Penalul Tariceanu, speriat ca a fost interceptat, lanseaza atacuri violente impotriva lui Iohannis. Cine a mai fost ascultat

politica

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat vineri, legat de mandatul de ascultare/localizare pe numele sau, intr-un dosar din care s-a desprins cazul Microsoft, ca nu a fost anuntat de mandat, iar situatia denota existenta statului paralel.

”Interceptarea unuia din candidati in procesul electoral duce la suspiciuni si la acuzatii grave legate de deformarea procesului electoral, pentru ca se creeaza avantajul unuia din candidati. E dovada in plus legat de existenta statului paralel in Romania. Vreau sa vad care este baza legala pe care s-au facut interceptarile. Alte institutii aveau dreptul sa faca parte din partea de procedura judiciara?Din cate stiu, nu. Conform legislatiei, trebuie sa va aduc la cunostinta ca nu am fost informat, desi exista obligativitatea sa fiu”, a declarat Calin Popescu Tariceanu.

El si-a exprimat indoiala cu privire la corectitudinea alegerilor din 2014.

”Ei bine, noi, astazi si de o buna perioada, de cand s-a instituit functionarea comisiei parlamentare pentru anchetarea corectitudinii derularii alegerilor, ne gandim cu precadere la modul in care s-au desfasurat alegerile din anul 2009. In momentul de fata, trebuie sa ne punem intrebarea daca in afara de alegerile din 2009, si alegerile din 2014 s-au desfasurat corect. Si am indoiala ca ele s-au desfasurat corect. Pentru ca – vazand ceea ce se intampla la noi – ce dovada mai clara aveti ca se incalca grosolan drepturile fundamentale ale cetatenilor?”, a mai spus presedintele Senatului.

In opinia lui Tariceanu, in Romania au functionat, in ultimii aproximativ 13 ani, trei actori institutionali care ”au pervertit buna functionare a statului de drept: presedintele, procuratura si serviciile”.

”Dupa plecarea presedintelui Basescu, m-am asteptat din partea presedintelui Iohannis – care a facut declaratii incurajatoare in timpul campaniei electorale, ca nu va mai folosi aceleasi instrumente – am fost in situatia sa constatam ca lucrurile au continuat. Spre surpriza mea, placuta – si cred ca a tuturor- am constatat ca serviciile secrete au fost cele care au facut un pas inapoi si au declarat acest lucru si cred ca exista aceasta perceptie de schimbare a atitudinii serviciilor din Romania. In continuare au ramas insa doi actori care sa perpetueze sistemul care a functionat inainte: presedinte si procuratura. Atata vreme cat un presedinte se sprijina in continuare pe institutiile de forta si nu ii pasa deincalcarea grosolana a drepturilor si libertatilor cetatenesti, inseamna ca el este de fapt o marioneta care este folosita de cei care au creat aceasta ordine stramba si pe care vor sa o mentina. Si care functioneaza dupa aceleasi reguli ca cele dinainte, reguli specifice, ca sa le numesc asa, binecunoscute din perioada comunista”, a adaugat Calin Popescu Tariceanu.

Fostul ofiter SRI, Daniel Dragomir, a declarat, vineri, ca a existat un mandat de ascultare/urmarire din partea SRI pentru 80 de persoane din conducerea statului, tinta fiind Calin Popescu Tariceanu, intr-un dosar deschis in 2013 si din care s-a desprins ulterior cauza Microsoft.

Mandatul a fost acordat pentru perioada 4 iulie 2014 – 6 noiembrie 2014, acesta incheindu-se la 4 zile dupa primul tur de scrutin al prezidentialelor din 2014.

Fostul ofiter SRI sustine ca mandatul a fost dat intr-un dosar deschis in 2013, in baza unei sesizari a Guvenului Ponta, si se refera la fapte din anii 2000.

Din acest dosar, s-a desprins ulterior dosarul Microsoft, potrivit lui Dragomir.

„In perioada 4 iulie – 6 noiembrie 2014, o serie de oameni politici din Romania s-au aflat sub un mandat de interceptare extrem de strict care avea in vedere verificarea aspectelor pe care le desfasoara in timpul campaniei prezidentiale. Campania prezidentiala a avut loc la finalul anului 2014 ori acest mandat, unul dintre cele mai dure mandate pe care eu le-am vazut vreodata si care cuprinde, printre altele, interceptarea comunicatiilor, dar si supraveghere video, audio a persoanelor, localizare, urmarire prin mijloace tehnice specifice. Este un mandat care are peste 80 de persoane ca tinte”, a declarat, vineri. Daniel Dragomir, intr-o conferinta de presa..

Mandatul, spune Dragomir, a fost acordat de catre colonelul Valentin Selaru, judecator al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

„Acest mandat, luat intr-un dosar deschis in 2013, in baza unei sesizari a Guvenului Ponta, se refera la fapte din anii 2000. Din acest dosar mai stufos, s-a desprins ceea ce ulterior s-a numit dosarul Microsoft. Insa acesr dosar pe care eu vi-l prezint se refera la un lucru mult mai grav, si anume la acte de politie politica impotriva conducatorilor legitimi ai tarii”, a completat fostul ofiter SRI.

Printre cele 80 de persoane interceptate si localizate se numara Calin Popescu Tariceanu, la acel moment presedinte al Senatului si candidat la alegerile prezidentiale, Vasile Blaga, care la acel moment conducea campania electorala a unuia dintre candidati, Ecaterina Andronescu, Varujan Pambuccian, Radu Stroe, Eugen Orlando Teodorovici, Ioan Rus, Borbely Karoly, Enache Jiru, Mihnea Costoiu, Dan Nica, Marian Saniuta, consultantul Bogdan Teodorescu, generalul Toma Zaharia, Sebastian Vladescu, Vlad Moisescu, Ioan Moraru, Daniel Funeriu, Valerian Vreme si Gabriel Berca.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: