Parlamentarii PSD si ALDE au respins infiintarea unei comisii de ancheta privind represiunea din 10 august

politica

Camera Deputatilor a respins miercuri, cu 119 voturi „pentru”, 137 de voturi „impotriva” si doua abtineri, proiectul de Hotarare depus de deputatii PNL si USR pentru infiintarea unei comisii de ancheta privind reprimarea protestului desfasurat in Bucuresti, in data de 10 august.

In proiectul de Hotarare, printre obiectivele comisiei se numarau identificarea persoanelor si actiunilor prin care s-a generat conflictul din Piata Victoriei, determinarea cauzelor care au condus la punerea in executare a reprimarii manifestatiei si identificarea modalitatilor prin care s-au facut numiri politice la conducerea institutiilor de forta care au actionat in timpul protestului mai-sus mentionat, informeaza news.ro.

Opozitia mai voia verificarea oricaror alte aspecte care reies din derularea lucrarilor Comisiei si care sunt relevante pentru indeplinirea obiectivelor si scopului anchetei.

De asemenea, audierile de marti din Comisia de aparare din Senat pe tema violentelor din 10 august, din Piata Victoriei, au fost scoase de pe ordinea de zi, la propunerea reprezentantilor PSD – ALDE, care i-au reprosat presedintelui Comisiei, liberalul Marcel Vela, ca nu i-a consultat cand a decis invitarea la comisie a autoritatilor implicate in evenimente. Presedintele Comisiei de Aparare din Senat, Marcel Vela (PNL), a declarat, marti, ca parlamentarii puterii ”s-au temut sa auda lucruri din gura prefectului Capitalei, Speranta Cliseru”, el precizand ca in raportul MAI referitor la protestul din 10 august ”sunt multe dezacorduri, multe situatii care se bat cap in cap si ar fi fost o sedinta foarte interesanta”.

Reprezentantii PSD i-au reprosat lui Vela ca nu i-a consultat si ca de fapt nu vrea sa afle informatii si detalii despre incidente, ci doar scandal mediatic, iar auderile la care erau asteptati, in ordine, prefectul Capitalei Speranta Cliseru, coordonatorul actiunii jandarmilor din data de 10 august, maiorul Laurentiu Cazan si ministrul de Interne Carmen Dan, au fost anulate.

O noua propunere a lui Vela ca audierile sa fie reprogramate saptamana viitoare a primit sustinerea a doar patru senatori.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: