Orban nu se lasa: „APARATI Europa! 70% dintre refugiati sunt barbati, arata ca o ARMATA”

externe

Prim-ministrul ungar Viktor Orban si-a aparat linia dura fata de criza migrantilor, asigurand ca 70% dintre migranti „sunt barbati” care par „sa formeze o armata”.

„Noi nu suntem in fata unei crize a refugiatilor. Aceasta este o miscare migratorie compusa din migranti economici, refugiati si combatanti straini”, a insistat el intr-un discurs la Congresul Partidului Popular European (PPE), care regrupeaza partidele conservatoare din Uniunea Europeana, joi la Madrid, noteaza France Presse.

„Dreptul la demnitate si securitate sunt drepturi fundamentale, dar stilul de viata german si stilul de viata din Ungaria nu sunt drepturi fundamentale ale tuturor locuitorilor Pamantului”, a adaugat el. El si-a aparat din nou obiectivul de „a-i ajuta pe migranti sa-si gaseasca o viata demna si a-i trimite inapoi in tarile lor”.

Orban s-a intrebat de asemenea despre rolul mass-media in actuala criza: „Oare mass-media respecta libertatea de informare si de exprimare aratand doar femei si copii, in timp ce 70% dintre migranti sunt barbati care arata ca o armata?”.

Zeci de mii de migranti au tranzitat din Serbia in Ungaria la Roszke la sfarsitul verii, inainte ca Budapesta sa-si inchida la 15 septembrie frontiera protejata de un gard de sarma ghimpata anti-imigranti ridicat intre cele doua tari. Ungaria si-a inchis de atunci de asemenea frontiera cu Croatia pentru migranti, deturnand fluxul de refugiati spre mica Slovenie vecina, aminteste AFP.

Peste 500.000 de migranti, in principal veniti din Orientul Mijlociu dar si din Pakistan, au intrat in Europa prin Balcani de la inceputul anului.

„Cred ca trebuie sa avem curajul… si sa lansam o mare dezbatere, fara ipocrizie… Ce credem noi despre mostenirea civilizatiei noastre? Poate fi o schimbare de model cultural indusa cu forta din afara”, a intrebat Orban, lider si partizan al suveranitatii in fruntea unui guvern de dreapta si mare aparator al „valorilor crestine” ale Europei, mai aminteste France Presse.

„Aparati Europa!”, a lansat el, cerandu-le alesilor PPE sa opreasca ascensiunea „stangii” in Europa.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: