Furie uriasa, Bacalbasa a fost la un pas de a fi luat la bataie. Deputatul PSD a fugit inconjurat de jandarmi – Video

politica

Deputatul PSD Nicolae Bacalbasa a fost bruscat si huiduit, miercuri, de catre protestarii care se aflau in fata Palatului Parlamentului, acesta avand nevoie de protectia jandarmilor prezenti la manifestare, pentru a traversa in siguranta parcul Izvor.

Protestarii care se aflau, miercuri, in fata Palatului Parlamentului, l-au surprins pe deputatul Nicolae Bacalbasa in timp ce iesea din institutie si l-au huiduit. De asemenea, acestia l-au bruscat si i-au adresat numeroase jigniri, scrie Mediafax. Nicolae Bacalbasa a avut nevoie de protectia jandarmilor, pentru a putea traversa in siguranta parcul Izvor si pentru a ajunge la statia de metrou.

„Nu scapati!”, ”Comunistule!”, „Hotii!”, sunt doar cateva dintre lozincile pe care protestarii i le-au adresat lui Bacalbasa. Acesta era vadit speriat.

Cateva zeci de persoane se afla, miercuri, in fata Palatului Parlamentului, pentru a-si exprima nemultumirea fata de recentele modificari ale codurilor penale deoarece, spun acestia, prioritatile alesilor nu sunt domeniile sanatatea sau educatia, ci „salvarea lor din fata acuzatiilor penale”.

Parlamentarul PSD s-a remarcat si la finalul anului trecut cand a vorbit in Parlament despre „banditismul” #rezist si despre „vipere”. „Ca sa intelegem ce se petrece aici in aceasta clipa, dati-mi voie sa omagiez clarviziunea si curajul din acest weekend al presedintelui Statelor Unite, Donald Trump, care a dezvaluit reteaua de paianjen internationala a banditismului numit #rezist (aplauze in sala – n.r.). Vedem aici zbaterile viperelor unui sistem ocult si ultimele bale sangeroase ale Monicai Macovei si ale banditismului ei din Justitie. Fratilor, va felicit pentru curaj si clarviziune!”, a declarat, de la tribuna Camerei Deputatilor, deputatul PSD.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: