DISPERARE in UK. Petitia prin care se cere reluarea referendumului are un numar RECORD de semnaturi

externe

La doar doua zile dupa votul pentru a iesi din Uniunea Europeana, peste 2 milioane de britanici si rezidenti in Marea Britanie au semnat o petitie cerand un al doilea vot si fortand parlamentarii sa ia in considerare cel putin o dezbatere pe aceasta tema, relateaza Reuters, citata de Agerpres.

Parlamentul trebuie sa ia in considerare o dezbatere cu privire la orice petitie postata pe site-ul sau, care a strans mai mult de 100.000 de semnaturi.

Potrivit propunerii, postata inaintea referendumului de la 23 iunie, guvernul ar trebui sa organizeze un alt plebiscit privind apartenenta la UE daca sprijinul pentru a iesi sau ramane in UE intr-un referendum este mic de 60% in prezenta si de sub 75% dintre alegatorii eligibili.

Rezultatul de joi arata ca 52% dintre alegatori, 17.410.742 de persoane, sprijina iesirea Marii Britanii din UE, cu o prezenta de 72%.

De atunci, petitia — pe care numai cetatenii britanici sau rezidentii in Marea Britanie au dreptul de a o semna — s-a dovedit atat de populara incat pana la 17.25 GMT sambata, 2.005.101 de persoane au semnat-o, noteaza Reuters.

Dupa-amiaza tarziu, parea ca rata pe minut sa fie de 3.000 de semnaturi.

Cei mai multi dintre cei care au semnat-o locuiesc in zonele unde sprijinul pentru a ramane in UE a fost mai puternic, in special Londra, a indicat site-ul.

Prim-ministrul David Cameron, care a anuntat vineri ca va demisiona dupa ce a condus campania ce a esuat sa pastreze Marea Britanie in UE, a declarat ca nu va fi niciun al doilea referendum, mai noteaza Reuters.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: