Infrangere majora pentru PSD si ALDE la Curtea Constitutionala. Una dintre cele mai importante modificari la legile justitiei a fost respinsa

news

Curtea Constitutionala a Romaniei a admis joi sesizarea formulata de PNL, USR si Inalta Curte de Casatie si Justitie privind modificarile aduse Legii 303/2004 privind Statutul judecatorilor si procurorilor, au precizat surse din CCR.

Astfel, judecatorii CCR considera ca este neconstitutional articolul legat de raspunderea magistratilor. Acest articol a fost sanctionat si in raportul GRECO: „Raspunderea materiala a magistratilor nu trebuie sa induca timorarea acestora”.

De asemenea, potrivit unor surse citate de Agerpres, sesizarile PNL si USR asupra Legilor 304/2004 privind organizarea judiciara si 317/2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse de catre CCR.

Presedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justitiei, Florin Iordache, deputat PSD, a declarat joi ca el crede ca CCR va respinge sesizarile pe cele trei legi ale Justitiei: legea privind statutul magistratilor, legea privind Organizarea Juridica si legea privind CSM.

„Am avut astazi prima intalnire a comisiei noastre. De ce acum? Pentru ca in spatiul public, atata timp cat au fost in dezbatere legile Justitiei, se amestecau subiectele. Permanent se spunea in spatiul public ca legile Justitiei vizeaza o anumita cazuistica penala, ca prin legile Justitiei cei care incalca intr-un fel sau altul Codul penal vor scapa si asa mai departe. Am asteptat ca legile Justitiei astazi, eu cred ca Curtea Constitutionala va respinge cele trei sesizari pe care le-a primit de la Inalta Curte si de la grupurile parlamentare, astfel incat legile Justitiei sa mearga incepand de astazi la presedinte sa fie promulgate”, a declarat Iordache, la Palatul Parlamentului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: