Mesajul lui Iohannis de Ziua Aviatiei Romane: „In acest an are o incarcatura simbolica suplimentara”

news

Presedintele Klaus Iohannis a transmis vineri, cu ocazia aniversarii Zilei Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene, ca domeniul a evoluat mult in ultimii 125 de ani, iar contributia la reusitele Armatei Romane a fost majora. De asemenea, presedintele considera ca Fortele Aeriene trebuie sa se modernizeze, demersul fiind semnificativ pentru consolidarea apararii tarii.

“Sarbatorirea Zilei Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene aflate sub patronajul Sfantului Proroc Ilie Tesviteanul, are, in acest an al Centenarului, o incarcatura simbolica suplimentara. Este cel mai potrivit prilej de a exprima pretuirea si recunostinta fata de toti cei care, de-a lungul istoriei, au slujit Aripile Romanesti cu daruire si abnegatie”, se arata in mesajul transmis de presedintele Klaus Iohannis.

Presedintele afirma ca Fortele Aeriene au evoluat permanent in ultimii 125 de ani, iar contributia lor la reusitele Armatei noastre a fost majora, facand referire la cele doua Razboaie Mondiale si la actiunile intreprinse in teatrele de operatii sub egida NATO, ONU, OSCE si UE, dupa sfarsitul Razboiului Rece.

Seful statului mai afirma ca este esential ca Fortele Aeriene sa se modernizeze, demersul fiind semnificativ pentru consolidarea apararii tarii.

“Modernizarea Fortelor Aeriene Romane este un proces esential, care a cunoscut rezultate importante in ultima perioada, in concordanta cu deciziile NATO. Acest demers trebuie continuat pentru ca priveste o componenta semnificativa a consolidarii posturii de aparare a tarii noastre.

„Tot astazi, ii onoram si pe toti oamenii de stiinta care, prin inventivitate si spirit creator, au plasat aeronautica romaneasca in avangarda gandirii si practicii europene si mondiale a constructiei aparatelor de zbor”, se mai arata in mesajul lui Iohannis.

Klaus Iohannis le-a multumit celor care activeaza in aviatia civila si militara si ii incurajeaza sa-si continue pregatirea pentru a indeplini cele mai inalte standarde.

„Adresez, de asemenea, multumiri tuturor celor care activeaza in aviatia civila si militara care au contribuit, cu succes, prin altruismul si profesionalismul lor, la protejarea spatiului aerian, la operatiile de salvare – evacuare si la alte interventii de urgenta. Ii incurajez pe toti cei care au transformat zborul si apararea spatiului aerian al Romaniei intr-o adevarata profesiune de credinta sa-si continue pregatirea pentru a-si putea indeplini la cele mai inalte standarde sarcinile asumate. La multi ani tuturor aviatorilor romani si membrilor Fortelor Aeriene romane!”, a mai transmis seful statului.

O ceremonie militara si religioasa cu depuneri de coroane de flori a avut loc vineri, la Monumentul Eroilor Aerului, de Ziua Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene. Mai multe aeronava apartinand Fortelor Aeriene, Ministerului Afacerilor Interne (MAI) si Serviciului Roman de Informatii (SRI), precum si aerionave ale SUA, au survolat monumentul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: