Nu s-a facut nimic timp de un an. Procurorul general anunta ca preia ancheta in cazul mortii unei jurnaliste de la PRO TV

news

Parchetul General a anuntat luni ca a preluat ancheta in dosarul privind accidentul de circulatie produs in luna mai 2016 pe DN1, in zona Podului Baneasa, soldat cu moartea jurnalistei Oana Dicu.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 in vederea solutionarii cu celeritate de catre procurorii criminalisti din cadrul biroului specializat al Sectiei de urmarire penala si criminalistica.

Totodata, din dispozitia procurorului general Augustin Lazar, o echipa de procurori din cadrul Serviciului de indrumare si control efectueaza o verificare a tuturor dosarelor aflate in lucru la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 si care au ca obiect accidente mortale de circulatie.

In acelasi timp, procurorii efectueaza verificari pentru a stabili conditiile in care a fost instrumentat dosarul privind accidentul soldat cu moartea Oanei Dicu.

Pe 12 mai 2016, pe podul din zona Baneasa, a avut loc un grav accident rutier, dupa ce un tanar de 25 de ani a pierdut controlul masinii si a intrat pe sensul opus de mers. Masina condusa de tanar a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar, condus de Oana Gabriela Dicu, jurnalista de la Pro TV. In urma impactului, jurnalista a decedat.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: