Nicusor Dan prezinta PLANUL prin care Dacian Ciolos si-ar putea continua mandatul de premier si dupa alegeri

news

Presedintele USR, Nicusor Dan, a declarat miercuri ca Dacian Ciolos ar trebui sa prezinte ”proiectele sale de continuare”, iar partidele care impartasesc ”aceeasi idee de dezvoltare a Romaniei” sa se pronunte pentru sustinerea sa in fruntea Guvernului si dupa alegeri.

‘Cred ca mersul logic al lucrurilor este ca domnul Ciolos sa vina cu proiectele dumnealui de continuare si anumite partide care au aceeasi idee de dezvoltare a Romaniei in continuare sa-l sustina declarativ in campania electorala pentru ocuparea fotoliului de prim-ministru dupa alegeri.

Cred ca invers, si a spus-o si domnul Ciolos imediat dupa, nu este foarte fezabil, dumnealui s-a angajat sa guverneze pe perioada aceasta limitata si nu cred ca ar fi potrivit”, a afirmat Nicusor Dan, potrivit Mediafax.

Liderul USR a mai spus ca din sondajele facute inclusiv de formatiunea sa rezulta ca multi romani se asteapta ca Ciolos ”sa continue in fruntea Guvernului”. ”Eu cred ca domnul Ciolos are o importanta incredere populara pe care o vedem in sondaje, inclusiv sondajul pe care l-am prezentat noi duminica. Cred ca multi romani au vazut in dumnealui o speranta de schimbare si prin asta multi romani asteapta ca dumnealui sa continue in fruntea Guvernului”, a argumentat liderul USR.

In ceea ce priveste posibilitatea ca mai multi ministri ai actualului Guvern sa candideze la alegerile parlamentare pe listele USR, Nicusor Dan a precizat ca inca poarta discutii cu mai multi membri ai cabinetului, printre care Dragos Pislaru, Cristian Ghinea si Vlad Voiculescu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: