„Ne-a recomandat sa nu ne inecam ca tiganul la mal”. Mesaj clar transmis de Frans Timmermans fortelor politice de la Bucuresti

news

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat joi, dupa vizita la Parlament a prim-vicepresedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, ca sfatul acestuia a fost ca Romania sa nu evite sa solicite un punct de vedere al Comisiei de la Venetia pentru cele trei legi ale Justitiei, afirmand ca oficialul european vrea ca tara noastra sa faca legi care sa „nu timoreze sistemul judiciar”. Senatorul a explicat ca, in ceea ce priveste MCV, exista o monitorizare stricta din partea Comisiei, iar toata lume a mentionat progresele Romaniei, insa „ne-a recomandat sa nu ne inecam ca tiganul la mal – vorba romanului”.

“A fost o intalnire in parametrii pe care ii cunoasteti, o intalnire fireasca, de informare intre membrii comisiei speciale care reglementeaza legislatia pe temele justitiei cu oficialitati ale CE Fiecare grup si-a spus punctul de vedere, a fost o informare facuta de presedintele acestei comisii, iar grupul nostru si-a spus opinia despre legile justitiei, despre nevoia de colaborare cu sistemul judiciar, despre obsesia aceasta pentru justitie pe care PSD-ul o are inca de la inceputul anului trecut, de cand a preluat guvernarea”, a declarat Alina Gorghiu, citata de news.ro.

Ea sustine ca Frans Timmmermans vrea ca Romania sa faca legi care sa „nu timoreze sistemul judiciar”, acesta afirmand „ca pare a fi un razboi intre Parlament si sistemul judiciar”.

„Pozitia pe care o veti afla in cursul zilei de la vicepresedintele Comisiei este cea prin care suntem incurajati sa facem legi care sa nu timoreze sistemul judiciar, nu-mi aduc aminte exact termenul pe care l-a folosit – dar am retinut cu siguranta o expresie, ca pare a fi un razboi intre Parlament si sistemul judiciar si ca nu este deloc recomandat sa reglam toata aceasta problema (…) nu e cazul sa duca PSD-ALDE acest razboi prin presa cu sistemul judiciar”, a continuat senatorul.

Gorghiu afirma ca prim-vicepresedintele Comisiei Europene a transmis faptul ca europenii au ochii atintiti “spre situatia din Romania” si sfatul lui este sa nu evitam punctul de vedere al Comisiei de la Venetia.

„O alta remarca pe care o consider relevanta este cea legata de cum ne privesc europenii in acest moment si vicepresedintele CE a spus ca dupa multa vreme ochii statelor europene sunt atintiti spre situatia din Romania, insa bineinteles ca recomandarile sunt sa cooperam cu sistemul judiciar, sa cooperam si sa comunicam cat mai constant si des cu CE, exista o mare deschidere din partea Comisiei de ajutor. Sfatul este acela de a nu evita Comisia de la Venetia. (…) In privinta MCV evident ca exista o monitorizare stricta din partea Comisiei – toata lume a mentionat si a subliniat progresele pe care Romania le-a facut in ultimii ani pe tema justitiei, insa ne-a recomandat sa nu ne inecam ca tiganul la mal – vorba romanului”, a continuat ea.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: