Pesedistii, speriati ca vor fi exclusi din grupul socialistilor europeni: „In istoria Parlamentului European nu exista situatii prin care o alianta sa fi exclus formal o anumita formatiune”

politica

In istoria Parlamentului European nu exista situatii prin care o alianta sa fi exclus formal o anumita formatiune si, de asemenea, nu exista situatii in care o tara „sa fie sarita” de la asigurarea mandatului Presedintiei Consiliului Uniunii Europene, a afirmat, sambata, europarlamentarul PSD Gabriela Zoana.

Declaratia sa vine in contextul in care europarlamentarul Catalin Ivan a anuntat ca va depune la inceputul sesiunii de toamna o solicitare de excludere a PSD din Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European.

„In istoria Parlamentului European nu exista situatii prin care o alianta sa fi exclus formal o anumita formatiune, dar exista situatii in care anumite formatiuni s-au retras voluntar din cadrul aliantelor din care faceau parte, in cazul in care nu se mai regaseau in valorile respectivei aliante. De asemenea, nu exista situatii in care o tara sa fi fost „sarita” de la asigurarea mandatului Presedintiei Consiliului Uniunii Europene, iar Romania nu este intr-o asemenea situatie, indiferent de absurditatea scenariilor pe care le concept unii si altii”, a sustinut Gabriela Zoana, potrivit unui comunicat transmis de PSD.

Potrivit acesteia, dincolo de declaratiile ridicole facute din dorinta de afirmare a unor politicieni, excluderea PSD din S&D este la fel de fantezista precum ipoteza ca Romaniei nu ii va fi acordata Presedintia prin rotatie a Consiliului Uniunii Europene.

„Indiferent cat s-ar stradui unii analisti sau politicieni sa creeze subiecte artificiale cu care sa atraga atentia publicului in aceste luni de vacanta, nu vor reusi prin tehnici de dezinformare prost documentate. A presupune ca Alianta Progresista a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European (S&D) va exclude PSD doar pentru ca un coleg de la Bruxelles doreste sa loveasca in partidul pe listele caruia nu mai poate candida este la fel de fantezist cu a presupune ca Romaniei ii va fi retrasa Presedintia Consiliului Uniunii Europene doar pentru ca jandarmii au intervenit in forta impotriva celor care tulburau ordinea si linistea publica in cadrul manifestatiilor din Piata Victoriei. Putem intelege ca e vara si e cald, putem intelege si faptul ca unii inca au mintile incinse de la atatea strategii despre cum sa darame Guvernul, dar nu putem intelege introducerea pe agenda zilnica a unor ipoteze absurde, nascocite de mintile celor care au realizat ca prin activitatea lor politica invizibila nu vor putea ajunge curand la guvernare”, a adaugat europarlamentarul PSD.

Trebuie mentionat ca si social-democratii din Danemarca, la sesizarea a mii de romani stabiliti in aceasta tara, solicita excluderea PSD din grupul socialistilor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: