Deutsche Welle: „Asa ceva nu a mai existat in istoria UE. Un ministru de justitie se transforma in aparator al oligarhilor penali si solicita revocarea celei mai de succes luptatoare impotriva coruptiei din istoria tarii”

analize

Redactorul sef al editiei in limba romana a postului Deutsche Welle, Robert Schwartz, publica un editorial usturator la adresa guvernului de la Bucuresti dupa ce ministrul Justitiei a solicitat revocarea din functie a Laurei Codruta Kovesi. 

Schwartz considera ca solicitarea lui Tudorel Toader este o premiera in istoria Uniunii Europene.

„Initierea procedurilor de revocare din functie a procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, trebuie sa atraga reactia Uniunii Europene. Nu, asa ceva nu a mai existat in istoria Uniunii Europene. Un ministru de justitie se transforma in aparator al politicienilor si oligarhilor penali si solicita revocarea celei mai de succes luptatoare impotriva coruptiei din istoria tarii. Motivele invocate sunt mai mult decat neintemeiate: ea ar fi afectat imaginea Romaniei si, prin stilul autoritar, ar fi periclitat independenta justitiei. Argumentele oferite de ministrul justitiei, Tudorel Toader, in favoarea revocarii din functie par a fi capete de acuzare si, in egala masura, o condamnare anticipata. Pur si simplu, ridicol.

Laura Codruta Kovesi, curajoasa sefa a DNA, a fost de mai multe ori tinta unor campanii de denigrare, in cei cinci ani ai mandatului ei. Cele mai multe acuzatii au fost lansate de persoane care aveau ele insele probleme cu justitia. Dar atacurile s-au amplificat in ultimul an, cand guvernul condus de social-democrati a dus o campanie in stilul vechii propagande, cu sprijinul posturilor de televiziune arondate. Destul de repede a devenit limpede ca atacurile nu o vizau doar pe Kovesi personal, ci mai ales justitia si statul de drept. „Asistam la un festival disperat al inculpatilor”, declara recent Kovesi intr-o conferinta de presa.

Si presedintele liberal Klaus Iohannis are o pozitie similara. O clica de politicieni cu probleme penale si-a propus sa schimbe legislatia pentru a slabi statul de drept, declara el de fiecare data cand este intrebat de problemele cu care se confrunta Romania. Pozitia lui reprezinta ultima ancora a societatii civile revoltate, care protesteaza in mod regulat pe strazile marilor orase, in apararea independentei justitiei”, scrie Schwartz pe DW.com.

Jurnalistul german considera ca agitatia din jurul sefei DNA este cauzata de procesele penale in care este implicat Liviu Dragnea.

„Panica actuala a guvernului ar putea fi generata de procesele care il vizeaza pe seful partidului de guvernamant, Liviu Dragnea, condamnat deja pentru fraude electorale si, de aceea, incompatibil cu functia de premier. Dragnea este insa presedintele parlamentului si, sub mantia parlamentarismului democrat, bazandu-se pe o comfortabila majoritate, el poate initia legi impotriva statului de drept. Se stie ca Dragnea este urmarit penal pentru abuz in serviciu, constituire de grup infractional si fraudarea fondurilor europene. Dragnea si amicii lui se considera victime ale unui asa-numit „stat paralel” – format din procuratura, servicii secrete si presedintele statului. Prin cele mai recente atacuri la adresa DNA, el spera sa traga de timp. O pseudo-reforma a justitiei initiata de partidul lui mai are de trecut cateva hopuri si, in ciuda unor critici dure din partea Comisiei Europene, ar putea fi adoptata inca in acest an. Ar echivala practic cu iertarea de pacate a politicienilor si oligarhilor corupti.

Pe de alta parte, Dragnea urmeaza sa fie reconfirmat la conducerea PSD la congresul extraordinar din luna martie. El trebuie sa dovedeasca atat criticilor interni din partid cat si electoratului ca detine in continuare controlul politic in Romania. Chiar daca intr-un final, presedintele nu o va demite pe Kovesi, el, Dragnea a facut tot posibilul. Ceea ce ar trebui considerat un succes. Daca nu a reusit acum, cu siguranta va avea mai multe sanse data viitoare.”Statul paralel” trebuie infrant cu orice pret, in viziunea lui. Intre timp a fost reactivat si scenariul suspendari presedintelui statului”, adauga jurnalistul.

In incheiere, el solicita Bruxelles-ului sa intervina.

„Dar din Bundestag-ul de la Berlin se solicita reactii rapide de la Bruxelles. In cazul unor noi atacuri asupra independentei sistemului judiciar din Romania ar trebui sa se ia in considerare initierea procedurii de activare a Articolului 7 din Tratatul UE, se arata intr-o scrisoare semnata de presedintele comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum.

Iata deci, Romania pare a fi reusit sa se situeze in topul primilor trei copii problema ai Uniunii Europene, alaturi de Polonia si Ungaria. Intocmai ca la olimpiada: nu conteaza doar sa participi. Important este sa mai iei si cate o medalie! Acum e timpul ca Bruxelles-ul sa intre in actiune!”, mia scrie Schwartz.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: