Firea face un mare circ in legatura cu marele miting din 10 august. I-a convocat pe sefii SRI, SIE, Politiei si Ambulantei

politica

Primarul general Gabriela Firea i-a invitat luni la o sedinta la Primaria Capitalei pe reprezentantii SRI, SIE, ai Prefecturii, ai Politiei Capitalei, si ai Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, si ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, pentru „a stabili posibilitatea organizarii in deplina siguranta” a unui eveniment de amploarea mitingului anuntat de romanii din diaspora in Piata Victoriei. Initial, Firea a refuzat sa ofere aprobare, insa s-a sucit dupa reactiile publice extrem de furioase.

Firea sustine ca a fost si va ramane „un adept al libertatii de exprimare si un om care respecta legea” si ca este regretabil ca o manifestatie a diasporei este politizata de USR si PNL, partide care vor sa confiste actiunea romanilor din afara granitelor. Primarul Capitalei mai spune ca, „daca se doreste organizarea unui eveniment cu 10.000 de persoane, 100.000 de persoane sau 1.000.000 de persoane, teoretic, totul este posibil daca organizatorul isi asuma responsabilitatile ce decurg din lege si toate institutiile statului conlucreaza pentru a garanta siguranta cetatenilor”.

Primaria Capitalei a transmis, vineri, intr-un comunicat de presa, ca primarul Gabriela Firea se va intalni luni, la sediul Municipalitatii, cu reprezentantii tuturor institutiilor responsabile de ordinea, linistea publica si siguranta cetatenilor, pentru a stabili „posibilitatea organizarii in deplina siguranta a unui eveniment de amploarea celui anuntat” si vor fi avute in vedere aspecte esentiale in desfasurarea manifestarii, cum ar fi accesul la spitalele din zona, afluirea si defluirea participantilor, circulatia autospecialelor de interventie medicala, pompieri, ISU.

Astfel, la aceasta sedinta au fost invitati sa participe sefii urmatoarelor institutii: Jandarmeria, SRI, SIE, Prefectura Capitalei, Politia Rutiera, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, Politia Locala, RATB, Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov, ISU, precum si reprezentanti ai directiilor din Primaria Capitalei cu atributii in acest domeniu.

Primarul general, Gabriela Firea, sustine ca a fost si va ramane „un adept al libertatii de exprimare si un om care respecta legea”, afirmand ca in intalnirile de saptamana viitoare se vor gasi, „cu siguranta”, solutii legale si eficiente si pentru acest eveniment.

“Am fost si voi ramane un adept al libertatii de exprimare. Am fost si voi fi un om care respecta legea. Este simplu sa nu ai nicio responsabilitate legala si sa acuzi ori sa jignesti, de pe margine, cum se intampla in aceste zile. Este regretabil ca o manifestatie a diasporei este politizata de USR si PNL, partide care vor sa confiste actiunea romanilor din afara granitelor. Si eu am membri din familie si prieteni care muncesc sau invata in afara tarii si as fi ultima persoana care sa faca un gest negativ la adresa diasporei. Mai presus de orice, insa, trebuie sa respectam toti legile si regulile. Cu siguranta, in intalnirile de saptamana viitoare, se vor gasi solutii legale si eficiente si pentru acest eveniment, cu garantarea sigurantei tuturor cetatenilor. Daca se doreste organizarea unui eveniment cu 10.000 de persoane, 100.000 de persoane sau 1.000.000 de persoane, teoretic, totul este posibil daca organizatorul isi asuma responsabilitatile ce decurg din lege si toate institutiile statului conlucreaza pentru a garanta siguranta cetatenilor”, spune Firea.

Totodata, reprezentantii Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunarilor Publice din Primaria Capitalei l-au invitat la discutii pe organizatorul manifestatiei din 10 august, pentru a stabili cu toate institutiile implicate detaliile tehnice ale evenimentului.

” Astfel, contactat telefonic de catre secretarul comisiei, reprezentantul organizatorului a afirmat ca, avand in vedere ca se afla in afara tarii, in cursul zilei de luni va comunica reprezentantilor PMB ziua in care poate ajunge la Bucuresti, la lucrarile Comisiei pentru avizarea evenimentelor publice, pentru a stabili detaliile tehnice organizarii mitingului. Reamintim ca, potrivit Legii 60/1991, astfel de manifestari se aproba respectand urmatoarea procedura: orice eveniment public trebuie declarat la Primaria Capitalei; in baza declaratiei scrise si inregistrate, organizatorul este invitat in cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunarilor Publice, constituite la nivelul PMB, pentru analizarea si avizarea conditiilor de desfasurare a evenimentului. Urmare a discutiilor avute cu organizatorul, in cadrul comisiei se incheie un protocol, semnat de acesta si toate institutiile implicate in buna desfasurare a evenimentului. Abia in final, protocolul ajunge la Primarul General al Municipiului Bucuresti pentru aprobare”, afirma Municipalitatea.

De asemenea, Primaria Capitalei precizeaza ca primarul gabriela Firea nu s-a pronuntat in acest caz si ca au existat doar discutii preliminare in cadrul Comisiei, avand in vedere amploarea evenimentului in cauza.

„Prin urmare, toate informatiile aparute in mediul public sunt speculatii, mai ales ca nu au fost parcurse toate etapele legale pentru avizarea unui astfel de eveniment”, mai sustine sursa citata.

Organizatorii mitingului pe care romanii din diaspora vor sa  organizeze in Piata Victoriei in 10 august au anuntat miercuri ca Primaria Capitalei a refuzat sa autorizeze protestul. „Dupa lungi insistente, in sfarsit am primit un raspuns referitor la cererea facuta catre Primaria Capitalei in vederea aprobarii desfasurarii protestului din 10 august din Piata Victoriei. Astfel, comisia de avizare a cererilor primite in baza Legii 60/1991 a considerat ca prin derularea protestului s-ar incalca prevederile articolului 2 din aceasta lege, motiv pentru care cererea noastra nu poate fi solutionata favorabil”, au anuntat reprezentantii comunitatii „Iesiti in strada daca va pasa”, pe pagina de Facebook.

Ei au dat de inteles ca protestul va avea loc oricum, pentru ca au invatat cum se obtine o autorizatie de protest inca din 1989. „Am dori sa-i intrebam pe distinsii conducatori de neam si tara daca ne pot prezenta pozitia acestei comisii referitor la protestul organizat de catre PSD in data de 9 iunie 2018. Oare dansii de ce nu intrau sub incidenta aceluiasi articol din lege? Oricum, nu ne plangem de mila, stim clar ce avem de facut, am invatat de la niste oameni faini cum se obtine o autorizatie pentru o astfel de manifestatie inca din anul 1989. De ce iti este frica, nu scapi!”, au avertizat organizatorii.

Joi, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a transmis ca a luat act, la revenirea din concediul de odihna, de faptul ca cererea Federatiei Romanilor de Pretutindeni de a organiza un miting in Piata Victoriei, in 10 august, a fost respinsa, motivul invocat fiind acela ca un milion de participanti, potrivit cifrei inaintate de catre organizatori, ar perturba grav activitatea si libera circulatie in Bucuresti. Firea spunea ca Municipalitatea „nu intentioneaza sa obstructioneze in niciun fel manifestatiile publice, dar solicita ca organizatorii sa-si asume explicit respectarea legii” si sa incadreze in limite rezonabile din punct de vedere al numarului participantilor, situatie in care nu va mai exista niciun motiv pentru a nu fi autorizata manifestatia.

Primarul Capitalei mai sustinea ca si PSD a intentionat organizarea unui miting la care sa participe un milion de persoane, dar in urma discutiilor cu institutiile implicate in mentinerea ordinii publice s-a decis redimensionarea, astfel ca in momentul de varf au fost 380.000 – 400.000 de participanti, care ocupau in intregime Piata Victoriei.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: