Pesedistii s-au speriat si au dat inapoi. Pe ordinea de zi de azi a Parlamentului lipseste proiectul de suspendare a presedintelui Iohannis

politica

Ordinea de zi anuntata de presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, in sedinta plenului reunit al Parlamentului din 20 iunie nu prevede si un proiect de suspendare a presedintelui Iohannis. Informatii in acest sens au fost anuntate zilele trecute de mai multe publicatii si de presedintele PNL, Ludovic Orban.

Sedinta este dedicata prezentarii de catre Dancila a stadiului pregatirilor pentru preluarea presedintiei Consiliului Uniunii Europene de catre Romania in primul semestru al anului 2019.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat saptamana trecuta ca exista informatii ”aproape certe” ca liderul PSD, Liviu Dragnea, va demara in cursul acestei saptamani, cu sprijinul presedintelui ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, procedura de demitere a sefului statului, Klaus Iohannis.

„Clanul Dragnea e pregatit sa dea foc tarii. Avem informatii aproape certe ca Dragnea va declansa procedura de demitere a presedintelui Romaniei in cursul saptamanii viitoare si ca este sprijinit in acest demers si de Tariceanu si de acolitii sai”, a spus Orban, intr-o conferinta de presa.

El a subliniat ca obiectivele demararii procedurii de demitere sunt: controlul asupra parchetelor, a serviciilor de informatii si promulgarea legilor Justitiei si a Codurilor penale „in formula anti-justitie pregatita de majoritatea guvernamentala”.

„Disperarea lui Dragnea il face sa apeleze la o masura extrema si din dorinta de a pune o presiune suplimentara asupra completului care urmeaza sa pronunte sentinta in dosarul sau. O astfel de decizie politica risca sa creeze o criza fara precedent in Romania, sa declanseze convulsii sociale, deja tensiunea in societate este la un nivel ingrijorator, iar declansarea procedurii de demitere a presedintelui risca sa genereze o escaladare a divizarii in societate si convulsii sociale despre al caror rezultat nimeni nu poate sa aiba o predictie. Aceasta criza politica va afecta grav imaginea Romaniei in lume. Si asa actiunea anti-europeana impotriva democratiei, a independentei Justitiei, a normelor care stau la baza functionarii statului de drept a creat o imagine extrem de negativa despre Romania in tarile UE si in general in partenerii nostri euro-atlantici”, a mai spus Orban.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: