Dragnea sustine ca se urmareste „lichidarea” sa. Cine sunt cei doi din PSD care au fost deja folositi in acest scop

politica

Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a afirmat marti ca PSD reprezinta „o tinta” pentru adversari si, atunci cand partidul nu poate fi „batut cu arme politice”, constitutionale, solutia este „distrugerea acestuia”, adica „eliminarea liderului”.

„Au fost multi membri PSD, altii din conducere, altii pe langa, carora li se inoculase ideea ‘nu se accepta un PSD mai mare de 20%, pentru ca este un partid prea puternic, tara devine prea stabila si nu este agreata aceasta situatie’. Si asta n-o scot din carti, multi colegi o stiu. Si Vali Zgonea regreta ca s-a lasat pacalit. S-a incercat atunci sa fie facut instrument de catre unii, eu am inteles ca a inteles. E dureros pentru el ca a inteles cu costuri, dar eu sper sa ii fie bine lui Vali, pentru ca am senzatia ca se doreste sa fie pedepsit pentru ca n-a reusit planul atunci. Deci miza este PSD-ul. Cand nu poti sa bati PSD-ul cu arme politice, constitutionale, legale — si este foarte greu de batut, pentru ca s-a consolidat un esantion mare de populatie—, iti ramane doar un singur lucru, si anume sa-l distrugi. Cum sa-l distrugi? Eliminand liderul, atacand liderul, cu instrumente judiciare si cu instrumente si actiuni de politie politica vizibile”, a afirmat Dragnea la Romania TV.

El sustine ca „nu sunt comploturi in PSD”, pentru ca membrii de partid au inteles din 2016 ca arma principala este liantul, unitatea partidului. „In schimb sunt oameni care de-a lungul anilor au practicat tot felul de manipulari si incearca si acum sa se reesapeze”, a adaugat Dragnea referindu-se la Viorel Hrebenciuc.

Liderul PSD nu crede ca Adrian Tutuianu a fost parte a unei conspiratii, ci „a facut o greseala foarte mare, lasandu-se pacalit probabil sau fiind neglijent, lasand sa iasa un comunicat de presa care putea sa arunce in aer guvernarea”. „Putea sa produca o stare de instabilitate in armata si nu numai, in intreaga societate, si o temere foarte mare ca statul roman nu mai are bani sa-si plateasca ofiterii, subofiterii si toti lucratorii din armata. In minutul in care a iesit comunicatul, Adrian Tutuianu avea niste intalniri oficiale”, a explicat Dragnea.

Presedintele Camerei a acuzat existenta „multor practici similare anilor ’50”, desi, spune el, nu a trait in acei ani. „Noi tot vorbim despre sistem. Sistemul in sine, in teorie, nu este un lucru rau. (…) Noi de fapt ne referim la un grup de oameni care conduc niste institutii din sistemul public si care le conduc prin metode care tin de un regim de politie politica. (…) Este o obsesie, nu este niciun dubiu (n.r. — a lichidarii lui). Stiu multe cazuri de oameni care au fost chemati, cu care nu am vorbit in viata mea, si care imi trimiteau prin cunostinte comune ca, fiind citati ca martori sau suspecti din diverse cazuri, invariabil erau intrebati ‘spune si despre Dragnea ceva’ „, a sustinut liderul PSD.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: