Ghita declanseaza o noua operatiune de INTIMIDARE a procurorilor DNA care-l ancheteaza: „Aceasta firma este impinsa de DNA la licitatii”

politica

Deputatul Sebastian Ghita l-a acuzat miercuri pe procurorul din cadrul DNA Ploiesti, Mircea Negulescu, unul dintre cei care instrumenteaza dosarul privind vizita lui Tony Blair in Romania, ca ar controla o firma din domeniul constructiilor care beneficiaza de protectia DNA si de sprijin in castigarea licitatiilor.

Ghita a prezentat la intrarea in DNA un document despre care sustine ca ar contine date privind o firma care ar fi controlata de procurorul Mircea Negulescu, unul dintre cei care instrumenteaza dosarul privind faptele de coruptie legate de vizita lui Tony Blair in Romania in 2012.

„Aceasta firma este firma pe care domnul procuror Negulescu o foloseste, una dintre firmele pe care le foloseste la afacerile sale din Ploiesti. Atunci cand v-am spus ca dupa ce si-a eliminat baronii politici a devenit dansul un baron al justitiei aici in Prahova, nu am glumit si astfel de documente si elemente o sa le vedeti aparand din ce in ce mai des”, a spus Ghita.

Deputatul a aratat ca firma in cauza ar activa in domeniul constructiilor si ca aceasta ar fi protejata de catre DNA si „impinsa in licitatii”.

„Acesta este un document care prezinta toate datele acestei firme din domeniul constructiilor, firma care este folosita de acest domn procuror de la DNA si care este protejata, care este impinsa in licitatii si daca cineva indrazneste in Prahova sa concureze aceasta firma, imediat de aici de la DNA se trimite o adresa la Finante, cei de la Finante se duc repede ca doar a trimis DNA-ul adresa si cauta adversarii din licitatii”, a adaugat Ghita.

In context, el a dat exemplul unei lucrari efectuate la Rafinaria Petrobrazi despre care spune ca ar fi fost castigata de firma controlata de Negulescu.

Intrebat ce dovezi are ca procurorul DNA controleaza societatea, Ghita a raspuns: „Asa mi-au spus cei din licitatie, o sa aflam toti mai multe”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: