Firea revarsa un val de pomeni fara precedent asupra bucurestenilor. In nicio capitala europeana nu s-a mai intamplat asa ceva

news

Elevii, liceenii, dar si peste 2.000 de profesori, care s-au implicat in activitati scolare si extrascolare, vor beneficia de o saptamana gratuita in statiunile de la malul Marii Negre sau in statiunea Paralia Katerini din Grecia, anunta Primaria Capitalei.

„16 mii de elevi bucuresteni vor pleca, vara aceasta, la mare. Primaria Municipiului Bucuresti, prin PROEDUS, ii trimite pe litoralul romanesc si grecesc pe toti cei care s-au implicat in activitati scolare si extrascolare, pe parcursul anului 2016-2017. Elevi din clase primare, gimnaziale, liceeni, dar si peste 2000 de profesori, se vor bucura de o saptamana gratuita in statiunile de la malul marii, Comorova, Neptun, Costinesti, Vama Veche, dar si in statiunea Paralia Katerini, din Grecia”, arata Primaria Municipiului Bucuresti (PMB), intr-un comunicat de presa, citat de news.ro.

Astfel, peste 2.000 de elevi care s-au remarcat in activitatile si proiectele sportive organizate de PMB isi vor petrece vacanta de vara pe litoralul romanesc si cel grecesc. Tot atatia liceeni, inscrisi in programul „Fii si tu voluntar PROEDUS!”, se vor distra la mare, dar si alte cateva mii de tineri, olimpici si sefi de promotie de gimnaziu si liceu.

Si 2.000 de profesori coordonatori ai elevilor olimpici, diriginti ai sefilor de promotie, antrenori ai sportivilor premiati si cadre didactice implicate in proiectele din cadrul Parteneriatului Civic pentru Educatie-CIVITAS isi vor petrece o saptamana din vacanta la Vama Veche.

Elevii vor avea parte de workshop-uri de consiliere si orientare in cariera, competitii, cantonamente si activitati sportive, dar si evenimente multimedia, cultural artistice si recreative.

Totodata, Primaria Capitalei anunta ca organizeaza si pentru studenti „Scoli de Vara tematice” in perioada 19 iunie – 21 iulie 2017, pe litoralul romanesc, in statiunile Neptun, Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Olimp, Costinesti si Constanta.

Prima serie de participanti in cadrul scolilor de vara (19-25 iunie) este in statiunea Neptun, iar Scoala de Vara tematica se va desfasura pe parcursul a 7 zile.

Cazarea si cele 3 mese pe zi sunt gratuite, iar activitatile de tipul atelierelor de educatie non-formala precum si competitiile sportive din cadrul Scolii de Vara se vor derula in zilele de marti, miercuri, joi si vineri.

Studentii se pot inscrie prin completarea unui formularul de inscriere disponibil online.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: