„O prostie evidenta”. Judecatorul Cristi Danilet sanctioneaza inca o modificare stupida a legilor justitiei, realizata in Comisia Iordache

news

Judecatorul Cristi Danilet sustine ca amendamentul adoptat miercuri in Comisia speciala parlamentara, prin care magistratii sunt obligati sa se abtina de la manifestarea sau exprimarea defaimatoare la adresa celorlalte puteri ale statului, este „o prostie evidenta”, deoarece magistratul roman „nu e atat de idiot” sa spuna sau sa faca ceva defaimator la adresa Parlamentului, Guvernului sau a presedintelui.

„Judecatorii si procurorii sunt obligati ca, in exercitarea atributiilor, sa se abtina de la manifestarea sau exprimarea defaimatoare, in orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului — legislativa si executiva. Asta a votat ieri Camera Deputatilor. E o prostie evidenta si voi explica. Magistratul roman nu e atat de idiot incat, in timpul unui proces sau in continutul unui document judiciar, sa spuna sau sa faca ceva defaimator la adresa Parlamentului, Guvernului sau presedintelui tarii. Nu s-a intamplat asta niciodata si nu ar fi motive sa se intample. Daca tot vrei sa defaimezi o institutie, o faci pe FB si ai scapat, caci doar pe FB nu esti in exercitarea atributiilor de serviciu chiar daca esti la birou!”, a scris Danilet, joi, intr-un mesaj pe Facebook.

Cristi Danilet arata ca magistratii au un cod deontologic care interzice manifestari de acest gen fata de orice persoana sau institutie.

„Magistratii au din 2005 un cod deontologic si o abatere disciplinara care interzic manifestari de acest gen nu numai in timpul exercitarii atributiilor, ci si in afara lor, fata de orice persoana sau institutie, atat timp cat afecteaza imaginea justitiei. Spre deosebire de parlamentari, noi respectam aceste interdictii si, imediat ce le incalcam, Inspectia Judiciara se pune in miscare. O interdictie trebuie insotita de o sanctiune: or, cica se va interzice conduita sau vorba defaimatoare, dar magistratul nu va fi sanctionat expres sau altfel decat pana acum pentru acest lucru. Este lipsit de sens sa interzici magistratilor defaimarea celorlalte puteri ale statului (legislativa si executiva), dar sa permiti defaimarea altor institutii publice sau autoritati (de exemplu, ministere sau prefecti), precum si sa permiti defaimarea unor persoane din cadrul puterilor statului (de exemplu, sa critici individual pe unii ministri sau parlamentari!)”, spune Danilet.

„In concluzie: este un text facut fara nicio justificare, cu un continut hilar si fara vreo aplicabilitate practica. Si as putea lua la puricat toate articolele votate ieri in Camera Deputatilor sa demonstrez ridicolul din unele propuneri, vicleniile cuprinse in altele sau inutilitatea celor mai multe dintre modificari. Si cand ma gandesc ca sunt trei legi ale justitiei si trei proiecte prin care vor sa le schimbe…”, a mai scris Danilet.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: