Guvern de amatori penibili. Ministrul Orlando anunta retragerea unui proiect de HG dupa ce s-a constatat ca incalca legislatia nationala si europeana

news

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri la Constanta, ca proiectul de hotarare privind plafonarea preturilor gazelor din productia interna a fost retras de pe site-ul ministerului, precizand ca se vor purta discutii pe aceasta tema „cand vom fi cu totii pregatiti”.

„Am scos de pe site si vom discuta despre un astfel de subiect cand vom fi cu totii pregatiti”, a declarat Eugen Teodorovici, citat de Mediafax.

Intrebat cand se preconizeaza ca vor avea loc discutiile, ministrul Finantelor a precizat ca „n-o sa va spun curand, o sa vedem asta”. „Poate sa dureze si ani de zile, nu stiu”, a mai adaugat Teodorovici.

„Cand o fi gata. Cand o sa intelegem ce inseamna sa ai o concurenta pe piata reala, sa intelegi de ce am fi vrut sa facem asta si multe altele, dar ma opresc aici”, a spus ministrul Finantelor.

Proiectul de hotarare a fost postat miercuri pe site-ul Ministerului Finantelor publice si prevedea stabilirea pretului maxim de vanzare a gazelor naturale din productia interna, ca pretul maxim de vanzare a gazelor naturale din productia interna la producatori, pana la data de 30 iunie 2021, sa fie de 55 lei/Mwh.

In urma aparitiei publice a proiectului, Fondul Proprietatea a cerut vineri Guvernului sa retraga proiectul de hotarare privind plafonarea pretului gazelor din productia interna, motivand ca masura incalca legislatia locala si europeana, punand in pericol investitiile si independenta energetica a Romaniei. „Fondul Proprietatea isi exprima ingrijorarea majora cu privire la intentia Guvernului de a plafona pretul gazelor naturale din productia interna la aproximativ 70% din pretul curent de pe piata, asa cum reiese dintr-un proiect de hotarare de Guvern, publicat recent de Ministerul Finantelor Publice”, arata un comunicat de presa.

Fondul Proprietatea precizeaza ca prin adoptare, hotararea de Guvern va incalca in mod flagrant legislatia nationala in vigoare, cat si obligatiile asumate de Romania ca stat membru al Uniunii Europene de a respecta principiile pietei libere si de a liberaliza piata gazelor naturale. Aceasta masura va avea un impact extrem de daunator asupra economiei si a atractivitatii pietei pentru investitori, descurajand investitiile directe straine in tara.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: