fie plini de floricele si albinute si manifestatia sa fie ca un dans neo-zeelandez inainte de un meci de rugy. Poate atunci nici Noua Dreapta nu ar mai iesi sa-i agreseze. Sa fie o discutie mai de la egal la egal. Si de la toata faza asta s-a inteles gresit ca eu as avea o problema cu homosexualii. Ce fac eu e un pamflet si cam atat.

Stiu ca multa lume e de parere acum sa acceptam orientarea sexuala a fiecaruia. Fireste ca nu am o problema in a-i accepta pe homosexuali, desi recunosc ca, uman, eu nu inteleg ce se intampla „acolo”, dar asta nu inseamna ca sunt genul ala de jihadist care arunca homosexualii de pe cladire sau ca as accepta sa li se intample asa ceva. De fapt, cred ca traim intr-o tara care a trecut peste si a acceptat deja situatia. Dar asta nu inseamna ca nu putem glumi, ca nu ne putem pune anumite intrebari trecand chiar peste anumite bariere, peste anumite tabuuri. Societatea noastra e una deschisa, libera, pot sa-mi exprim parerea si sa spun exact cum ma duce pe mine capul. Pentru ca numai discutand intelegi cum stau lucrurile, de fapt. Iar stand-up-ul e adesea o discutie cu tine pe care o aduci in fata publicului. Prin ce fac, mi-as dori sa destup putin zona aia in care e multa ipocrizie si toata lumea se da impacata cu o situatie, dar daca intri in profunziume, afli, de fapt, ca multi gandesc cu totul altfel. Iar eu sunt primul care admite ca nu intelege exact cum sta treaba, cum se ajunge la o anumita situatie. Scuze, dar nu inteleg. Si poate o sa vina cineva si o sa-mi indice perspectiva corecta si poate reusesc sa ma lamuresc. A, da?! Multumesc ca mi-ai spus. Daca nu spui insa ce te framanta si o tii in tine, pentru ca nu se face sa vorbesti public despre ea, cum ai putea sa te lamuresti vreodata? Daca nu o spun, nu o sa vina nimeni cu o solutie.

Mie imi place sa fac glume despre mine, nu despre ceilalti. Ironizatul principal sunt eu. Despre mine e vorba. Eu spun asta, eu am gandit asta. Fix cum e „Sex, droguri si copii” care e despre mine. Cand ridic niste probleme sensibile nu-mi place s-o dau pe altii. Ma pun pe mine in prim plan, in bataia pustii cum ar veni.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe: