Politia a intervenit in cazul elevului care si-a amenintat profesoara: „Sa te vedem pe strada cand nu mai esti in scoala”

news

Un elev din Ramnicu-Valcea, filmat de un coleg in timp ce ii cere socoteala unei profesoare pentru o nota primita, vorbindu-i urat, amenintand-o si lovind cu pumnul in catedra, a fost retinut, vineri, de politisti, dupa audieri, pentru savarsirea infractiunii de amenintare, relateaza Mediafax.

Reprezentantii Politiei Valcea au anuntat, vineri dupa-amiaza ca tanarul, care are 20 de ani, fiind elev la Liceul tehnologic „Capitan Nicolae Plesoianu”, din Ramnicu-Valcea, a fost retinut pentru 24 de ore, dupa ce a fost audiat. Acesta este acuzat de savarsirea infractiunii de amenintare, fapta prevazuta de art. 206 din Codul Penal.

Imaginile cu acesa, amenintandu-si profesoara au fost postate pe Facebook.

Incidentul a avut loc la liceu, tanarul fiind elev in clasa a XI-a. Pe un ton ridicat, baiatul ii cere explicatii profesoarei pentru o nota primita in timp ce sta sprijinit de catedra si loveste cu pumnul in masa. La final, elevul o ameninta pe profesoara

„Aratati-mi si mie unde am gresit, sunteti profesoara si trebuie sa-mi aratati unde am gresit. Citeste din carte si arata-mi unde am gresit… mai citeste o data… vorbesc cum vreau… sa te vedem pe strada cand nu mai esti in scoala… ma…pe ea”, sunt replicile elevului in timp ce profesoara incearca sa-l calmeze: „Nu e bine ce faci… Ti-am dat cateva indicii…eu zic sa te gandesti mai bine, o sa-ti scad nota la purtare.”

Politia a inceput o ancheta dupa ce politistii au vazut imaginile cu incidentul.

„Ne-am autosesizat, facem cercetari in aceasta cauza. Deja au fost dispuse masuri si urmeaza sa fie depusa o plangere”, a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Valcea, Corina Bastinariu.

Pentru comportamentul sau, elevul ar putea fi si exmatriculat de conducerea Liceului Tehnologic.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: