Prima reactie a lui Dragnea, dupa conferinta lui Kovesi. A incercat sa-si mascheze furia prin replici batjocoritoare: „Sunt foarte linistit”

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat batjocoritor declaratiile Laurei Codruta Kovesi, de joi seara, din conferinta de presa.

”Sunt foarte linistit (dupa conferinta de aseara n.r.). Probele nu s-au falsificat, legea nu a fost incalcata”, a spus Liviu Dragnea.

Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a fost intrebata, in conferinta de presa sustinuta miercuri seara, si despre plangerea liderului PSD, Liviu Dragnea, care a reclamat ca nu i se respecta dreptul la aparare pentru ca DNA refuza sa ii puna la dispozitie dosarul in format electronic, ea spunand ca isi rezerva dreptul de a nu comenta declaratiile inculpatilor.

Imi rezerv dreptul de a nu comenta declaratiile inculpatilor. Are dreptul sa ceara o copie dupa dosar. Tariful e stabilit printr-un ordin scris. Noi respectam drepturile omului”, a afirmat Kovesi.

Conferinta de presa sustinuta, miercuri seara, de Laura Codruta Kovesi in urma atacurilor la adresa DNA a durat doua ore.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anuntat, recent ca a depus o plangere la DNA pentru ca institutia refuza sa ii dea in format electronic o copie a dosarului sau. El a spus ca i se ofera dosarul numai in forma scrisa, iar multiplicarea l-ar costa peste 100.000 de lei, in conditiile in care singurul sau venit este indemnizatia de la Camera Deputatilor.

„Noi am depus o plangere la DNA zilele trecute, saptamana trecuta, pentru ca eu, practic, nu pot sa am acces la dosar. Sa va spun de ce, si nu numai la mine e problema asta – practica, din cate stiu, la parchet in general, este ca, atat timp cat dosarele sunt scanate, sunt pe un suport electronic, iti da un CD, un stick sau mai multe, pe care le platesti, care au costuri mici. Am facut solicitarea de la inceput si, din cate am inteles, nu numai eu, ci toti cei care suntem chemati pe acolo, sa ne puna la dispozitie dosarul in forma electronica. S-a refuzat si au zis ca numai in forma scrisa, care dureaza foarte mult si care costa foarte mult. Eu ca sa iau toate zecile sau vreo suta si ceva, nu stiu cate bibliorafturi sunt. Nu stiu cate ma privesc pe mine, dar trebuie sa le iau pe toate ca nu stiu ce-o fi pe acolo. Nu stiu ce alti denuntatori mincinosi mai apar. Ca sa iau o copie scrisa, in forma scrisa, pe hartie, ma costa peste un miliard de lei”, a declarat liderul PSD.

El a spus ca cei care gestioneaza dosarul sau sunt cei care i-au cerut si i-au pus sechestru. „Singurul venit pe care il am este indemnizatia de la Parlament. Nici aia intreaga, doua treimi”, a adaugat Dragnea.

In 13 noiembrie 2017, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmarire penala sub acuzatiile de constituire a unui grup infractional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete si abuz in serviciu cu obtinere de foloase pentru sine sau pentru altul, intr-un dosar in care sunt urmarite penal alte opt persoane, intre care reprezentanti ai firmei Tel Drum.

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, a initiat un grup infractional organizat care actioneaza si in prezent si din care au facut si fac parte functionari ai institutiilor din administratia publica si persoane din mediul de afaceri.

Prejudiciul in acest dosar este de 30 de milioane de lei prin abuz in serviciu si de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene.

Grupul initiat in anul 2001 a vizat obtinerea frauduloasa a unor sume importante din contractele finantate din fonduri publice , prin comiterea unor infractiuni de abuz in serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscala, spalarea banilor si folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, spun procurorii DNA.

Liviu Dragnea a fost pus sub urmarire penala pentru constituirea unui grup infractional organizat, pentru doua infractiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene si pentru doua infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase pentru sine sau pentru altul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: