Inaugurat cu mare pompa de Dragnea si Oprisan, bazinul de inot din Focsani a fost inchis imediat dupa ce oficialitatile PSD s-au pozat si au dat interviuri

politica

Noul bazin de inot din Fcosani, inaugurat de Liviu Dragnea si Marian Oprisan pe 29 martie, a fost inchis imediat dupa ce oficialitatile PSD au facut poze si au dat interviuri.

Bazinul de inot si polo a fost inaugurat cu fast, iar la ceremonii a fost invitat Liviu Dragnea. Autoritatile au spus atunci ca investitia reprezinta primul bazin de polo acoperit din judetul Vrancea si singurul bazin olimpic de acest tip din toata zona Moldovei care corespunde normelor impuse de federatiile romane de natatie si polo.

”Sunt mandru si bucuros sa inauguram astazi (n.r. 29 martie), la Focsani, o investitie ce reprezinta o premiera pentru judetul nostru si chiar pentru zona Moldovei: bazinul olimpic de inot si polo. Astazi ne aflam in fata indeplinirii unui vis, pe care am dorit cu ardoare sa il realizam pentru vranceni, pentru copii si pentru tineri”, a spus presedintele CJ Vrancea, Marian Oprisan, la inaugurarea bazinului.

Desi a trecut o saptamana de la inaugurare, bazinul din Focsani nu este deschis pentru public. Complexul nu are angajati si regulament de functionare si ar putea fi folosit de vranceni cel mai devreme in luna mai.

”Este in lucru un regulament de functionare care va cuprinde toate conditiile de acces precum tarifele, programul. Acest regulament va fi supus dezbaterii publice, va fi pe site-ul Consiliului Judetean Vrancea, apoi va fi supus aprobarii plenului consiliului. Speram ca procedurile sa fie gata in prima parte a lunii viitoare. De asemenea, inca nu sunt facute angajari. Este vorba despre 13 posturi cu norma intreaga si 6 posturi cu jumatate de norma. Este nevoie de instructori, muncitori, personal de intretinere”, a declarat, pentru Mediafax, purtatorul de cuvant al CJ Vrancea, Mihaela Garleanu.

Discutii sunt si despre denumirea si titulatura complexului sportiv. In sedinta de marti, consilierii judeteni nu au reusit sa se inteleaga asupra numelui pe care il va purta bazinul, iar din titulatura initiala a disparut cuvantul olimpic. In sedinta Consiliului Judetean Vrancea a fost adoptata titulatura ”bazin de inot didactic – baza sportiva”.

Foto: Adevarul

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: