„Grindeanu si ministrul Bodog sa ramana surzi si orbi la ordinele de partid!” – Ponta agita iar apele in PSD

news

Victor Ponta a afirmat, vineri, intr-o postare pe Facebook, ca problema vaccinurilor si cea a medicamentelor pentru cancer pot fi rezolvate de catre premierul Sorin Grindeanu si ministrul Sanatatii, Florian Bodog, daca acestia vor ramane ”surzi si orbi” la ordinele de partid.

”Eu cred ca premierul Grindeanu si ministrul Bodog sunt bine intentionati, au si dorinta si posibilitatea sa rezolve problema. Dar pentru asta trebuie sa ramana surzi si orbi la ordinele de partid, la declaratiile politicianiste si la emisiunile tv populiste – sa intrebe specialistii si sa negocieze dur, dar rational. Altfel codul portocaliu de azi se va transforma rapid in cod rosu”, a scris Victor Ponta.

In ce priveste vaccinurile, Ponta sustine ca problema are ca solutie imediata doar achizitia directa cu bani din Fondul de Rezerva. ”Sa te lupti cu producatorii si distribuitorii in mijlocul crizei este sortit esecului – mai ales daca nu ai instrumentele legale. Rezolvi acum criza si pe urma te pregatesti sa o previi pe urmatoarea”, crede fostul premier.

El sustine ca discutia legata de introducerea obligativitatii vaccinarii ”este de secolul XIX”. ”Sanatatea copiilor este responsabilitatea parintilor, dar si a Statului (daca parintii nu isi exercita obligatiile)! Asa cum toti suntem de acord ca un copil trebuie sa mearga la scoala (indiferent de opinia parintilor) sau ca nu poate fi infometat (daca vrea mama sa fie top model) sau batut ca sa joace fotbal (cum vrea tata)!”, a afirmat Ponta.

In ce priveste criza medicamentelor pentru cancer, Ponta avertizeaza ca principala cauza este scaderea impusa a pretului medicamentelor. ”E frumos sa promiti ca scazi pretul la medicamente cu 35% – dar ai calculat si toate consecintele? De ce o firma internationala o sa vanda in Romania cu 7 lei ceea ce vinde in restul Europei cu 7 Euro?”, se intreaba Ponta.

El aminteste ca s-a confruntat, ca prim-ministru, cu probleme similare, dar pe care a reusit sa le solutioneze ascultand sfaturile specialistilor, insinuand ca nu este cazul lui Liviu Dragnea care isi impune vointa in toate domeniile. ”La K10 (Kiseleff nr.10, sediul central al PSD – n.red) e cineva care stie tot si pe toate si vointa politica gresita se impune peste realitatea guvernamentala in cam toate domeniile”, a mai scris Victor Ponta.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, intrebat despre proiectul Legii vaccinarii care a fost pus in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Sanatatii, ca are „foarte mari” rezerve in ceea ce priveste obligativitatea vaccinarii copiilor, arata News.ro.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, la o dezbatere pe tema imunizarii, ca si-a vaccinat ambii copii, desi a avut „probleme” in a gasi vaccinul de care avea nevoie, si a precizat ca sustine ideea ca parintii pot alege ce considera ca este mai bine pentru copiii lor, dar nu si in cazul in care aceste alegeri ii afecteaza pe cei din jur, asa cum se intampla in absenta imunizarii.

Inscrierea copiilor intr-o colectivitate se va face numai dupa prezentarea documentelor care atesta ca au fost facute vaccinurile obligatorii, iar parintii isi asuma in scris refuzul vaccinarii, potrivit proiectului Legii vaccinarii, pus in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Sanatatii.Proiectul prevede, de asemenea, ca in cazul in care parintii refuza vaccinarea copilului pot fi sesizate institutiile abilitate „privind constatarea infractiunii de rele tratamente aplicate minorului de catre parinti sau reprezentanti legali in cazul minorului care implineste varsta de 3 ani si nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzatoare varstei”.

Initiatorii legii spun ca scopul acesteia nu este acela de a-i sanctiona pe parintii sau pe reprezentantii legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai buna a acestora asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora si asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. Astfel, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea parintilor.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: