Nici Pruna nu pleaca din tara. Ea da detalii despre cum organizeaza Ciolos rezistenta fata de PSD: „Deja Romania s-a instalat in restauratie”

politica

Dacian Ciolos a anuntat, joi, ca va pune bazele unei „asociatii active” pentru a monitoriza activitatea Guvernului PSD. Fostul ministru al Justitiei, Raluca Pruna, a explicat ca o astfel de asociatie este necesara pentru ca in Romania s-a instalat deja „restauratia”.

Viitoarea asociatia va avea la baza principiile din Platforma Romania 100, a explicat Pruna.

„De ce sustin eu platforma Romania 100? Nu stiu ca s-a terminat campania? Raspunsul scurt, de principiu, este ca noi cei care ne asumam platforma, credem si promovam un set de valori ca mod de viata. Si credem ca asumarea acestor valori e un proiect pe termen lung. Nu unul de campanie. Suntem altfel decat cei care promit in campanie si dupa ce ajung la butoane nu mai livreaza.

Raspunsul putin mai elaborat e ca deja Romania s-a instalat in restauratie: vezi masurile de la educatie cu concursul pentru directorii de scoli, declaratiile belicoase pe justitie, actiunea avocatului poporului, manipularile privind cheltuirea bugetului (inclusiv la Administratia Nationala a Penitenciarelor), desfiintarea Cancelariei Prim Ministrului, plus reaparitia in functii de conducere prin administratie a celor a caror calitate principala este servirea partidului. Si mediocritatea.

Asadar sustin platforma Romania 100 pentru ca avem ceva de spus si pentru ca vrem sa aparam ceea ce guvernul Ciolos a facut. Stay tuned, urmeaza detalii”, a scris Pruna pe Facebook.

Premierul Dacian Ciolos a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca va ramane in Romania si ca va incerca sa-si „valorifice competentele” aici.

„Am avut o sansa extraordinara sa-mi servesc tara. Voi incerca sa-mi valorific experienta si in anii viitori, in interesul public in Romania. Vreau sa spun foarte clar ca nu mi-am pus problema sa parasesc tara, nu am de ce, intentionez sa ramana in tara. Voi ramane in tara. Am confirmarea mai multor colaboratori ca doresc sa gasim posibilitatea de a ne implica civic pentru a ne valorifica experienta din acest an”, a spus Dacian Ciolos, in ultima sa conferinta de presa ca premier.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: