Mihai Tudose isi pune cenusa in cap: „Doresc sa imi cer scuze public. A fost o lectie din care am invatat”

politica

Fostul premier Mihai Tudose a anuntat joi ca s-a prezentat la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii pentru a-si sustine punctul de vedere cu privire la declaratiile sale despre autonomia secuilor.

„In data de 30 ianuarie m-am prezentat la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii pentru a sustine punctul meu de vedere cu privire la declaratiile mele din emisiunea ‘Jocuri de putere’ din data de 10.01.2017. Prin declaratia in cauza am dorit sa imi exprim doar punctul de vedere cu privire la necesitatea respectarii legii in domeniul folosirii insemnelor oficiale ale statului, respectiv la responsabilitatea functionarilor publici de a aplica legea in acest sens”, a scris Tudose, pe Facebook.

El a precizat ca din aceasta situatie a invatat ca este nevoie de mai multa rigurozitate in exprimarea publica.

„Si pe aceasta cale doresc sa imi cer scuze public fata de orice comunitate sau membrii unei minoritati care, in urma declaratiei mele ce a lasat loc de interpretari de incitare la ura sau violenta, s-au simtit lezati. Aceasta interpretare nu este in acord cu valorile si principiile mele, respectiv dialogul si respectul reciproc intre comunitati si de a ma manifesta impotriva oricarei forme de intoleranta si incitare la ura. A fost o lectie din care am invatat ca e mai multa nevoie de rigurozitate si atentie in exprimarea publica pentru a nu genera fara voie interpretari pe care nu mi le asum…”, a mai scris Tudose.

Pe 10 ianuarie, la Realitatea TV, fostul sef al Guvernului a afirmat ca nu poate fi vorba despre autonomie pentru secui, comentand faptul ca UDMR, PCM si PPMT au cerut intr-o rezolutie comuna semnata la Cluj autonomia teritoriala a tinutului secuiesc, precum si un statut special pentru regiunea Partium.

„Fara a minimaliza sau ignora subiectul, parerea mea este ca anul acesta va fi unul al incercarilor de a baga batul prin gard, noi sa sarim la ei, ei la noi, si anul asta sa devina unul al certurilor, in loc sa fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept ca nu trebuie ignorati, dar eu va spun foarte simplu: am transmis ca, daca steagul secuiesc va flutura in vant, toti cei responsabili de acolo vor flutura langa steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cat timp cantau ei acolo, la ei in curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, declara atunci Tudose.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus ulterior ca asteapta scuze de la Mihai Tudose si retragerea declaratiilor privitoare la autonomia teritoriala a tinutului secuiesc, pe care le considera „absolut inacceptabile”. „In UE nu poti sa propui fara consecinte politice reintroducerea pedepsei capitale si dupa aceea sa spui pentru o comunitate mai mica sau mai mare ca nu esti de acord cu ideile comunitatii respective si se vor flutura, ca vor fi spanzurati, ca vor fi omorati. Deci, din acest punct de vedere, eu cred ca nici aceasta declaratie nu poate sa ramana fara consecinte”, preciza Kelemen Hunor, la RFI.

In 15 ianuarie, Mihai Tudose afirma ca declaratia sa „a fost gresit inteleasa”. „Nu se poate vorbi despre autonomia unei bucati din Romania. Cand m-am referit la fluturatul pe steag, m-am referit la autoritatile statului, care trebuie sa aplice legea, mandatele lor fluturand pe steag, daca nu aplica legea. Despre asta a fost vorba, nu de spanzurat politicieni”, spunea Tudose.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: