ISIS a scos din sarite o organizatie criminala de temut: MAFIA SICILIANA. Avertismentul mafiotilor

externe

Giovanni Gambino, fiul sefului clanului Gambino din New York, avertizeaza ISIS sa stea departe de metropola americana, altfel jihadistii vor avea de a face cu mafia siciliana.

Intr-un interviu acordat NBC News, citat de Reuters, Giovani Gambino a declarat ca mafia va face tot ce ii sta in putinta pentru a-i proteja de ISIS pe locuitorii New-York-ului. El sustine ca mafia este mai in masura sa acorde protectie new-york-ezilor decat institutii specializate, precum FBI sau Homeland Security.

„Lumea este periculoasa in ziua de astazi, dar oamenii care locuiesc in cartierele din New York care au conexiuni cu sicilienii ar trebui sa se simta in siguranta. Noi ne asiguram ca prietenii si membrii familiilor noastre sunt protejati de extremisti si teroristi, in special de organizatia de psihopati care isi spune Statul Islamic”, a declarat fiul boss-ului mafiot.

El  a spus ca ISIS se teme de mafia siciliana, acesta fiind motivul pentru care jihadistii nu au atacat Sicilia si nici macar nu si-au infiintat celule pe insula italiana. Gambino si-a manifestat speranta ca de acum oamenii vor avea o alta parere despre mafie.

„Mafia are o reputatie proasta, dar mare parte din aceasta este nemeritata. Ca in viata, sunt lucruri bune si lucruri urate. Ascensiunea terorismului global ofera mafiei sansa de a-si arata partea buna”, a mai declarat Gambino.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: