Minciunile lui Calin Popescu Tariceanu legate de retrocedarea suspecta a Fermei Baneasa ajung astazi in fata judecatorilor de la Curtea Suprema

news

Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) judeca astazi procesul in care sunt este trimis in judecata presedintele Senatului si al ALDE, Calin Popescu Tariceanu.

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, care este judecat pentru marturie mincionoasa, a mers la instanta suprema in 3 octombrie 2017, cand a dat o declaratie de inculpat in fata noului complet si si-a sustinut din nou nevinovatia, spunand ca acuzatiile procurorilor sunt doar „speculatii”. Sedinta de judecata este programata de la ora 13.00, anunta News.ro.

Procesul in care Calin Popescu Tariceanu este acuzat de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului a inceput in 14 martie la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa ce, pe 10 februarie, instanta a decis ca procesul poate incepe pe fond, respingand definitiv cererile si exceptiile formulate de presedintele Senatului. In acest dosar, fusese audiat Tariceanu, ca inculpat, in timp ce Serban Mihailescu a dat o declaratie de martor in urma careia procurorii s-au autosesizat pentru marturie mincinoasa dupa ce acesta si-a schimbat depozitia data in timpul urmaririi penale.

Dosarul a fost trimis instantei in 6 iulie 2016, de catre procurorii DNA Brasov, care il acuza pe Calin Popescu Tariceanu ca a mintit in declaratiile date ca martor in dosarul retrocedarii unei suprafete din Padurea Snagov si a fermei Baneasa, in care sunt judecati printul Paul, Remus Truica, Tal Silberstein si Dan Andronic.

Alaturi de presedintele Senatului a fost trimis in judecata si Dorin Marian, fost sef al Administratiei Prezidentiale a Romaniei in anul 2000, acesta fiind acuzat tot de marturie mincinoasa.

Potrivit DNA, in 15 aprilie 2016, in cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa, Calin Popescu Tariceanu, in declaratia luata sub juramant, „a facut afirmatii necorespunzatoare adevarului cu privire la aspecte esentiale ale cauzei asupra carora a fost intrebat si nu a spus tot ce stie in legatura cu imprejurari esentiale, urmarind prin aceasta ingreunarea tragerii la raspundere penala a mai multor inculpati din dosar”. Astfel, presedintele Senatului este acuzat ca a mentionat in mod nereal ca nu a avut cunostinta despre retrocedarea catre Paul Philippe Al Romaniei a unor suprafete de teren in Baneasa (fosta ferma regala) si Snagov (trunchiul de padure Fundul Sacului) si nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi si a altor persoane in procedurile de retrocedare. De asemenea, sustin procurorii DNA, presedintele Senatului a facut declaratii mincinoase si nu a spus tot ce stie in legatura cu relatia avuta cu Tal Silberstein, Dan Andronic si Remus Truica, si nu a spus nimic despre intalnirile si discutiile purtate cu Truica referitor la taxele notariale privind tranzactionarea terenurilor din Snagov si modalitatea de dobandire si valorificare a bunurilor revendicate.

Presedintele Senatului a fost audiat in acest dosar in 11 aprilie 2017, cand le-a spus magistratilor instantei supreme ca a incetat relatiile de consultanta politica cu Tal Silberstein si Dan Andronic in 2008, cand acestia au inceput sa il consilieze pe Traian Basescu, dar s-au mai intalnit intre 2008 si 2014, doar pentru a discuta politica.

Tariceanu a spus ca nu a mintit cand a spus ca nu a vorbit cu Remus Truica despre tranzactionarea terenurilor Fermei Baneasa si a Padurii Snagov, iar printul Paul probabil ca i-a facut plangere penala pentru ca l-a considerat potrivnic actiunilor sale si dupa ce aflase ca foloseste in public fata de el epitetul „bastard”.

In 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truica, Printul Paul si alte 20 de persoane, intre care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz, Agavi Moshe, Marius Marcovici si jurnalistul Dan Andronic, au fost trimisi in judecata in dosarul retrocedarii ilegale a fermei Baneasa si a 47 de hectare din Padurea Snagov.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: