Iohannis se distreaza pe seama acuzatiilor PSD privind fraudarea alegerilor din 2009. Pozitie transanta a presedintelui

news

Presedintele Klaus Iohannis a comentat, joi, infiintarea comisiei de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009, afirmand ca nu crede ca in Romania se poate vorbi despre alegeri fraudate, dar ce se intampla acum constituie un exercitiu democratic.

Intrebat daca crede ca alegerile din 2009 au fost fraudate, Iohannis a raspuns ironic: „Si atunci as fi premier? Nu, nu cred ca alegerile au fost fraudate, cum nici alte alegeri nu au fost fraudate, dar este un exercitiu democratic (infiintarea unei comisii parlamentare – n.r.). Am participat atunci la campania electorala, nu mi s-a parut ca s-au petrecut lucruri care nu au fost in regula.”

Reamintim ca Iohannis a fost propunerea de premier a candidatului Mircea Geoana, in cazul in care acesta ar fi castigat alegerile prezidentiale.

Intrebat cum comenteaza intalnirea de la Oprea acasa, presedintele a raspuns: „Nu comentez deloc, eu nu am fost in acest cerc intern care s-a intalnit si prin urmare nu am ce comenta. Eu cred ca aceste lucruri vor fi lamurite de cei din acea comisie parlamentara”.

Intrebat despre obligativitatea ca toate persoanele sa vina in fata Comisiei, Iohannis a spus ca adevarul trebuie aflat, insa legea specifica deja care persoane sunt obligate sa se si prezinte.

„Eu cred ca este bine sa lamurim aceste lucruri, daca tot am facut o comisie, insa, obligativitatea, anumite pot fi obligate prin lege sa participe. Altii, care nu pot fi obligati, pot face declaratii daca considera ca ajuta in demersul gasirii adevarului, sigur”, a spus el.

„La noi, parlamentarii, si in general politicienii, daca nu prea au succes in demersurile de zi cu zi si uzuale gasesc tot felul de temeiuri pentru a se face interesanti si cred ca asa putem sa explicam si aceasta comisie”, a mai spus Iohannis.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: