„Niciodata nu m-am simtit mai umilita. Am plans cu sughituri, cu furie si cu neputinta” – Iata ce se intampla in primaria condusa de Gabriela Firea

news

Elena Calistru, de la asociatia Funky Citizens, a participat, vineri, la o sedinta a Consiliului General din Bucuresti, prezidata de Gabriela Firea. Ce a vazut acolo a revoltat-o peste masura.

Elena Calistru a relatat pe Facebook intreaga experienta. Iata postarea:

„Niciodata nu m-am simtit mai umilita si mai dezarmata ca azi, la sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Cand am plecat, dupa aproape patru ore petrecute in primaria Capitalei, am avut impresia pentru prima oara in viata asta ca nu mai e nimic de facut. Nu pentru un om ca mine.

Am fugit de acolo si in masina pur si simplu am izbucnit in plans. Am plans cu sughituri, cu furie si cu neputinta. Am sunat-o pe Ana si pur si simplu cred ca am rostogolit niste mii de injuraturi pe minut. De obicei, Ana e cea care imi spune cat de multa mizerie este in jurul nostru si eu sunt responsabila cu mentinerea entuziasmului. De data asta nu am mai putut. Pentru mine, ziua asta a fost prea mult.

Mai intai, faptele.

Am ajuns pe la 8 fara un pic la primarie si, dupa trei filtre de control, in care mi s-a dat impresia ca sunt o nebuna isterica ce deranjeaza niste oameni, am ajuns in sala de consiliu. Dupa ce presedintele de sedinta a anuntat ca ultimele randuri sunt pentru cetateni si ca oamenii din primarie ar trebui sa se aseze in alta parte, deja au aparut primele motive de umilire. In vreme ce prieteni si cunoscuti erau tinuti afara la lift, pe scaunele pentru cetateni stateau (iar) apropiati ai doamnei primar. Pe una dintre aceste persoane, fosta sefa de cabinet, am recunoscut-o si am pozat-o. Inteleg ca acum nu mai lucreaza la PMB. Asta nu a oprit-o in schimb sa aiba badge cu cartela de acces, desi nici macar toti politistii din institutie nu aveau ”cartela, cartela, aveti cartela!?!?”.

A inceput apoi o sedinta desprinsa din teatrul absurdului. O sa dau doar un exemplu de discutie, pe transferul ELCEN la PMB, ca acesta a fost cea mai importanta discutie si cea mai relevanta in ceea ce priveste cum se petrec lucrurile acolo. Acest subiect a fost pus pe ordinea de zi azi-noapte. Tot azi-noapte, consilierii au primit proiectul de hotarare (in conditiile in care sedinta a inceput la 8 dimineata). Doamna primar a spus ca e o sedinta istorica pentru capitala, ca uite, asa se vor rezolva toate problemele legate de caldura in Bucuresti. Langa ea, ministrul Energiei. Ceva consilieri din opozitie au ridicat niste probleme decente – cum sa aprobi un proiect prin care ar uma sa fie platite 155 milioane de euro dupa o zi pe alta? cum sa voteze ei cand nu au avut timp sa studieze macar propunerea? La toate astea, a inceput marea manipulare. Raspunsul la intrebarile de bun simt a inceput cu ”dar am promis toti in campanie ca facem asta”. Ce mai conteaza ca tot in campanie s-a promis si transparenta decizionala? Ce mai conteaza ca si daca era in plan, o administratie serioasa nu aproba un proiect de pe noapte pe dimineata? Apoi totul a devenit si mai absurd. Doamna primar a spus senina ca ministerul Energiei si-a facut treaba si pregatise HG-ul pentru ELCEN, dar iata ca s-a blocat la guvern care ”stiti bine ca ne-a blocat proiectele”. In tot acest timp, langa ea era fostul si actualul ministru al energiei. Care adauga si el – noi vrem sa dam HG-ul maine in sedinta de guvern, dar nu puteam face asta pana nu exista o hotarare a Consiliului General. Dincolo de absurd si de pasat vina pe un cal deja mort, cineva a mintit. Ori a blocat guvernul treaba, ori nu s-a putut da HG pentru ca nu exista hotarare de consiliu. Dupa ce s-a votat si aplaudat, s-a terminat seriozitatea si a inceput circul. Doamna a plecat satisfacuta.

Si acum, povestea.

Pe langa noi, roiau tot felul de doamne – unele consiliere, o doamna director la Ciclop (firma CGMB), unele naiba stie cu ce treaba prin primarie. Toate de-ale casei. Toate comentand non-stop. Ce am auzit?

Ovidiu Vanghele a fost apostrofat ca a venit imbracat in halul asta la o sedinta de consiliu, ca totusi e institutie serioasa. Am intrebat-o pe cucoana care e problema ei si am intrebat-o de curiozitate cat au costat pantofii ei. Am gresit brandul si a iesit iures. Ca a dat doar 180 lei pe ei si ca ce, ”dar de unde ati vrea doamna sa ma imbrac, de la Obor?!?”. Si ca nu ii plac pantofii mei.

Dupa care au inceput sa bage aceste doamne un bullying de mare clasa. De la ”iar vorbeste prostul ala de Ciucu” (asa se vorbeste in serioasa institutie despre un consilier), pana la dar cine or fi oamenii astia de au timp sa umble si sa stea pe la sedinte. Si dai, si dai. Non-stop. Una dintre ele, super obraznica si aroganta, vorbind intr-una despre cum ea face 1700 euro brut si ca vaaaaaai, cat munceste. De dimineata si pana seara. Ca trebuie sa isi lase copii prin vecini. Ca uite ce ticalosi sunt cetatenii si mincinosi. O alta doamna se lamenta ca uite cum cred cetatenii ca ei ar trebui sa fie sclavii lor.

Vine la rand punctul de pe ordinea de zi pentru care cerusem sa intervin, cel pe modificarea bugetului. Ma ridic in picioare si ii spun presedintelui de sedinta fix asta – ca m-am inscris sa iau cuvantul la acest punct de pe ordinea de zi. Moment in care stimatul domn efectiv urla la mine – sa stau jos si sa tac din gura, caci altfel ma da afara din sala. A cazut cerul pe mine.

In paralel, doamna cu reprosurile vestimentare trecuse la dragalasenii cu Vanghele, la prietenii de tipul ”hai sa vedem cum rezolvam problema”. Vazand ca asta o tine pe-a lui cu principiile, cu legea, cu alte asemenea maruntisuri, ii tranteste o replica ce pe mine m-a lasat masca: ”Ovidiu, dar tu nu erai jurnalist? Ca pari asa, genul de jurnalist ratat”.

A fost momentul in care eu nu am mai putut rezista. M-am simtit ca intr-un cosmar in care as vrea sa urlu, dar pe gura nu iese nimic. Pentru prima data in viata mea de cetatean, am simtit ca iau foc. Am simtit nu numai ca, daca vrea, statul isi poate bate joc de tine, ci si ca prin genul asta de oameni te poate termina emotional. Prin genul asta de oameni mici, sadici, bucurosi ca sunt in interior pentru o vreme, statul isi bate joc de cetatean si ii mai si face placere. Ce am vazut azi a fost o demonstratie completa, de cateva ore, despre cat dispret amestecat cu aroganta este in felul in care unii oameni din institutii se poarta cu cetatenii care le platesc salariile.

Pentru ca acele doamne se plang de un salariu de ”doar vreo 1300 de euro net” pentru care ”muncesc de dimineata pana pe la 1 noaptea cateodata” si isi ”abandoneaza copiii prin vecini”. Iar mie imi vine sa urlu. Fir-ar ea a dracului de viata, eu traiesc pe salariu de 2500 lei din Funky, la fel ca Pojo sau Codru. Oameni care s-ar putea duce oricand altundeva pe cel putin banii astia cu euro in coada daca nu le-ar pasa. Ore muncite pana in miez de noapte?!!? Numai eu stiu cate serii de cate 36-38-40 de ore fara somn am bagat in ultimii aproape zece ani de ong-ism. Copii abandonati pe la vecini? Nici macar nu imi permit sa ma las sa ma gandesc ca as putea aduce un copil pe lume in tara asta nenorocita de toti parvenitii si hotii. In tot timpul asta, doar la ultima transa trimestriala de impozite am dat statului 34599 lei. Vreo 7600 euro. Noi toti, adunati, in organizatie nu facem banii astia pe luna. Nici macar pe aproape. Credeti ca vreun leu din banii astia au venit de la stat?! Nu. Au venit din granturi, din donatiile oamenilor care cred in noi, din nopti si zile muncite ca tampitii.

Asa ca am plans. Am zis pentru prima data ca eu nu mai pot. Am injurat printre sughituri. Eu nu cred ca am in mine puterea de a suporta o tara in care nu doar ca esti muit la orice pas, injurat, facut sorosist, trantor, facut cu nervii de toti desteptii pamantului si, mai ales, izbit in tot ceea ce ar trebui sa tina o tara impreuna – increderea ca daca faci lucrurile bine si muncesti pentru ele, atunci nu are cum sa nu fie bine. Pentru prima data am simtit ca tara asta e un bolnav incurabil si ca eu pur si simplu nu am ce cauta aici. Pentru ce? Pentru cine? Cum o sa ma simt pe 15 iulie cand trebuie din nou sa platesc impozite si contributii pentru ca suntem suficient de prosti incat sa nu ne bagam in buzunar banii pe care ii dam unui stat ticalosit?!

Azi nu mai am in mine niciun strop de entuziasm. Imi vine sa fug cat vad cu ochii. Probabil ma tine aici doar gandul ca as fi lasa si faptul ca nu sunt singura. Poate ca imi va trece si o voi lua de la capat cu masochismul. Dar zau daca azi stiu ce naiba caut eu aici”, a scris Elena Calistru pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: