Iohannis le strica vacanta infractorilor din PSD si ALDE. Presedintele ataca la CCR modificarile care ar trebui sa-i scape de puscarie

AK-24 | 25 iulie 2018

Presedintele Klaus Iohannis a trimis miercuri Curtii Constitutionale o sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.

Prin modul in care a fost dezbatuta si adoptata, legea mentionata incalca prevederile art. 61 alin. (2), ale art. 66 alin. (2) si (3), ale art. 75 alin. (2), precum si cele ale art. 147 alin. (4) din Constitutie. Totodata, prin continutul normativ, Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie contravine normelor si principiilor constitutionale, pentru motivele prezentate in cele ce urmeaza.

I. Aspecte de neconstitutionalitate extrinseca

A. Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie a fost adoptata de Senat cu incalcarea prevederilor art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2), precum si cu cele ale art. 147 alin. (4) din Constitutie

Ca prima Camera competenta, legea supusa controlului de constitutionalitate a fost adoptata de Senat in sedinta din data de 3 iulie 2018. Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie a fost adoptata cu incalcarea prevederilor art. 75 alin. (2), fiind dezbatuta si adoptata cu depasirea termenului constitutional de 60 de zile stabilit pentru prima Camera sesizata.

Propunerea legislativa privind punerea de acord a prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare, cu deciziile Curtii Constitutionale, Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European si a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumtiei de nevinovatie si a dreptului de a fi prezent la proces in cadrul procedurilor penale, Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si produselor infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana – initiata de un numar de 179 de deputati si senatori – a fost depusa la Senat, pentru dezbatere si adoptare, la data de 18 aprilie 2018 (inregistrata sub nr. B.184/18.04. 2018).

In conformitate cu dispozitiile art. 79 din Constitutie si ale Legii nr. 73/1993 privind infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ, respectiv cu cele ale art. 111 alin. (1) din Constitutie, Biroul permanent al Senatului, in sedinta din data de 18 aprilie 2018 a transmis propunerea legislativa mentionata, spre avizare, Consiliului Legislativ si Guvernului, in vederea formularii unui punct de vedere. De asemenea, in conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) si (4) din Regulament, Biroul permanent al Senatului a stabilit si termenul pana la care sa fie transmise aceste avize, respectiv data de 25 aprilie 2018. Mentionam ca, pana la termenul stabilit, Consiliului Legislativ a transmis avizul (nr. 380/25.04.2018), in timp ce Guvernul a transmis punctul sau de vedere la data de 24 mai 2018 (nr. 901/24.05.2018).

De asemenea, in cursul aceleiasi sedinte (18.04.2018), Biroului permanent al Senatului a transmis legea criticata (L238/2018) comisiilor competente, sesizandu-le in vederea elaborarii avizelor si a raportului, stabilind totodata si termenele in care acestea trebuiau intocmite.

Potrivit art. 75 alin. (2) din Constitutie, „Prima Camera sesizata se pronunta in termen de 45 de zile. Pentru coduri si alte legi de complexitate deosebita, termenul este de 60 de zile. In cazul depasirii acestor termene se considera ca proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate”. Astfel, Constitutia instituie o prezumtie absoluta, in virtutea careia o initiativa legislativa chiar daca nu a fost adoptata de o Camera se considera adoptata prin simpla trecere a timpului. Prezumtia se bazeaza pe o presupusa acceptare tacita a propunerii legislative si pe lipsa obiectiilor primei Camere sesizate.

Termenul de 45 de zile, respectiv de 60 de zile prevazut la art. 75 alin. (2) din Legea fundamentala este un termen ce priveste raporturile constitutionale dintre autoritatile publice, respectiv raporturile dintre cele doua Camere ale Parlamentului, pe de o parte, si intre acestea si Guvern, pe de alta parte. La implinirea acestuia, dreptul si, totodata, obligatia primei Camere competente sa dezbata o initiativa legislativa inceteaza, legea considerandu-se adoptata in forma depusa de initiator. Ca efect al implinirii acestui termen, se naste dreptul Camerei decizionale de a se pronunta asupra initiativei adoptate in conditiile art. 75 alin. (2) si de a decide definitiv. De asemenea, implinirea acestui termen are consecinta imposibilitatii membrilor primei Camere competente de a mai formula amendamente, dincolo de acest interval de timp stabilit de Constitutie propunerile parlamentarilor sau ale comisiilor nemaifiind admisibile. Aceeasi este si consecinta pentru Guvern care, dincolo de acest termen, nu mai poate formula si depune amendamente cu privire la legea respectiva in cadrul primei Camere sesizate, nu mai poate solicita dezbaterea acesteia in procedura de urgenta sau inscrierea ei cu prioritate pe ordinea de zi, toate aceste drepturi putand fi exercitate de Guvern doar in cadrul Camerei decizionale.

In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca „termenele care privesc desfasurarea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice, (…) in masura in care nu se prevede altfel in mod expres, nu se calculeaza pe zile libere.” (Decizia nr. 233/1999). Totodata, in Decizia nr. 89/2010, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 101 din Codul de procedura civila – potrivit carora „termenele se inteleg pe zile libere, neintrand in socoteala nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul” – nu sunt aplicabile in dreptul public, supus regulii in virtutea careia termenele, in acest domeniu, se calculeaza pe zile calendaristice, in sensul ca se include in termen si ziua in care el incepe sa curga si ziua cand se implineste.

Dispozitiile art. 75 alin. (2) din Constitutie nu prevad un anumit mod de calcul al acestor termene pe care prima Camera competenta le are la dispozitie pentru a se pronunta asupra unei initiative legislative. In absenta oricaror prevederi constitutionale exprese, consideram ca – fiind termene ce privesc desfasurarea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice – acestea urmeaza regula stabilita de jurisprudenta constanta din ultimii 20 ani a Curtii Constitutionale, sa se calculeze pe zile calendaristice. Din interpretarea sistematica a dispozitiilor constitutionale ale art. 75 alin. (2) si ale art. 66, consideram ca singura ipoteza in care termenele de adoptare tacita ar putea fi suspendate este aceea a perioadei dintre sesiunile parlamentare ordinare, in conditiile in care nu s-a cerut intrunirea in sesiune extraordinara. Normele constitutionale trebuie sa fie interpretate in sensul de a produce efecte, scopul urmarit de legiuitorul constituant derivat fiind acela de a crea pentru Camera de reflectie posibilitatea de a se pronunta intr-un termen rezonabil. Or, sistemul constitutional roman instituie regula sesiunilor periodice si nu a celor permanente. Prin urmare, intre cele doua perioade prevazute la art. 66 alin. (1) din Constitutie pentru cele doua sesiuni ordinare, in absenta unei cereri de convocare a unei sesiuni extraordinare, termenele prevazute la art. 75 alin. (2) din Constitutie ar trebui sa fie suspendate. Totodata, fiind pe taramul dreptului public, la calculul termenului de 45, respectiv 60 de zile, urmeaza sa se includa in termen si ziua in care el incepe sa curga si ziua cand se implineste.

Orice alta interpretare este de natura sa conduca la moduri de calcul diferite ale termenelor constitutionale ce privesc raporturile constitutionale dintre autoritatile publice (termenul de promulgare, termenul de sesizare a Curtii Constitutionale, termenul in care se poate organiza referendumul de revizuire a Constitutiei etc.). Dincolo de faptul ca o asemenea interpretare ar insemna o adaugare la textul constitutional, aceasta ar echivala si cu o perspectiva de natura sa creeze impredictibilitate si lipsa de transparenta cu privire la implinirea acestor termene, in general, si a celor prevazute la art. 75 alin. (2) in special. Aceasta concluzie este intarita si de faptul ca in prezent, potrivit regulamentelor parlamentare, termenele de adoptare tacita se socotesc in mod diferit la Camera Deputatilor fata de Senat, aspect ce este de natura sa contravina si art. 1 alin. (5) in ceea ce priveste suprematia Constitutiei.

Potrivit art. 113 din Regulamentul Camerei Deputatilor: „(1) In temeiul art. 75 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei, republicata, Camera Deputatilor, ca prima Camera sesizata, se pronunta asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative in termen de 45 de zile de la data prezentarii la Biroul permanent. Fac exceptie codurile si legile de complexitate deosebita, asupra carora se pronunta in termen de 60 de zile de la data prezentarii la Biroul permanent si ordonantele de urgenta, pentru care termenul este de 30 de zile de la data depunerii acestora la Camera Deputatilor. (11) In cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Camera Deputatilor, ca prima Camera sesizata, termenele aferente procesului legislativ curg de la data inregistrarii la Biroul permanent insotite de avizele solicitate si se socotesc luand in calcul 4 zile pe saptamana, cu exceptia sarbatorilor legale. (2) La data expirarii termenelor prevazute la alin. (1) proiectele de legi sau propunerile legislative se considera adoptate de Camera Deputatilor si se trimit Senatului sub semnatura presedintelui Camerei Deputatilor”.

Totodata, potrivit art. 119 din Regulamentul Senatului: „Pentru termenele procedurale ale procesului legislativ se iau in calcul numai zilele in care Senatul lucreaza in plen sau in comisii permanente”.

Asadar, regulamentele parlamentare ale celor doua Camere cuprind dispozitii diferite cu privire la modul de calcul al acelorasi termene constitutionale prevazute la art. 75 alin. (2). Astfel, dispozitiile art. 113 alin. (11 ) din Regulamentul Camerei Deputatilor stabileste ca aceste termene se calculeaza luand in calcul 4 zile pe saptamana, cu exceptia sarbatorilor legale, in timp ce art. 119 din Regulamentul Senatului prevede ca la calculul acestor termene se au in vedere numai zilele in care Senatul lucreaza in plen si in comisii. Or, in cadrul autonomiei de care beneficiaza, Camerele sunt libere sa isi stabileasca programul de lucru asa cum considera, dimensionandu-l in functie de multiple variabile. Din aceasta perspectiva, programul de lucru in plen si in comisii nu este cunoscut la inceputul unei sesiuni, uneori acesta putand sa suporte modificari chiar in cursul unei saptamani de lucru.

Prin urmare, extinderea aplicarii dispozitiilor regulamentare si in ceea ce priveste modul de calcul al termenelor prevazute la art. 75 alin. (2) din Constitutie pune in pericol securitatea raporturilor juridice in materie de legiferare. Asa cum a retinut si Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, autonomia regulamentara da dreptul Camerelor Parlamentului de a dispune cu privire la propria organizare si procedurile de desfasurare a lucrarilor parlamentare, insa aceasta nu poate fi exercitata in mod discretionar, abuziv, cu incalcarea atributiilor constitutionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentara; normele regulamentare reprezinta instrumentele juridice care permit desfasurarea activitatilor parlamentare in scopul indeplinirii atributiilor constitutionale ale forului legislativ si trebuie interpretate si aplicate cu buna-credinta si in spiritul loialitatii fata de Legea fundamentala (Decizia Curtii Constitutionale nr. 209/2012).

In consecinta, fiind termene de drept public, ce vizeaza desfasurarea raporturilor constitutionale dintre cele doua Camere ale Parlamentului, termenele prevazute la art. 75 alin. (2) din Constitutie se calculeaza calendaristic, aceasta interpretare fiind singura de natura sa confere efectivitate normelor constitutionale mentionate, asigurand, pe de o parte, respectarea principiului transparentei activitatii parlamentare, iar pe de alta parte, predictibilitate in aplicarea normelor constitutionale si in derularea procesului de legiferare.

Momentul de la care incep sa curga termenele prevazute la art. 75 alin. (2) din Constitutie este reglementat asemanator in cele doua Camere ale Parlamentului. Astfel, potrivit art. 113 alin. (11) din Regulamentul Camerei Deputatilor, in cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Camera Deputatilor, ca prima Camera sesizata, termenele aferente procesului legislativ curg de la data inregistrarii la Biroul permanent insotite de avizele solicitate, iar potrivit art. 118 din Regulamentul Senatului: „Pentru propunerile legislative termenele de legiferare curg de la data inregistrarii acestora la Biroul permanent, insotite de avizele necesare ”.

Totodata, potrivit art. 93 din Regulamentul Senatului: „(1) Proiectele de lege si propunerile legislative se supun spre dezbatere si adoptare Senatului, ca prima Camera sesizata, in conditiile prevazute la art. 75 din Constitutia Romaniei, republicata. In cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Senat, ca prima Camera sesizata, acestea se inregistreaza si se tin in evidenta. Ele vor intra in procesul legislativ numai dupa primirea avizelor legale de la Consiliul Legislativ, Guvern, Consiliul Economic si Social (2) Pentru celelalte proiecte de lege si propuneri legislative care se dezbat si se adopta, potrivit art. 75 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata, mai intai de Camera Deputatilor, ca prima Camera sesizata, competenta decizionala apartine Senatului. (3) Senatul, ca prima Camera sesizata, se pronunta asupra proiectelor de lege si propunerilor legislative cu care este sesizat, in termen de 45 de zile de la data prezentarii acestora in Biroul permanent. Pentru coduri si alte legi de complexitate deosebita, termenul este de 60 de zile de la data prezentarii in Biroul permanent.”

In plus, in conformitate cu dispozitiile art. 94 din Regulamentul Senatului: „(1) In vederea incadrarii in termenele prevazute la art. 93 alin. (3) si la art. 112-114 din prezentul regulament, precum si la art. 115 alin. (5) din Constitutia Romaniei, republicata, proiectele de lege si propunerile legislative se inainteaza Biroului permanent al Senatului, care dispune: a) sesizarea comisiilor permanente competente pentru intocmirea avizelor sau a raportului, stabilind si termenele de depunere a acestora; b) transmiterea proiectului de lege sau a propunerii legislative Camerei Deputatilor, in cazul in care o comisie permanenta apreciaza ca Senatul nu este competent sa dezbata si sa adopte proiectul, ca prima Camera sesizata. In aceste cazuri, avizul Comisiei pentru constitutionalitate, libertati civile si monitorizare a executarii hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului este obligatoriu; c) solicitarea avizului Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic si Social si al altor institutii sau organisme care, potrivit legii au competenta de avizare, daca acesta nu a fost dat; d) distribuirea catre senatori a proiectelor sau propunerilor legislative, a avizului Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic si Social si al altor institutii ori organisme care, potrivit legii, au competenta de avizare, a hotararii Curtii Constitutionale, in cazurile prevazute de Constitutie, si a punctului de vedere al Guvernului, in cazurile cerute de lege, pentru propunerile legislative, stabilind si termenul de depunere a amendamentelor de catre senatori, sub sanctiunea decaderii. (2) Masurile hotarate de Biroul permanent si de Comitetul liderilor se duc la indeplinire de secretarul general, prin serviciile Senatului. Termenele prevazute pentru toate operatiunile reglementate in acest articol se stabilesc de catre Biroul permanent, in functie de procedura ordinara sau procedura de urgenta”.

Din interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 93, art. 94 si ale art. 118 din Regulamentul Senatului rezulta ca, pentru propunerile legislative inregistrate la Senat ca prima Camera sesizata:

– termenele prevazute la art. 75 alin. (2) din Constitutie curg de la data inregistrarii acestora la Biroul permanent, insotite de avizele necesare; astfel, ca urmare a aplicarii dispozitiilor art. 93 alin. (3) coroborat cu art. 118 din Regulamentul Senatului, o initiativa pentru care a inceput sa curga termenul prevazut la art. 75 alin. (2) din Constitutie va avea intotdeauna un numar de inregistrare identificat cu initiala L., urmata de un numar (numarul de inregistrare la Biroul permanent) si un an; spre deosebire de aceste propuneri legislative, initiativele care nu se incadreaza pe ipoteza normativa si procedurala de la art. 118 din Regulamentul Senatului, ci pe cea de la art. 93 alin. (1) din Regulament – si pentru care termenul prevazut la art. 75 alin. (2) din Constitutie nu a inceput sa curga – sunt identificate cu initiala B., urmata de un numar si o data, care sunt intotdeauna diferite de cele ale celor identificate prin L.;

– Biroul permanent este cel abilitat sa stabileasca termenele atat pentru organismele avizatoare, cat si pentru comisiile permanente sesizate in fond; la implinirea acestor termene, Biroul permanent nu este obligat sa astepte primirea acestor avize sau puncte de vedere, fiind de principiu statuat prin jurisprudenta Curtii Constitutionale ca Parlamentul nu poate fi tinut in realizarea activitatii de legiferare de faptul ca una sau alta dintre autoritatile sau institutiile publice cu competente de avizare nu trimit sau transmit cu intarziere un punct de vedere solicitat de una sau alta dintre Camere; din aceasta perspectiva, transmiterea de catre Guvern cu intarziere a punctului sau de vedere nu poate tine in loc o Camera in dezbaterea unei initiative legislative, intrucat in conformitate cu dispozitiile art. 111 alin. (1) din Constitutie, obligatia constitutionala este in sensul solicitarii informarii Guvernului si nu a obligativitatii existentei punctului de vedere al Guvernului.

Din informatiile publice inscrise pe fisa ce corespunde parcursului legislativ la Senat al Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie rezulta ca in cadrul sedintei sale din 18 aprilie 2018, Biroul permanent al Senatului a realizat mai multe operatiuni (pe care, de regula, le stabilea in sedinte succesive), considerand ca la momentul transmiterii sale catre Consiliul Legislativ (pentru aviz) si al solicitarii punctului de vedere al Guvernului este necesar sa sesizeze, totodata, si comisiile permanente in vederea elaborarii avizelor si, respectiv, a raportului. Ca urmare a acestor decizii, in conformitate cu dispozitiile art. 93 si ale art. 94 din Regulament, legea dedusa controlului de constitutionalitate a primit, in aceeasi zi (18.04.2018) un numar de inregistrare ca efect al depunerii sale la Parlament (B184/18.04. 2018), precum si un numar de inregistrare ce atesta data prezentarii ei in Biroul permanent (L238/2018). Or, in conformitate cu dispozitiile art. 93 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 118 din Regulament, acest ultim moment semnifica data de la care incepe sa curga termenul de 60 de zile prevazut de art. 75 alin. (2) din Constitutie. Aceasta concluzie este intarita si de faptul ca, din aceleasi informatii publice cuprinse in fisa initiativei legislative deduse controlului de constitutionalitate, ulterior sedintei din 18.04.2018, nu a mai existat o alta sedinta a Biroului permanent al Senatului in cadrul careia aceasta propunere legislativa sa fie prezentata in sensul art. 118 din Regulament.

Prin urmare, in ceea ce priveste Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie termenul prevazut de art. 75 alin. (2) a inceput sa curga incepand la data de 18.04.2018. Avand in vedere ca, prin obiectul de reglementare, legea criticata vizeaza interventii legislative asupra unui cod, respectiv a Codului penal, urmeaza ca termenul constitutional aplicabil sa fie cel de 60 de zile calendaristice. Acest termen s-a implinit la data de 16 iunie 2018.

Or, prin continuarea procedurii parlamentare dupa aceasta data si prin adoptarea legii de catre Senat in calitate de prima Camera competenta, in data de 3 iulie 2018, intr-o alta forma decat cea a initiatorului, legea criticata a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2) din Constitutie. In conformitate cu prevederile constitutionale mentionate, obligatia Senatului dupa implinirea termenului de 60 de zile era sa considere legea adoptata tacit si sa o transmita Camerei Deputatilor pentru continuarea procedurii legislative. Dupa implinirea acestui termen, nici Senatul, in ansamblul sau, si nicio alta structura de lucru sau de conducere nu ar mai fi putut formula amendamente si nu ar mai fi putut inscrie legea pe ordinea de zi. Procedand in acest mod, dezbaterea si adoptarea de Senat a legii criticate in sedinta din 3 iulie 2018 echivaleaza si cu incalcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala in ceea ce priveste modul de calcul al termenelor referitoare la desfasurarea raporturilor constitutionale intre autoritatile publice.

B. Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie a fost adoptata de Camera Deputatilor cu incalcarea prevederilor art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 66 alin. (2) si (3) din Constitutie

Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie a fost adoptata de Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala in sedinta din data de 4 iulie 2018. Aceasta lege a fost dezbatuta si adoptata de catre Camera Deputatilor cu incalcarea dispozitiilor art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 66 alin. (2) si (3) din Constitutie intrucat, pe de o parte, aceasta lege a fost adoptata in cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputatilor neconstitutional intrunita, iar pe de alta parte, legea criticata nu a fost expres inscrisa pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputatilor, existenta acesteia pe ordinea de zi a acestei Camere neputand fi prezumata ca fiind implicita, intrucat la momentul convocarii Camerei Deputatilor in sesiune extraordinara (27 iunie 2018) legea in cauza nu fusese adoptata de Senat si nici nu fusese inregistrata la Biroul permanent al Camerei Deputatilor.

Potrivit art. 61 din Constitutie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare, fiind alcatuit din Camera Deputatilor si din Senat.

Parlamentul isi desfasoara activitatea in timp, respectiv in legislaturi, sesiuni, sedinte. Durata acestora este, de regula, prevazuta chiar prin constitutii. Astfel, Constitutia Romaniei stabileste, in mod expres, durata legislaturii (art. 63) si a sesiunilor Parlamentului (art. 66) stabilind, totodata, si conditiile ce trebuie indeplinite pentru ca actele dezbatute si adoptate de catre Parlament in cursul unei legislaturi, respectiv in cursul sesiunilor ordinare sau extraordinare din cadrul legislaturii, precum si pe parcursul sedintelor desfasurate in cadrul acestora (art. 65) sa fie adoptate in deplin acord cu normele si principiile stabilite de Legea fundamentala. Astfel, dupa cum s-a subliniat in doctrina, legislatura se suprapune, de regula, cu durata mandatului Camerelor Parlamentului (cum este si cazul Romaniei), putand fi prelungita sau incetand in conditiile expres stabilite prin Legea fundamentala, iar sedintele reprezinta forma de constituire a Camerelor in reuniune plenara.

Ca forma principala de lucru, sesiunile parlamentare pot fi permanente sau periodice, regula fiind a acestora din urma. Conform art. 66 alin. (1) din Constitutie, „Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune incepe in luna februarie si nu poate depasi sfarsitul lunii iunie. A doua sesiune incepe in luna septembrie si nu poate depasi sfarsitul lunii decembrie”.

De asemenea, sesiunile parlamentare pot fi ordinare si extraordinare. In conformitate cu prevederile Constitutiei, intrunirea intr-o sesiune extraordinara se poate realiza la cerere sau de drept. Intrunirea de drept se face in caz de agresiune armata impotriva tarii, in cazul instituirii starii de asediu sau de urgenta sau in ipoteza depunerii de catre Guvern spre aprobare a unei ordonante de urgenta, daca Parlamentul nu se afla in sesiune. Dispozitiile art. 66 alin. (2) si (3) din Constitutie reglementeaza situatia intrunirii in sesiune extraordinara a Parlamentului Romaniei la cerere. Astfel, in conformitate cu aceste prevederi, Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in sesiuni extraordinare la cererea Presedintelui Romaniei, a Biroului permanent al fiecarei Camere ori a cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor. Alin. (3) al art. 66 din Constitutie prevede care este autoritatea indrituita sa dispuna convocarea Camerelor in sesiune ordinara sau extraordinara, stabilind pentru presedintii celor doua Camere ale Parlamentului atributia de a convoca Senatul si Camera Deputatilor in sesiune parlamentara.

Asadar, sesiunile parlamentare extraordinare pot fi convocate la cerere in conditiile expres stipulate de Legea fundamentala, respectiv: Parlamentul sa fie intre sesiunile ordinare, sa existe o cerere a unui titular prevazut in mod expres de art. 66 alin. (2) din Constitutie (Presedintele Romaniei, Biroul permanent al fiecarei Camere sau o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor), urmata de o convocare a presedintilor Camerelor.

Sesiunea extraordinara se intruneste pentru o anumita ordine de zi, indicata in cererea de convocare si aprobata ulterior potrivit regulamentelor parlamentare. Astfel, potrivit art. 84 alin. (9) – (10) din Regulamentul Camerei Deputatilor: „(9) Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face in scris si va cuprinde ordinea de zi, precum si perioada de desfasurare a sesiunii. Neaprobarea de catre Camera a ordinii de zi solicitate impiedica tinerea sesiunii extraordinare. (10) Convocarea Camerei Deputatilor se face de catre presedintele acesteia. Presedintele nu va lua in considerare cererile pentru convocarea unei sesiuni extraordinare care nu indeplinesc conditiile prevazute la alin. (8) si (9)”. Totodata, in conformitate cu art. 84 alin. (2) – (4) din Regulamentul Senatului „ (2) Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face in scris si va cuprinde motivul, ordinea de zi propusa si durata de desfasurare a sesiunii extraordinare. (3) Convocarea se face de presedintele Senatului. Presedintele poate sa nu ia in considerare cererile de convocare a unei sesiuni extraordinare, care nu indeplinesc conditiile prevazute la alin. (1) si (2). (4) Respingerea de catre Senat a ordinii de zi propuse impiedica tinerea sesiunii extraordinare”.

Fiind o sesiune extraordinara, Camerele nu pot dezbate o alta problema decat aceea ce a facut obiectul cererii, deoarece, altminteri, s-ar incalca chiar caracterul „exceptional” al sesiunii. De aceea, daca s-ar cere dezbaterea unei asemenea probleme, este necesara o noua convocare, chiar daca aceasta ar avea sensul unei completari a convocarii initiale. Cu alte cuvinte, daca in timpul sesiunii ordinare competenta Parlamentului este deplina, in timpul unei sesiuni extraordinare, competenta Parlamentului este limitata nu numai in timp, dar si in sens material, aceasta fiind deosebirea de principiu fata de o sesiune ordinara. Prin urmare, in cursul unei sesiuni parlamentare (ordinare sau extraordinare) Parlamentul isi exercita competenta sa constitutionala in limitele prevazute de Legea fundamentala, iar in afara sesiunii, chiar daca Camerele s-ar intruni, in lipsa indeplinirii conditiilor constitutionale, parlamentarii nu pot adopta un act valabil.

Pe cale de consecinta, pentru a fi considerate constitutional adoptate, initiativele legislative adoptate de Parlament in cadrul unei sesiuni extraordinare trebuie sa respecte, pe langa normele constitutionale procedurale prevazute la art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 si ale art. 76, si pe cele ale art. 66 alin. (2) si (3) din Constitutie, ceea presupune ca acestea sa fie dezbatute si adoptate intr-o sesiune legal intrunita. Totodata, ele trebuie sa fie inscrise pe ordinea de zi a respectivei sesiuni extraordinare, in caz contrar fiind incalcate dispozitiile art. 66 alin. (2) din Constitutie. In opinia noastra cele doua conditii trebuie indeplinite cumulativ, neindeplinirea uneia dintre ele conducand, in mod automat, la neconstitutionalitatea legii in cauza. Indeplinirea acestor conditii trebuie verificata in cadrul procedurii de adoptare a unei legi, fiind intrinsec legate de procedura de legiferare.

In cazul Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind

Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie niciuna dintre cele doua conditii nu a fost indeplinita, intrucat:

1. sesiunea extraordinara a Camerei Deputatilor nu a fost constitutional intrunita;

2. legea nu a fost inscrisa in mod expres pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputatilor, aceasta nefiind adoptata de Senat in calitate de prima Camera sesizata si nici inregistrata la Biroul permanent al Camerei Deputatilor la momentul emiterii Deciziei Presedintelui Camerei Deputatilor de convocare in sesiune extraordinara.

1. Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie a fost dezbatuta si adoptata de catre Camera Deputatilor in cadrul unei sesiuni extraordinare neconstitutional intrunite, intrucat: a) niciunul dintre subiectele care au dreptul, potrivit art. 66 alin. (2) din Constitutie, de a cere intrunirea Camerelor in sesiune extraordinara nu a formulat o asemenea cerere; b) convocarea Camerei Deputatilor in sesiune extraordinara s-a realizat de un alt subiect decat cel stabilit la art. 66 alin. (3) din Constitutie.

a) Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a Biroului permanent al Camerei Deputatilor intrunit in sedinta din data de 27 iunie a.c. a fost: „Proiect de Decizie privind convocarea Camerei Deputatilor in sesiune extraordinara” (pct. 12 de pe ordinea de zi). Potrivit stenogramei sedintei Biroului permanent din data de 27 iunie a.c., obiectul dezbaterilor acestui punct de pe ordinea de zi l-a constituit proiectul deciziei presedintelui Camerei Deputatilor de convocare a Camerei Deputatilor in sesiune extraordinara, iar nu proiectul unei decizii a Biroului permanent al acestei Camere, subiect indrituit prin Constitutie sa solicite intrunirea acestui for in sesiune extraordinara.

Astfel, formula introductiva a deciziei presedintelui Camerei Deputatilor – „aprobata” de Biroul permanent – prevede expres: „Presedintele Camerei Deputatilor emite prezenta decizie.”; de asemenea, potrivit partii introductive a articolului unic al acestei decizii: „Camera Deputatilor se convoaca in sesiune extraordinara in data de 2 iulie 2018, ora 14.00, pentru perioada 2-19 iulie 2018, cu urmatoarea ordine de zi: (…)”. Asadar, din analiza continutului normativ al proiectului deciziei mentionate rezulta ca actul adoptat de Biroul permanent al Camerei Deputatilor din data de 27 iunie a.c. nu este un act propriu al acestuia, ci o cerere directa a presedintelui Camerei Deputatilor de convocare a acestei Camere a Parlamentului in sesiune extraordinara.

In plus, din stenograma sedintei Biroului permanent al Camerei Deputatilor din data de 27 iunie a.c. rezulta ca participantii la aceasta sedinta au discutat in permanenta despre o cerere a presedintelui Camerei Deputatilor de convocare in sesiune extraordinara si nu despre o cerere a Biroului permanent. Din aceeasi stenograma rezulta ca despre o cerere a Biroului permanent in vederea convocarii unei sesiuni extraordinare nu se discuta nici in contextul concluziilor sedintei. Proiectul de decizie nu este supus in ansamblul sau aprobarii membrilor prezenti ai Biroului permanent (ci numai ordinea de zi a viitoarei sesiuni extraordinare), astfel incat sa rezulte din acest vot o manifestare de vointa a Biroului permanent in sensul formularii catre presedintele Camerei a cererii de convocare in sesiune extraordinara.

Dezbaterile si voturile exprimate de membrii Biroului permanent al Camerei Deputatilor vizeaza un act pe care, intr-o alta ordine de idei, Biroul permanent nici nu-l putea lua in discutie, intrucat acesta ar fi trebuit sa succeada deciziei/hotararii Biroului permanent de convocare in sesiune extraordinara si nu sa o preceada. Intrucat nu a formulat o cerere proprie, Biroul permanent al Camerei Deputatilor nici nu a putut retine – in mod firesc, de altfel – intre hotararile/deciziile sale altceva decat aprobarea cu modificari a proiectului de decizie a presedintelui Camerei Deputatilor. In raport cu proiectul de decizie a Presedintelui Camerei Deputatilor aprobat in sedinta din 27 iunie a.c., Biroul permanent al Camerei Deputatilor nu a adoptat si nu a emis un act propriu care sa reprezinte propria sa manifestare de vointa in sensul formularii unei cereri de convocare a Camerei Deputatilor in sesiune extraordinara.

Asa cum am aratat anterior, Curtea Constitutionala a retinut in jurisprudenta sa, autonomia regulamentara da dreptul Camerelor Parlamentului de a dispune cu privire la propria organizare si procedurile de desfasurare a lucrarilor parlamentare. Ea constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice si poate opera exclusiv in cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentala. Autonomia regulamentara nu poate fi exercitata in mod discretionar, abuziv, cu incalcarea atributiilor constitutionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentara. Normele regulamentare reprezinta instrumentele juridice care permit desfasurarea activitatilor parlamentare in scopul indeplinirii atributiilor constitutionale ale forului legislativ si trebuie interpretate si aplicate cu buna-credinta si in spiritul loialitatii fata de Legea fundamentala (Decizia Curtii Constitutionale nr. 209/2012).

Manifestarea de vointa a Biroului permanent de a cere convocarea Parlamentului in sesiune extraordinara trebuie sa se concretizeze intr-o cerere. Aceasta este o cerinta constitutionala, cu privire la care Regulamentul Camerei Deputatilor precizeaza ca trebuie sa imbrace forma scrisa (art. 84 alin. 9). Prin urmare, o asemenea cerere nu trebuie si nu poate sa rezulte doar din discutii, sa fie dedusa ori sa fie expresia/consecinta voturilor exprimate in cadrul unei sedinte a Biroului permanent al Camerei Deputatilor si nici nu poate sa fie dedusa pe cale de interpretare din operatiunea „aprobarii” unui alt act.

Or, in cazul de fata aceasta cerere nu exista si, prin urmare, una dintre cerintele constitutionale ale intrunirii Camerei Deputatilor in sesiune extraordinara nu a fost indeplinita. Pe cale de consecinta, lipsa unei solicitari valabil formulate de catre unul dintre titularii prevazuti la art. 66 alin. (2) din Constitutie a condus la lipsa din cuprinsul Deciziei nr. 5/2018 de convocare a Camerei Deputatilor in sesiune extraordinara a oricarei mentiuni cu privire la actul declansator al procedurii de convocare in sesiune extraordinara a Camerei Deputatilor. Contrar dispozitiilor art. 66 alin. (2) din Constitutie, convocarea si intrunirea Camerei Deputatilor in sesiunea extraordinara in perioada 2-19 iulie 2018 nu s-a facut la cererea Biroului permanent al acestei Camere si nici a altui subiect de drept stabilit prin Constitutie, aspect ce pune in discutie insasi validitatea sesiunii extraordinare a Camerei Deputatilor, cu consecinta neconstitutionalitatii Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie adoptata in cadrul acestei sesiuni.

Practica parlamentara nu poate fi invocata. Prin comparatie, in aplicarea acelorasi prevederi constitutionale si regulamentare (dispozitiile art. 84 alin. 8-10 din Regulamentul Camerei Deputatilor si ale art. 84 alin. 2 si 3 din Regulamentul Senatului fiind, practic, identice), Biroul permanent al Senatului – intrunit in sedinta din data de 28 iunie a.c. – a luat in discutie un proiect de cerere a Biroului permanent al acestei Camere de convocare in sesiune extraordinara. In urma dezbaterilor, Biroul permanent al Senatului a adoptat Hotararea nr. 12/2018 prin care se cere expres presedintelui Senatului convocarea acestei Camere in sesiune extraordinara, fiind indicate ora convocarii, perioada, obiectul sesiunii extraordinare, precum si programul de lucru. Asadar, Senatul a procedat complet diferit. Spre deosebire de Camera Deputatilor, Biroul permanent al Senatului si-a manifestat fara echivoc vointa – materializata si intr-un act distinct – prin care acest subiect de drept solicita presedintelui Senatului convocarea acestei Camere a Parlamentului, in conformitate cu prevederile art. 66 alin. (2) din Constitutie, in sesiune extraordinara.

In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a aratat ca anumite dispozitii din regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului sunt imperative, dand expresie dispozitiilor constitutionale. Spre exemplu, obligatia regulamentara potrivit careia presedintele de sedinta va verifica, prin apel nominal, intrunirea cvorumului legal, daca un lider de grup solicita acest lucru, este o dispozitie imperativa ce da expresie prevederilor art. 67 din Constitutie, care impun ca actele Parlamentului sa se adopte cu respectarea cvorumului legal (Decizia nr. 732/2017). In mod similar, dispozitia care prevede faptul ca cererea de convocare in sesiune extraordinara trebuie sa fie realizata de Biroul permanent al Camerei Deputatilor este una imperativa, fara de care dispozitiile art. 66 alin. (2) si (3) din Constitutie ar fi lipsite de continut.

b) Potrivit art. 66 alin. (3) din Constitutie, convocarea Camerelor in sesiune extraordinara se face de catre presedintii acestora. Totodata, potrivit art. 35 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, vicepresedintii conduc activitatea Biroului permanent si a plenului Camerei Deputatilor, la solicitarea presedintelui sau, in absenta acestuia, prin decizie a presedintelui Camerei Deputatilor. Din analiza dispozitiilor mentionate, precum si a celor ale art. 84 alin. (10) teza a II-a din Regulamentul Camerei Deputatilor, rezulta ca presedintele Camerei Deputatilor are atributia constitutionala de a convoca, prin decizie, Camera in sesiune extraordinara, avand – in virtutea dispozitiilor regulamentare – un drept si, in egala masura, o obligatie de a analiza cererile de convocare in sesiune extraordinara, putandu-le cenzura in masura in care acestea nu indeplinesc conditiile de a fi promovate. Totodata, in masura in care o asemenea cerere este promovata si, din diferite motive, presedintele Camerei Deputatilor si-a delegat atributiile, vicepresedintele caruia i-au fost delegate atributiile poate emite si decizia de convocare in sesiune extraordinara. In opinia noastra, o asemenea solutie este absolut fireasca, intrucat Camerele nu pot fi tinute in indeplinirea atributiilor lor constitutionale de absenta presedintelui Camerei.

In cazul de fata insa, presedintele Camerei Deputatilor nu isi delegase atributiile, in Monitorul Oficial o asemenea decizie nefiind publicata. Prin urmare, in lipsa unui act care sa certifice manifestarea de vointa a presedintelui Camerei in sensul delegarii propriilor atributii catre un vicepresedinte, decizia de convocare a Camerei Deputatilor in sesiune extraordinara nu putea fi semnata de unul dintre vicepresedinti. Acestuia ii puteau fi incredintate, in temeiul dispozitiilor art. 35 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, atributii legate de conducerea sedintei de Birou permanent in care se discuta o asemenea cerere, insa, in aplicarea art. 66 alin. (3) din Constitutie, o asemenea competenta putea fi exercitata de un vicepresedinte numai in masura in care i-ar fi fost anterior expres delegate atributiile de presedinte al Camerei Deputatilor, prin decizie, de catre acesta din urma.

Incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 66 alin. (3) din Constitutie este cu atat mai evidenta cu cat la Senat, presedintele Senatului si-a delegat atributiile pentru ziua de 28 iunie a.c. (Decizia Presedintelui Senatului nr. 8 din 28 iunie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 534 din 27 iunie 2018); numai ca o consecinta a acestei delegari, Decizia nr. 9/2018 de convocare a Senatului in sesiune extraordinara a fost semnata de un vicepresedinte al Senatului, respectiv chiar de cel caruia presedintele Senatului ii delegase atributiile.

In temeiul dispozitiilor constitutionale ale art. 66 alin. (2) si (3) convocarea Camerelor in sesiuni se face de presedintii acestora, ca expresie a autonomiei parlamentare. Ca urmare a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 66 alin. (1) si (2), competenta presedintilor celor doua Camere de a le convoca este una legata, in virtutea careia stabilesc ziua de deschidere a sesiunii, cea consacrata primei sedinte a sesiunii extraordinare, precum si ora de deschidere a lucrarilor. In doctrina s-a precizat ca incalcarea de catre presedinti a obligatiei de convocare, in afara de faptul ca antreneaza raspunderea lor in fata Camerei, are ca urmare posibilitatea Camerelor de a se intruni din proprie initiativa. In situatia de fata insa, in absenta unei hotarari a Biroului permanent al Camerei Deputatilor, aceasta nu putea decide din oficiu intrunirea in sesiunea extraordinara. In plus, ne aflam intr-o cu totul alta ipoteza: aceea in care o atributie constitutionala expres stabilita in sarcina presedintelui Camerei a fost exercitata in numele sau de catre o alta persoana, fara o justificare reala si fara vreo imputernicire legala.

In absenta unei cereri de intrunire a Camerei Deputatilor formulata de unul dintre subiectele expres si limitativ indicate la art. 66 alin. (2) din Constitutie si in conditiile unei decizii de convocare a acestei Camere care nu reprezinta manifestarea de vointa a subiectului indicat la art. 66 alin. (3) din Constitutie, una dintre conditiile procedurale esentiale – respectiv aceea a dezbaterii si adoptarii legilor in cadrul unei sesiuni parlamentare valabil intrunite – nu a fost indeplinita, aspect de natura sa atraga neconstitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.

2. Potrivit Deciziei nr. 5 din data de 27 iunie 2018, propunerea pentru modificarea si completarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie (Pl-x. 406/2018) nu a fost inclusa in mod expres pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputatilor.

La punctele 28 si 29 din Decizia nr. 5/2018 se mentioneaza si urmatoarele categorii de initiative legislative ca fiind incluse pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare: „28. initiative legislative adoptate de Senat in calitate de prima Camera sesizata”, respectiv: „29. initiative legislative inregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputatilor”.

Decizia mentionata a fost emisa si publicata in Monitorul Oficial in data de 27 iunie 2018, data la care propunerea pentru modificarea si completarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie nu fusese adoptata de Senat in calitate de prima Camera sesizata si nici nu fusese inregistrata la Biroul permanent al Camerei Deputatilor.

In primul rand, punctele 28 si 29 adauga pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare doua categorii determinabile de propuneri legislative, si nu o serie de propuneri expres determinate. Consideram ca o astfel de formulare generica, fara precizarea clara si fara echivoc a unor propuneri legislative determinate ce sunt incluse pe ordinea de zi a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului Romaniei incalca caracterul „extraordinar”/exceptional al sesiunii, care presupune convocarea Parlamentului pentru adoptarea unor initiative legislative in mod clar individualizate prin cererea si prin actul subsecvent de convocare.

In al doilea rand, chiar daca s-ar admite ca cele doua puncte – pct. 28 si 29 din Decizia nr. 5/2018 – nu intra in conflict cu cerintele configurarii cu claritate a obiectului sesiunii extraordinare, singura perspectiva prin care interpretarea acestora nu conduce la ideea ca practic prin intermediul lor Camera Deputatilor si-a deschis efectiv posibilitatea dezbaterii in sesiune extraordinara a oricarei initiative legislative cu eludarea conditiilor constitutionale de la art. 66 alin. (2) si (3) este aceea ca cele doua puncte in cauza vizeaza numai initiativele legislative adoptate de Senat ca prima Camera sesizata sau pe cele inregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputatilor pana la data emiterii deciziei de convocare in sesiune extraordinara, respectiv pe cele de pana la data de 27 iunie 2018. O interpretare contrara, in care prin cele doua puncte din decizie ar fi incluse pe ordinea de zi si propuneri legislative viitoare, adoptate de Senat, in calitate de prima Camera sesizata sau inregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputatilor ulterior emiterii deciziei de convocare contravine chiar caracterului „extraordinar” al sesiunii parlamentare, asa cum acesta este prevazut de Constitutie la art. 66 alin. (2) si conduce la incalcarea art. 66 alin. (1) din Constitutie.

In mod firesc, nimic nu ar fi impiedicat Camera Deputatilor sa dezbata orice initiativa legislativa depusa (in calitate de prima Camera competenta sau de Camera decizionala) si dupa data convocarii acesteia in sesiune extraordinara. Insa in conformitate cu dispozitiile art. 66 alin. (2) si (30), aceasta se putea realiza numai prin modificarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare la cererea unuia dintre titularii prevazuti la art. 66 alin.(2) din Legea fundamentala, cu consecinta modificarii si a deciziei de convocare.

Asadar, Camera Deputatilor, contrar competentei sale functionale, astfel cum este stabilita prin Capitolul I al Titlului III din Legea fundamentala, a dezbatut si a adoptat Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, fara ca acesta sa fi fost inclusa pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputatilor din perioada 2-19 iulie, astfel cum a fost aceasta prevazuta prin Decizia nr. 5/2018, fiind astfel incalcate prevederile art. 66 din Constitutie.

Citeste sesizarea integrala aici.

Urmareste-ne si pe: