Premierul Ciolos: „Criza REFUGIATILOR nu poate fi rezolvata prin impunerea de COTE”

news

Premierul Dacian Ciolos a declarat la Radio Classique ca problema refugiatilor poate fi reglementata printr-o buna protectie a frontierelor externe ale Uniunii Europene, potrivit Protv.

Dacian Ciolos a mai precizat si faptul ca este vorba de „putina ipocrizie” in discursul statelor membe care se opun aderarii Romaniei la Spatiul Schengen.

„Nu cred ca aceasta problema (a refugiatilor – n.r.) poate fi rezolvata prin cote”, a spus prim-ministrul.

„In primul rand, inainte de a vorbi despre modul in care sa fie impartiti acesti refugiati, de procedurile administrative, trebuie sa protejam bine frontierele externe ale Uniunii Europene”, a mai precizat Dacian Ciolos.

„Romania s-a achitat de partea sa de sarcina. Este una dintre frontierele cel mai bine protejate, in ciuda faptului ca Romania nu face parte din Spatiul Schengen. Romania participa de asemenea intr-un mod extrem de activ – este al doilea contributor intre statele membre, dupa Germania – la FRONTEX in Grecia si Italia, acolo unde presiunea este cea mai mare”, a adaugat premierul, care se afla de joi intr-o vizita de doua zile la Paris, unde vineri seara va asista la meciul dintre Franta si Romania din deschiderea Campionatului European de fotbal.

Dacian Ciolos a mai precizat si faptul ca imigrantii ilegali sa fie oriti sa intre in UE si trebuie sa se tina cont de capacitatea de primire de imigranti in statele membre.

Romania a acceptat decizia Consiliului European privind introducerea de cote si este pe cale sa primeasca imigranti.

In ceea ce priveste refuzul unor tari UE de a accepta aderarea Romaniei la Spatiul Schengen, invocand probleme privind justitia, criminalitatea sau lupta impotriva coruptiei, Dacian Ciolos a precizat ca „este vorba de putina ipocrizie in acest tip de discurs”.

„Pentru a adera la Spatiul Schengen, exista cateva conditii care sunt clar prevazute in reglementarile europene, de la inceput. Asa a fost in cazul tuturor statelor – vechi sau noi membri (ai UE – n.r.). Sunt criterii pe care le-am aplicat pana in prezent. Iar Romania indeplineste de mai multi ani toate aceste criterii, inclusiv buna protectie a frontierelor”, a subliniat el.

Decizia de aderare a Romaniei la la Schengen a devenit una politica, desi intrarea in spatiul european de libera circulatie „era in primul rand o chestiune tehnica, bazata pe criterii extrem de precise”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: