Dragnea, tot mai penibil. Anunta ca se sacrifica de dragul lui Tudose: „Am preferat sa devin un paratrasnet, sa ma demonizeze pe mine”

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ca Guvernul, care este supus unor „presiuni mari”, trebuie „securizat” pentru a continua implementarea programului de guvernare, fiind de parere ca premierul nu trebuia sa vina luni sediul DNA pentru a-l sustine, avand in vedere ca este seful Executivului.

„Azi nu am vorbit, am tot vorbit zilele trecute. Ma mai intreba cineva astazi: premierul trebuia sa vina acolo? Categoric nu, e seful Guvernului totusi”, a declarat presedintele PSD la Romania TV, intrebat daca a discutat luni cu premierul Mihai Tudose.

Spunandu-i-se ca prim-ministrul ar fi fost deranjat de faptul ca membri ai Executivului au venit sa-l sustina la DNA, Dragnea a replicat: „Eu nu am de unde sa stiu asta, noi avem suficienti adversari, de care am tot vorbit pana acum, de ceva timp, nu vreau sa inventam niste adversari artificiali in interior”.

Intrebat si daca Mihai Tudose a luat legatura cu el luni, in contextul in care un consilier onorific al premierului, Gheorghe Piperea, si-a dat demisia din functie dupa ce ii ceruse lui Liviu Dragnea sa faca un astfel de gest, presedintele PSD a raspuns: „Ieri am stat impreuna la Congresul TSD si am discutat dupa aia (…) si chiar am venit pana aproape de blocul unde locuiesc”.

„Am venit impreuna, m-a adus cu masina, am coborat din masina, am mai stat inca 20 si ceva de minute, am fumat cateva tigari impreuna, am tot discutat”, a spus Dragnea.

Referitor la faptul ca pozitia lui Mihai Tudose la momentul punerii sub acuzare a fostilor ministri Sevil Shhaideh si Rovana Plumb a fost una care viza indepartarea acestora din Palatul Victoria, liderul social-democratilor a spus: „Noi am lamurit lucrurile astea atunci si, totusi, sunt presiuni mari pe Guvern si pana la urma Guvernul este un Executiv sustinut de noi, care trebuie sa urmareasca sa se indeplineasca ceea ce ne-au aprobat oamenii prin vot si e bine sa fie cat mai mult securizat”.

„Eu am mai spus-o si o mai spun inca o data: am preferat sa devin un paratrasnet, sa ma demonizeze pe mine”, a declarat Dragnea.

Fiind intrebat daca premierul si membrii Guvernului sunt oameni care rezista presiunilor de care el a facut referire, liderul social-democratilor a afirmat: „Guvernul trebuie sa mearga alaturi de programul de guvernare”.

„Pe mine si pe noi, ca partid, ne-a interesat ca acele masuri sa fie aplicate si sunt aplicate, incep sa produca efecte, incep sa-si inghita limba multi din cei care minteau si mint in continuare si o sa faca lucrul asta pana la sfarsitul anului si anul viitor. Asta trebuie sa faca Guvernul. (…) In ceea ce priveste partidul, eu am vazut in continuare nu neaparat sustinere pentru ca le place de mustata mea, ci sustinere pentru ideea de solidaritate, frustrare si revolta fata de aceste abuzuri care nu mai pot fi acoperite. Am primit si astazi mesaje de la oameni care erau anti-PSD, care au spus ca asa ceva nu este admisibil, aceasta escaladare a abuzurilor si aceste dezvaluiri peste dezvaluiri ii fac sa se ingrozeasca”, a mai declarat Dragnea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: