Modificarea legilor justitiei. Tudorel Toader a anuntat schimbari privind mandatele celor care conduc DNA, DIICOT si Parchetul General

news

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat, miercuri, in cadrul prezentarii modificarilor aduse legilor justitiei, ca mandatele magistratilor cu functii de conducere din parchete nu vor mai fi de trei ani, ci de patru ani. Aceasta modificare nu afecteaza mandatele actualilor sefi ai DNA, DIICOT si Parchetului General.

„Propunem ca pe viitor functiile de conducere sa aiba un mandat de 4 ani, in loc de 3 in prezent. Legea prevede ca mandatele in curs nu pot fi afectate de modificarea legii. Daca legea intra in vigoare in ianuarie 2018, mandatele actuale nu sunt afectate. Perspectiva mandatelor de 4 ani nu se refera la cei care au functii astazi sau maine”, a declarat Toader.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a mers in iulie la Bruxelles pentru a discuta cu vicepresedintele CE, Frans Timmermans, despre legile privind Justitia. El a afirmat ca pachetul va fi adoptat de Guvern pe 1 septembrie, urmand a fi transmis Parlamentului.

Premierul Mihai Tudose a declarat, duminica, la Antena 3, ca ministrul Justitiei, Tudorel Toader, va prezenta pana la 1 septembrie pachetul de legi privind justitia, spunand ca acesta are o „sarcina foarte, foarte grea”. „Nu, stiu, pot sa fiu multumit sau nemultumit de domnul Toader. (…) Are o sarcina foarte, foarte grea: de a finaliza acel pachet de reforma a justitiei”, a spus Tudose, duminica.

Intrebat daca ministrul Justitiei are si un termen-limita pentru finalizarea acestui pachet de legi, premierul a spus: „Trebuie sa o termine (…) pana la 1 septembrie”. „Avem o serie de impuneri, unele Uniunea Europeana, unele de la Curtea Constitutionala, trebuiesc facute, trebuiesc reglementate.(…) Eu cred ca trebuie sa se intample odata si odata. A fost acea consultare publica extinsa, a fost discutia pe care a avut-o domnia sa cu Bruxelles-ul. A fost la Bruxelles, le-a prezentat ce si cum, a venit cu ok-ul de acolo”, a declarat Tudose.

Intrebat daca va fi adoptata o lege a raspunderii magistratilor si daca procurorii vor fi scosi din categoria magistratilor si asimilati cu avocatul statului, premierul a confirmat ca se are in vedere o modificare de lege privind raspunderea magistratilor: „La prima intrebare: da, la a doua mai aveti un pic de rabdare”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: