Orban avertizeaza UE in privinta refugiatilor: „Este linistea dinaintea FURTUNII. Toata lumea simte tensiunea”

externe

Liderii europeni actioneaza impotriva oamenilor in ceea ce priveste problema migratiei si ar trebui sa-si reconsidere total politicile, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban in interviul sau periodic pentru postul de radio public (Kossuth), potrivit MTI, citata de Agerpres.

”Totusi, oricat de mult finanteaza George Soros organizatiile civile si oricat de mult poate el incerca sa intre in presa cu miliardele lui si sa provoace scandal, adevarul este ca guvernele occidentale actioneaza contra propriilor oameni cu politicile privind migratia. Intrucat Europa este construita pe democratie, mai devreme sau mai tarziu, aceasta este linistea dinaintea furtunii. Toata lumea simte tensiunea”, a spus Orban.

Partidul premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, l-a acuzat in repetate randuri pe George Soros ca ofera sprijin financiar pentru ”imigratia ilegala necontrolata” in Ungaria.

La inceputul lunii octombrie, miliardarul american de origine maghiara a cerut Uniunii Europene sa primeasca in fiecare an cel putin un milion de imigranti extracomunitari, care sa fie impartiti intre statele membre prin mecanismul cotelor obligatorii.

Guvernul de la Budapesta a reactionat si atunci, seful de cabinet al premierului ungar acuzandu-l pe George Soros ca ”bombardeaza opinia publica internationala cu planurile lui de reinnoire globala”.

Seful executivului ungar a confirmat ca guvernul de la Budapesta intentioneaza sa inchida centrul de primire a refugiatilor de la Bicske.

Pe de alta parte, referitor la o eventuala iesire a Marii Britanii din Uniunea Europeana, Orban a spus: ”Suntem bucurosi sa ne aflam intr-o alianta cu Marea Britanie, dar nu ne putem aroga dreptul de a le spune britanicilor ce sa faca”.

Marea Britanie va organiza in 23 iunie un referendum cu privire la oportunitatea iesirii din Uniunea Europeana, eveniment cu implicatii importante pentru statutul sau politic, economic si comercial.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: