Nou atac terorist in inima Frantei, cu doua zile inainte de alegeri. S-a aflat cine este atacatorul

externe

Cu doua zile inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale din Franta, ultima zi de campanie este bulversata de atentatul jihadist in cursul caruia un politist a fost ucis pe Champs Elysees, in centrul Parisului, comenteaza AFP.

Alti doi politisti au fost raniti, dintre care unul grav, iar o turista a fost ranita mai „usor” de un glont, potrivit autoritatilor. Atacatorul a fost impuscat de politie, scrie Agerpres.

Atacul, care a avut loc in jurul orelor 21.00 (19.00 GMT), a fost revendicat aproape imediat de gruparea jihadista Stat Islamic (SI), la originea majoritatii atentatelor care, din 2015, au facut alti 238 de morti in Franta.

„Autorul atacului de pe Champs Elysees din centrul Parisului este Abu Yussef Belgianul si este unul dintre combatantii (organizatiei) Stat Islamic”, a declarat SI intr-un comunicat dat publicitatii in cursul noptii de organul sau de propaganda Amaq.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, agresorul impuscat este un francez de 39 de ani care facea deja obiectul unei anchete antiteroriste. Ramane deci sa se stabileasca daca este vorba despre aceleasi individ cu cel numit de SI.

„Identitatea atacantului este cunoscuta si a fost verificata”, a declarat in fata presei, in apropiere de locul atacului, procurorul Parisului, Francois Molins. Dar a refuzat sa o dezvaluie pentru a nu afecta ancheta deschisa de parchetul antiterorist.

Barbatul era vizat de o ancheta antiterorista pentru ca si-a manifestat intentia de a ucide politisti si fusese arestat la 23 februarie, inainte de a fi pus in libertate de justitie in lipsa de probe suficiente, potrivit unor surse apropiate anchetei.

El a fost condamnat in 2005 la 15 ani de temnita pentru tentative de asasinare a unui politist si a fratelui acestuia, in regiunea Parisului.

O perchezitie a fost efectuata la domiciliul atacatorului, titular al documentelor de inmatriculare a masinii utilizate pentru atac. Individul se pare ca a actionat singur in cursul agresiunii si sunt in curs de desfasurare investigatii pentru a stabili „daca a beneficiat de complicitate”, a adaugat Francois Molins.

Presedintele Frantei, Francois Hollande, a promis intr-o alocutiune televizata de la Palatul Elysee ca autoritatile vor fi de „o vigilenta absoluta” pentru alegerile prezidentiale, al caror prim tur va fi organizat duminica.

Principalii candidati, care au defilat joi seara pe platoul de televiziune pentru ultima dezbatere, au denuntat atentatul si si-au exprimat sprijinul pentru fortele de ordine. Marine Le Pen (extrema dreapta), Francois Fillon (dreapta) si Emmanuel Macron (centru) si-au anulat ultimele deplasari de campanie prevazute vineri inainte de primul tur.

„Agresorul a venit cu masina si a coborat. El a deschis focul asupra unui vehicul al politiei cu o arma automata, l-a ucis pe unul dintre politisti si a incercat sa vizeze altii in timp ce fugea”, a informat o sursa din cadrul fortelor de ordine.

Cartierul a fost izolat si importante forte de politie au fost desfasurate pe binecunoscutul bulevard din centrul Parisului. Un elicopter a survolat zona.

Choukri Chouanine, managerul unui restaurant situat pe o strada laterala, a povestit ca a auzit un „schimb de focuri de scurta durata”, dar cu „tiruri intense”. „A trebuit sa ne ascundem clientii la subsol”, a adaugat el.

Mai multe capitale si-au exprimat sprijinul fata de Franta. Presedintele american, Donald Trump, referindu-se la „un atac terorist”, a prezentat „condoleante poporului francez”. Cancelarul german, Angela Merkel, a dat asigurari ca tara sa ramane „cu fermitate si hotarare alaturi de Franta”.

Alegerile prezidentiale, foarte indecise, se vor tine pentru prima data in istoria celei de-a V-a Republici sub regimul starii de urgenta, decretat in urma atentatelor de la 13 noiembrie 2015.

Ultimele atentate jihadiste din Franta au avut loc in vara lui 2016. Celebra Promenade des Anglais de la Nisa, pe Coasta de Azur, a fost scena unui atac cu un camion care, la 14 iulie 2016, a intrat in multime, omorand 86 de persoane.

Un politist si partenera sa au fost ucisi, de asemenea, in iunie, intr-un atac la domiciliul lor din Magnanville, in regiunea Parisului, devenind simbolul fortelor de ordine vizate cu predilectie de jihadisti.

Potrivit autoritatilor, un nou atentat a fost dejucat odata cu arestarea, marti, a doi indivizi suspectati ca pregateau o „actiune violenta” in plina campanie electorala.

Clement Baur, in varsta de 23 de ani, si Mahiedine Merabet, 29 de ani, au fost retinuti la iesirea dintr-un apartament din Marsilia, unde anchetatorii au descoperit un arsenal incluzand trei kilograme de exploziv de tip TATP, arme, munitie si un drapel al organizatiei jihadiste Stat Islamic.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: