„Mitocania, agresivitatea si coruptia ne-au facut sa ne uram unii pe ceilalti”. Ciolos, raspuns adresat celor care reproseaza Miscarii Ro+ lipsa unei doctrine politice

politica

Intr-un mesaj adresat jurnalistului Moise Guran, Dacian Ciolos tine sa explice de ce Miscarea Romania Impreuna nu si-a asumat nicio doctrina politica. „Hotia, nepotismul, minciuna, populismul nu au tinut seama de stanga sau de dreapta”, a mentionat Ciolos.

Intr-un articol publicat pe moise.ro, jurnalistul a scris ca Dacian Ciolos greseste daca incearca sa copieze miscarea En Marche din Franta, care l-a impus pe Macron in fruntea tarii. De asemenea, Guran a vorbit critic si despre lipsa de dictrina a noului partid al lui Ciolos.

Dacian Ciolos i-a raspuns jurnalistului, precizand ca „nu lipsa pozitionarii ideologice corecte este cauza dezastrului actual”.

„Nu ne-am propus sa copiem in vreun fel modelul En Marche. In general, nu cred in copiat modele. Cred ca avem in Romania suficiente resurse intelectuale, politice, civice, pentru a gasi o formula adaptata nevoilor si realitatilor noastre.

Dar cel mai important acum este sa gasim solutii care mai repede sa ne uneasca, decat sa ne separe. La ce sunt bune etichetele de tipul Stanga-Dreapta, atata timp cat politica s-a facut la noi pe baza de prietenii, cumetrii sau interese de afaceri si nu pe valori? De aceea multe programe politice, pe care si tu le reclami concret, au ramas doar promisiuni pentru cei a caror singura valoare in ochii politicienilor a fost votul o data la cativa ani.

De la aceste principii si valori construim un program politic pe care-l vom pune pe masa atunci cand vom lansa partidul, dar sa explic de ce trebuie sa depasim etichetele doctrinare, intr-un moment in care vom avea mai multa nevoie de unitate ca niciodata.

Daca noi dorim un program care sa arate de ce Educatia e element-cheie pentru a avea cetateni care stiu sa gandeasca, ne-ai putea considera un partid de stanga, dar Educatia este singura cheie si pentru creativitate, inovare si spirit antreprenorial. Educarea pentru calificarea fortei de munca, pentru economia viitorului, este esentiala, prioritara, critica pentru natiune. Ne pune un astfel de obiectiv o eticheta de dreapta?

Dar un program prin care sa conciliem stimularea antreprenoriatului (cum altfel sa cream locuri de munca si dezvoltare?) cu nevoia de politici sociale care sa incurajeze munca si sa poata sustine cu demnitate categoriile sociale cu nevoi speciale? Este de stanga sau de dreapta un astfel de program?

Dar un program care sa arate cum putem construi o administratie publica mai eficienta, care sa respecte timpul si demnitatea cetateanului si sa nu-i incurce pe cei care produc valoare adaugata?

Un program care sa redea credibilitate si umanitate sistemului de Sanatate, un alt program care sa spuna cum putem finanta si construi pe termen lung infrastructura…

Asta avem de gand sa facem, dar le putem face doar Impreuna! Ce sens mai are o eticheta ideologica? N-ar face decat sa ne separe!

Mai important decat toate, in acest moment de o gravitate exceptionala pentru natiunea noastra, un moment in care promisiunile aberante, mitocania, agresivitatea si coruptia ne-au facut sa ne uram unii pe ceilalti, sa nu mai avem incredere, sa nu mai distingem minciuna de adevar, avem nevoie sa fim Impreuna. Coruptia nu are ideologie. Nu e de stanga sau de dreapta.

Hotia, nepotismul, minciuna, populismul nu au tinut seama de stanga sau de dreapta. Nu lipsa pozitionarii ideologice corecte este cauza dezastrului actual. Oamenii politici corupti sunt.

Avem nevoie de o clasa politica noua. Una de care sa nu ne mai fie rusine.

O clasa politica care sa nu depinda de marele sef de partid sau de baronii locali.

O clasa politica cu oameni care deja au demonstrat rezultate profesionale de calitate, oameni cu bun simt si cu coloana vertebrala, indiferent ca au credinte de stanga sau de dreapta.

Da, aranjamentul de marketing politic a fost modest. Vom face si o lansare a partidului, dupa ce va fi inregistrat. Oricum, cred ca a trecut vremea mitingurilor pe stadion, ar trebui sa iesim din logica plaselor cu alimente, a carnatilor cu fasole si a micilor cu bere. Politica nu este un spectacol de divertisment sau, cel putin, nu cred ca ar trebui sa fie. Oamenii asteapta decenta si bun simt, asteapta o guvernare responsabila. E datoria noastra sa aratam ca se poate si altfel”, a scris Ciolos in mesajul adresat lui Moise Guran.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: