Politia s-a grabit sa difuzeze reactia Facebook privind conturile blocate, insa Marian Godina o face iar de ras. Nou val de reactii critice

news

Administratorii paginii de Facebook a Politiei Romane s-au grabit sa publice raspunsul Facebook pentru hotnews.ro in care se afirma ca blocarea conturilor celor care au dat review-uri critice a fost cauzata de o eroare de sistem. Politistul Marian Godina s-a grabit sa ii ia peste picior, alaturi de sute de alti romani.

„Noi am spus, a venit si confirmarea: profilurile persoanelor care au dat rating sau au comentat pe pagina noastra nu au fost raportate de Politia Romana.

Blocarile au fost rezultatul unei erori la sistemele automate anti-spam ale platformei Facebook. Le multumim celor care au incredere in noi”, se afirma pe pagina de Facebook a Politiei Romane.

Sute de romani au raspuns cu ironii la anuntul politistilor, intreband unde este sectiunea de review-uri. Aceasta a fost desfiintata dupa ce peste 60.000 de internauti au dat paginii o stea din cinci.

Cel mai apreciat comentariu a fost al politistului Marian Godina: „Comentariile cand le opriti?”

HotNews.ro a transmis Facebook intrebari legate de scandalul cu profilurile suspendate, iar compania, dupa ce a investigat situatia, a venit cu un raspuns.

”Ne pare foarte rau de greseala. Profilurile au fost suspendate din greseala de sistemele noastre automate si au fost restabilite cat de repede posibil dupa ce am putut investiga situatia. Ne pare rau pentru neplacerile cauzate. Confirmam ca, in urma investigatiei, am descoperit ca blocarile au fost rezultatul unei erori la sistemele noastre automate anti-spam”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: