Fostul sef al ANAF tine sa spuna „adevarul” despre Guvernul Tudose: „Este o minciuna propagandistica rusinoasa, care va jigneste tuturor inteligenta. De la Ceausescu incoace, europenii nu au avut mai mari mincinosi!”

news

Fostul sef al ANAF, Gelu Stefan Diaconu, ataca dur declaratiilor ministrului Tudose, potivit caruia rectificarea bugetara este pozitiva. „Este o minciuna propagandistica rusinoasa, care va jigneste tuturor inteligenta”, spune Diaconu.

„Rectificarea ‘pozitiva’ a tandemului Tudose-Misa este o este o minciuna propagandistica rusinoasa, care va jigneste tuturor inteligenta.. De la Ceausescu incoace, europenii nu au avut mai mari mincinosi! Poate cu exceptia recenta a Greciei!

Adevarul, ascuns de mass-media aservita, este urmatorul: nu au facut decat o redistribuire intre ordonatorii de credite in raport de executia bugetara a fiecaruia ( cheltuielile de capital/investitii publice neefectuate) si au ‘alocat’ sume suplimentare pe seama veniturilor care AR URMA sa fie realizate, ‘umflate’ si acelea din pix, in cele trei luni ramase pana la sfarsitul anului.

De aceea v-au ascuns defalcarea lunara a veniturilor bugetare programate! De aceea v-au prezentat lunar trunchiat si „en passant” executia bugetara!

In ce priveste veniturile, NU EXISTA NICIUN LEU IN PLUS fata de programarea veniturilor din legea bugetului! Din contra, AVEM cca 6 mld lei NEREALIZATE, la 8 luni, (1,5 md venituri fiscale si diferenta din accesari fonduri europene). In acelasi timp cheltuielile publice cu salariile si pensiile au luat-o razna!

De-a lungul timpului, pe blog, am incercat sa explic pe intelesul tuturor mecanismul rectificarilor ‘pozitive din pix’. Astazi asistam la asaltul propagandistic al tandemului Tudose-Misa care vrea cu orice pret (la comanda lui ‘capo di tutt’i capi’) sa inoculeze poporului ideea ca avem de-a face cu o rectificare pozitiva”, a scris Diaconu pe Facebook.

Guvernul a anuntat, vineri dupa-amiaza, o rectificare bugetara pozitiva, prognozand o crestere economica de 5,6 la suta.

Ministrul de Finante, Ionut Misa, a sustinut o conferinta de presa in care a spus ca, la inceputul anului, se lua in calcul o crestere a PIB de 5,2 la suta, insa aceasta a fost recalculata in plus, la 5,6 la suta.

„Avem inregistrata o crestere la inceputul acestui semestru de 5,8 la suta. Am fost prudenti si am considerat o rata de crestere a PIB cu 5,6 la suta”, a subliniat ministrul.

Consumul n-a fost principalul element de crestere economica, a fost mai mic decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut. Nu doar consumul a generat crestere economica”, a spus ministrul.

Acesta a mentionat ca rata de exporturi a fost cu 8,1 la suta mai mare fata de anul trecut, iar contributia acestora a fost de 1,3 la suta din PIB.

Mai departe, Misa a laudat productiile agricole record din acest an, subliniind ca aceasta parte a economiei „a avut un rol major in cresterea PIB, ea avand in acest an realizari deosebite”.

„Estimarile de grau si secara sunt cu 20 la suta mai mari decat anul trecut. Estimarile de orz si orzoaica sunt cu 12 la suta mai mari decat in anul 2016”, a spus Misa.

Totodata acesta a anuntat ca investitiile reale in economie au crescut, cu 28,6 la suta fata de anul 2016, iar veniturile bugetului general consolidat au fost de 141,2 miliarde de lei, fiind cu 9 la suta mai mari decat aceeasi perioada a anului 2016.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: