Forte uriase s-au pus in miscare contra lui Kovesi. Cea mai influenta companie globala de operatiuni psihologice a fost angajata pentru a influenta lupta anticoruptie

news

Jurnalista Sorina Matei anunta pe blogul sau ca un contract care vizeaza „educarea membrilor Congresului SUA si membrilor Administratiei SUA in problemele legate de coruptia din Romania”, semnat intre subsidiara londoneza a unei dintre cele mai mari companii globale de operatiuni psihologice si o firma american de consultanta si lobby, a fost inregistrat in 27 martie la Departamentul de Justitie al SUA.

Contractul a fost semnat intre SCL Social ( Strategic Communication Laboratories) din Londra, parte a SCL Group – lider mondial in comunicatiile bazate pe date, cercetare comportamentala, comunicare strategica ce foloseste tehnici de „psy ops„/operatiuni psihologice, implicata in Brexit si alegerea lui Donald Trump ca presedinte al SUA, si Andreae & Associates, o companie de consultanta din Washington DC, potrivit sursei citate. Contractul a fost inregistrat la la Departamentul de Justitie al SUA/ Divizia pentru Securitate Nationala/Unitatea de Inregistrare FARA– Foreign Agents Registration Act.

SCL sustine ca a reusit sa ajute la lovituri de stat si tot potrivit siteului sau, a influentat alegerile din Italia, Letonia, Ucraina, Albania, Romania, Elvetia, Africa de Sud, Nigeria, Kenya, Mauritius, India, Indonezia, Thailanda, Taiwan, Columbia, Pakistan, Antigua, Trinidad Tabago, fiind implicata si in alegeri din Regatul Unit al Marii Britanii si Statele Unite ale Americii.

Care sunt obiectivele contractului inregistrat la Departamentul american de Justitie? SCL Social a angajat firma americana Andreae & Associates din Washington DC ca sa furnizeze “relatii guvernamentale, consiliere pe comunicare si servicii de afaceri publice pentru SCL Social referitoare la eforturile lor pe zona anticoruptie din Romania”. “Activitatile pot include comunicari cu membrii Congresului SUA si stafful acestora si/sau membri ai puterii Executive privind eforturile anticoruptie din Romania, precum si potentiale intalniri ale SCL Social. Activitatile pot include comunicari cu reprezentantii diferitelor organizatii media si/sau alte persoane sau organizatii in numele SCL Social”, se arata in contractul citat de Sorina Matei.

Andreae & Associates din Washington DC trebuie sa furnizeze catre SCL Social din Londra urmatoarele: “consultanta in privinta afacerilor publice strategice si servicii de consiliere, educarea membrilor Congresului SUA si membrilor Administratiei SUA in problemele legate de coruptia din Romania, furnizarea de cercetari si notificari despre eforturile depuse in cadrul USG (United States Government) care afecteaza eforturile anticoruptie din Romania, indentificarea si organizarea angajamentelor de a vorbi la nivel local si national in numele SCL Social despre starea coruptiei si eforturile de a fi contracarata in Romania, mentinerea si fortificarea/intarirea aliantelor cu alte grupuri de interese ale caror scopuri sunt similare cu cele ale SCL Social, lucrul in vederea sustinerii echilibrate si neutre a eforturilor anticoruptie din Romania”.

Contractul a fost incheiat si semnat pe 17 Martie 2017 intre SCL Social si Andreae & Associates pe o perioada de o luna si potrivit Departamentului de Justitie al SUA este inca activ, putand fi prelungit dupa acordul scris al partilor. In schimbul serviciilor funizate, SCL Social din Londra a platit catre Andreae & Associates din Washington DC suma de 60.000 de dolari.

Documentul depus la Departamentul de Justitie al SUA mai stipuleaza existenta si a unui acord de confidentialitate, semnat inca din 9 Martie 2017, inainte de incheierea propriu zisa a contractului, intre Andreae & Associates si firma sa mama, Global Strategy Limited.

Intelegerea dintre Andreae&Associates si SCL Social a fost semnata pe 17 Martie 2017, in olograf de catre Julian Wheatland, presedintele SCL Group in numele “Group COO” si Charles Andreae, presedintele Andreae&Associates (foto dreapta), iar potrivit Departamentului de Justitie al SUA, locatia agentului strain pentru care Andreae&Asscociates a trebuit sa declare acest contract in baza legii FARA este Romania.

SCL Group, adica Strategic Communication Laboratories, este o companie privata britanica de cercetare comportamentala si de comunicare strategica, infiintata in Londra in 1993. Prezentata ca “o agentie globala de gestionare a alegerilor”, implicata in Brexit si alegerea lui Donald Trump, SCL Group si-a dobandit succesul, dar si recunoasterea publica in special prin intermediul societatii afiliate din SUA, Cambridge Analytica. Cambridge Analytica este in centrul unei investigatii lansate de Marea Britanie: Organismul britanic pentru protectia vietii private lanseaza o ancheta privind modul cum sunt colectate si exploatate datele personale ale votantilor, a caror utilizare ar fi fost un factor cheie in victoria lui Trump si a votului pentru Brexit.

Seful biroului SCL Group de la Bucuresti este omul de afaceri Petre Imre, fost Corporate Affairs Director la producatorul de tigari Philip Morris Romania si fost director general la Adevarul Holding, cand trustul media era condus de Dinu Patriciu. Imre a declarat ca nu are „nicio treaba” cu contractul incheiat pe Romania intre SCL Social, parte a SCL Group, si Andreae & Associates pe tema luptei anticoruptie din Romania: „Nu am nicio treaba, dar absolut nicio treaba (…) Eu am treaba cu ce se intampla in Romania. (…) Da, am auzit de contractul acela. (…) In general, toate contractele sunt semnate de el (n.m. Julian Wheatland, seful SCL Group).”

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: